Musulman nemusulman

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Oameni pe stradă jpeg

Pe 8 iulie 2005 intram cam reticentă în redacția BBC de la București. Mă întorceam din concediu, lucram deja acolo de aproape doi ani. Nu aș fi avut nici un motiv să intru acum cuprinsă de acel sentiment de jenă, de îngrijorare difuză și de tristețe mai mult decît oricare alt coleg de redacție, năucit încă de evenimentele petrecute cu o zi înainte. Cînd 52 de oameni mureau și alți aproape 800 erau răniți într-o serie de patru atacuri teroriste în sistemul de transport public londonez. Patru atacatori sinucigași se detonaseră în numele islamului.

Am mai povestit aici, sînt musulmană prin naștere. E pur și simplu un dat, e ca și cum m-aș fi născut cu ochii verzi sau albaștri, și asta a fost. O chestie normală. Și așa a fost o bună perioadă de timp, n-aveam treabă cu nici o filozofie a religiei mele, nici nu intram în mațele practicării ei, îmi era, la o adică, la fel de indiferentă latura asta cum indiferentă îmi era și religia ortodoxă în care se născuseră prietenii mei. Mi-era de ajuns că mă bucuram de două serii de sărbători, mîncam zaharicale de Bairamuri și sarmale de Crăciun. Mai tîrziu, am citit cît am putut și am căutat răspunsuri la întrebarea: cine ești, de unde vii și ce-i cu Sura Vacii? A fost un act de cultură necesară, exact ca gestul minimal de bună-cuviință de a citi Biblia. N-am devenit nici o practicantă, nici o credincioasă, legătura mea cu religia în care m-am născut a rămas strict una afectivă, de familie. În rest, Big Bang-ul era Dumnezeul meu molecular.

Și totuși, nimic din acestea, nici atitudinea permanent corectă și prietenoasă a colegilor mei nu m-a ferit de un sentiment neclar de vină. Bănuiesc că mulți musulmani cu numele, aflați în situația mea, s-au trezit că au nevoie să se întoarcă spre lumea lor cu mîinile în șold și să întrebe: „Ce naiba faceți, băi? Ne faceți de rușine“. Brusc, simțeam că fac parte totuși dintr-o lume pe care nu o înțelegeam. Oricît aș fi citit, oricîte explicații aș fi primit, oriunde m-aș fi întors pentru un răspuns, adevărul se străduia să rămînă ascuns, nuanțele erau cele care făceau realitatea, iar realitatea aluneca pe dinaintea înțelegerii ca peștele proaspăt scos din apă.

Și, chiar așa, trebuie să ai mințile temeinic ancorate în bun-simț ca să reușești să cerni cîte ceva din mormanul de aberații, jumătăți de adevăr, ură, xenofobie, liberalism isteric și conservatorism puturos. De unde venim și unde ne ducem? Răspunsurile la aceste întrebări au definit popoarele și indivizii încă de pe cînd cineva a descoperit că are o conștiință de sine. Felul în care s-a răspuns acestor întrebări a dus la cruciade și intifade, la inchiziții şi războaie mondiale, la asasinate, dar și la uluitoare gesturi de umanitate, de generozitate individuală sau colectivă, la înălțătoare sacrificii de sine (fără a trage și pe alții după tine, să ne înțelegem). Unii și-au răspuns la aceste întrebări după ce au fost îndemnați să se uite în jur și să vadă că trăiesc dincolo de un gard real sau imaginar, că-s marginalizați sau, mai rău, autoghetoizați, și le-a fost de-ajuns. Alții au încercat să răspundă la aceleași întrebări căscînd larg ochii și urechile, ascultîndu-l și pe cel furios, dar și pe cel calm, dar au rămas, aproape toți, fără un răspuns clar. Nesiguranța identitară i-a făcut pe unii să-și acopere capetele și fața și să găsească vinovatul inadaptării lor întotdeauna în celălalt, iar pe alții să-și pună ii în spinare și chimire la brîu ca să strige „Afară cu străinii!“.

Allahu Akbar. Mi-e atît de familiară expresia asta. O auzeam rostită de bunică-mea la fiecare rugăciune. Acum a devenit o glumă proastă s-o spui tare în public. De unde venim și încotro mergem? Cineva trebuie să aibă curaj și să aducă islamul în secolul 21. Cineva trebuie să fie într-atît de calm încît să nu reacționeze cu aceeași monedă în fața ignoranței care generalizează. În același timp, însă, nu poți acuza pe nimeni dacă răspunde atunci cînd e pălmuit. Căci la baza reacțiilor omenești nu stau, în fond, nici Biblia și nici Coranul.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.