Bem şi noi ceva pe avion?

Publicat în Dilema Veche nr. 609 din 15-21 octombrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Pe migranţii noştri îi recunoşti din prima pe Aeroportul Otopeni, care a devenit pentru ei un loc la fel de familiar ca gara de la Crivina sau orice altă haltă de navetişti de pe ruta Bucureşti-Ploieşti. În general, sînt oameni de la ţară care, dacă ar fi trăit în continuare în comunism, să zicem, ar fi muncit toată viaţa în uzina din cel mai apropiat oraş, iar cel mai îndepărtat loc în care ar fi ajuns vreodată ar fi fost la mare, la Constanţa. Însă, acum, ei se plimbă „în interes de serviciu“ prin toată Europa. Ştiu pe de rost cum e cu check-in-ul şi cu schimbarea avioanelor, îşi prezintă cu nonşalanţă buletinul celor care verifică documentele, se descalţă politicos în faţa filtrelor de control de parcă tocmai ar fi venit în vizită la naşi sau la veri. Au acea atitudine relaxată a oamenilor care muncesc pentru bani „serioşi“, nu pentru firfirici, ca-n România. Oameni cu chipuri luminoase, fără acea privire hăituită din cauza foamei, a sărăciei. Oameni care ştiu cum e la noi, dar şi cum e la alţii şi au învăţat să compare. Însă asemeni chinezilor care duc China cu ei oriunde ar merge, şi ai noştri nu se leapădă uşor de acel „acasă“ pe care îl au în sînge şi de multe ori se comportă ca şi cum ar fi la ei în ogradă sau la birtul din centrul satului. Totuşi, privită din afară, este minunată această „deschidere“ pe care o avem cu toţii, această şansă a oamenilor de rînd de a călători şi de a munci oriunde.

Sînt patru şi aş putea să pun pariu că muncesc în construcţii, undeva în Germania, pentru că stau la coadă la check-in-ul de la un Air Berlin. Au ochii cîrpiţi de somn, au venit toată noaptea pe tren, de prin Moldova, după accent, şi împrăştie în jur un damf subtil de bere şi de after-shave. Cară după ei nişte valize uriaşe pe roţi, de parcă ar pleca pentru cel puţin un an. Încerc să-mi imaginez pernele, pilotele, cojoacele, borcanele cu carne la garniţă şi cele cu zacuscă care zac îngrămădite înăuntru.

Băieţii sînt nerăbdători, cel mai în vîrstă, care pare şeful echipei, un tip mustăcios, are o mină mai serioasă şi îi priveşte pe „Ăştia micii“ (20-25 de ani) cu îngăduinţă. Unul dintre ei, un băiat solid şi blond (într-o adolescenţă tîrzie), e la prima ieşire, n-a mai zburat niciodată şi e nervos. Îşi scoate geaca groasă, chinezească, îşi trosneşte degetele, transpiră. „Băi, Nelule, dacă ştiam noi că-i aşa o coadă, păi mai stăteam două ore degeaba în Gara de Nord?“ „Ei, las’ că am mîncat ciorba aia şi ne-a picat bine!“ „Aia a fost ciorbă?! Ăştia de-aici, din Bucureşti, nu ştiu să facă ciorbă de burtă… şi mai dai şi 15 lei pe ea!“, spune tînărul novice. „O să plîngi tu după ciorba ceea… în Germania n-o să vezi tu ciorbă pe nicăierea… nemţii mănîncă numai supe. Şi cîrnaţi. O să te saturi de cîrnaţi. Sau îţi găseşti femeie să-ţi gătească!“, zice şeful. Colegii rîd, blondul se înroşeşte.

Coada se mişcă greu. „Oare mai am timp să trag o ţigară?“ Unul dintre ei dispare pentru cîteva minute, şeful încearcă să-i organizeze rapid pe ceilalţi. „Hai să văd, voi ce daţi la cală, ce aveţi ca bagaje de mînă?“ Puştiul blond are o sacoşă mai mică, de voiaj. „Păi, asta nu pot s-o ţin cu mine, în avion?“ „Ce ai în ea?“ Blondul îi verifică rapid conţinutul: deodorant, un pulover, o sticlă de doi litri cu un lichid incolor, fleacuri. Mustăciosul remarcă sticla: „Asta nu e ţuica aia de ţi-am zis eu s-o iei de la finuţa?“. „Ba da.“ „Şi de ce nu dai ţuica la cală… crezi că ţi-o bea cineva?!“ Puştiul se înroşeşte din nou, s-o fi gîndit să aibă la îndemînă un „remediu“ pentru frica de zbor. „Băi, Marcele, tată… bagajul de mînă e să pui lucruri din astea mai valoroase, ca să nu se strice. Cum ar fi laptop, tabletă. Ce, ai tu laptop? Eu n-am nimic la bagaj de mînă, trec doar cu telefonul. Plus că n-ai voie cu atîta lichid în avion!“ Puştiul e descumpănit. „Şi acuma ce să fac cu ţuica? S-o arunc?“ Ceilalţi rîd. „Cum să arunci bunătate de ţuică? Bagă-o în valiză, la cală!“ Oftînd, băiatul începe să-şi desfacă valiza burduşită, se opinteşte să bage în ea sticla de doi litri. Se întoarce şi băiatul de la ţigară. „Tot aicea sînteţi? Nu v-aţi mişcat deloc. Iar mie tot mi-e foame. Mi-aş lua un sandwich, dar nu dau 10 euro pe el! Ce face ăsta cu ţuica?“ „Cred că vroia s-o bea în avion!“, zice şeful, mustăcind. „Ia dă-o încoace, să vedem cum e!“ Doi dintre cei patru degustă ţuica puştiului şi apreciază că e bună rău – „Unde ai pitit-o azi-noapte, pe tren? Şmechere!“. Apoi, sticla dispare în sfîrşit în valiză. Puştiul pare şi mai stresat. „Oare ne dă ăştia ceva de băut pe avion? O bere, ceva?“ „Aştia de la Air Berlin îs zgîrciomani… te ţin pe apă şi pe cafea.“ În sfîrşit, colegii lui Marcel se prind care era stresul lui. „Bre, stai liniştit! N-o să pice avionul ăsta tocmai cu noi, la valoarea noastră… n-o să ajungi tu aşa repede la ştiri, că nu eşti vedetă!“ Băieţii rîd, Marcel parcă se mai destinde şi el. În sfîrşit, le vine rîndul, puştiul se uită un pic înfricoşat la valiza lui cum dispare pe bandă. De parcă tot avutul lui ar pleca în Germania, iar el ar rămîne aici. Apoi, şeful îi îndrumă spre filtrele de control, cu mîinile în buzunare, fluierînd. Marcel încă ţine pe umăr o sacoşă cam dezumflată, căci în ea n-a mai rămas decît un pulover, ţuica a pornit-o deja spre cală.

I-am observat un pic şi în avion – şeful şi încă doi au avut locuri unul lîngă altul, puştiul a nimerit, în schimb, cu cîteva scaune mai în spate, lîngă o venerabilă doamnă cu care n-a schimbat nici o vorbă, căci probabil că nu ştia germană. Imediat după ce a decolat avionul, cei trei au adormit, după o noapte „pe tren“ erau obosiţi. Marcel, însă, a băut multă apă, a continuat să-şi trosnească degetele şi să transpire. Aşa a început pentru el o nouă viaţă.

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.