La mall, în nord

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Week-end-urile pot fi, de multe ori, minunate și, de tot atîtea ori, întunecate. Sînt două zile lungi în care poți face foarte multe lucruri, în care poți recupera tot ce n-ai reușit în timpul săptămînii. Teoretic.

Sîmbăta dimineața e un moment absolut fermecător. Fie că soarele strălucește, fie că plouă torențial, simți că ai un timp al tău în față, că poți alege indefinit și nemăsurat. Poți să lîncezești un pic dimineața, în fața spectacolului lumii – fie că e vorba de știri neutre (cînd sînt îngrozitoare, cum s-a întîmplat în ultimul timp, nu mai merge așa), fie de documentare cu animale care încearcă să supraviețuiască, mîncîndu-se unele pe altele, fie de filmulețe vechi și optimiste în care toți se-mpacă la sfîrșit și se-mbracă în stilul anilor ’90. Apoi faci gimnastică, pe muzică, și ai o senzațională impresie despre tine ca persoană activă, care are un vădit control asupra propriului trup și, implicit, a propriei vieți.

După care urmează seria de „hotărîri majore“ pentru același week-end, decizii ce se pot înscrie pe următoarea real-imaginară listă: să mergi la piață, cu căruciorul, ca un cuplu middle-aged respectabil, și să cumperi calm și ponderat legume semiperfecte, cît mai aproape de ceea ce-ți imaginezi a fi normalitatea rodului nemodificat, să mergi la biserică, să stai la slujbă nu ca o stană de piatră și nici ca un credincios formal care se-mbrîncește pentru un loc în mulțime, schimbînd priviri atroce cu bătrînica din vecini, ci trăind ce se-ntîmplă acolo pe bune, dacă poți, și, în sfîrșit, să „te distrezi“.

Acest deziderat, desigur – de fapt, inexistent –, m-a tot bîntuit cam de pe la Revoluție (sau ce-o fi fost în 1989) încoace. Dacă pe vremea lui Ceaușescu, spre sfîrșit, aveam obsesia faptului că restaurantele sau barurile nu erau deschise toată noaptea, că lumea nu putea fi o feerie și un carnaval non-stop, imediat după schimbarea de regim nu mă mai săturam să tot încerc noutăți, de la Coca-Cola și Big Mac la mall-uri.

Studiam Popular Culture și știam cît se poate de bine ce reprezenta mall-ul pe linia simulacrelor de consum. Și totuși, oricît de studios critic aș fi fost, în practică eram un mai mare consumator sărac cu duhul. Îmi plăcea să mă duc la mall, îmi doream mica strălucire indusă de interior în meschina lume comercială, un paradis fragil pentru naivi ca mine. Efectul-tampon, pe atunci, pentru mine, una, încă funcționa: de tampon călduț între angoasele mele și intemperiile lumii reale.

Spun „mic“ pentru că și mall-ul, pe vremea aceea, era cel din Vitan, singurul și cel mai intim (dacă poți spune așa ceva despre un mall, mai ales că acum se chinuie să-l tot extindă). În week-end-ul trecut m-am nimerit, însă, în virtutea aceleiași logici a „distracției“, dar mult mai pale și estompate, la mall-ul din Băneasa (Băneasa Shopping City). Recunosc că m-am simțit acolo, în partea de nord a orașului, ca un extraterestru venit prea din sud. Dacă pe Magheru mă simt mereu la locul meu și la fel la mall-ul din Vitan, acolo am avut, brusc, cu toate elanurile mele consumiste, senzația de prea mult, preaplin, prea… M-am simțit ca o tanti de la țară venită în metropolă.

Duminică seara, acolo, totul era puhoi. În față la Ikea, de unde nu voiam să iau decît un umil suport de umerașe și cinci cutii, nu găseai loc de parcare. În mall-ul situat un pic mai încolo, puzderie de oameni îmbrăcați trendy și smart casual forfoteau firesc în fiecare din locurile de consum. La cafenele, gen Starbucks sau Gloria Jean’s, adăstau strălucitori pe fotolii, cu paharele de plastic standard, cu paiele reglementare, în față. O tînără frumoasă stătea semiîntinsă pe un asemenea fotoliu, în timp ce, pe burta ei, dormea un copilaș auriu și bucălat de vreun an.

Alți consumatori avizi pur și simplu nu și găseau (sau nu-și găsiseră încă) locul și umblau așa, năuci, de la magazin perfect la magazin perfect (căci nu pot spune altceva despre magazine – cu toată intenția mea de revoltă stîngistă, vitrinele lor arătau impecabil), în cete indeterminate. În mijlocul unui asemenea conglomerat am zărit, în treacăt (între timp făceam și eu parte din ritualul migrator degeaba), o tînără care-și alăpta copilul din mers, în timp ce alerga spre, desigur, ceva esențial, alături de partenerul ei. Nimeni altcineva nu părea s-o observe.

La cinema, care nu degeaba se cheamă Grand Cinema & More, era cea mai mare coadă pe care am văzut-o eu vreodată în ultimul timp. O coadă de vreo douăzeci de persoane, care a durat vreo 10-15 minute (e drept că n-am mai fost de mult la Circa Financiară și nici la Disneyland). Coada era la bilete la film, evident.

Ne-am încartiruit, desigur, mîndri că facem parte din elita celor care se distrează, reglementar, duminica în nord. Ne-am tot uitat la listele de filme și, neavînd ce să alegem la respectiva oră, am optat pentru cel regizat de Angelina Jolie, care semnează acum Angelina Jolie Pitt, fiindcă cei doi sînt căsătoriți, în sfîrșit, cu acte în regulă. By the Sea e filmul în care joacă cei doi. Am luat bilete, am văzut filmul. Dar despre el într-un număr viitor.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.