Oraşe sub asediu

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

În 2005, la prima mea ieșire tîrzie în Occidentul „adevărat“, am avut un șoc cultural. Totul era peste așteptări față de ceea ce-mi imaginasem, și nu mă refer doar la normalitate, nivel de trai, cultură, ci la diversitate și la oameni. Mi-a­mintesc că mi-am petrecut mai bine de oră într-o gară din Bruxelles, la o cafenea, în fața unei beri belgiene, doar uitîndu-mă la trecători și minunîndu-mă de naturalețea gesturilor, de atitudini. Oameni din toate colțurile lumii erau adunați aici și mulți dintre ei își afișau originile, apartenența: turci, indieni, africani, arabi, asiatici. Mi s-a părut fascinant să vad atîtea veșminte tradiționale, purtate lejer, într-o zi obișnuită din capitala Belgiei. Apoi, i-am identificat și pe ceilalți, cei care preferau să poarte hainele standard de oraș. Doi tineri musulmani, îmbrăcați în costume impecabile gri, așteptau trenul de Luxemburg. O negresă superbă, în rochie mulată și cu un fund bombat, împingea un cărucior cu un copil: toate privirile se întorceau admirativ după la ea, fără nici o altă intenție. Două asiatice, în cămăși de in vaporoase, de vară, mîncau noodles din niște caserole, gesticulau mult și rîdeau. Un tînăr negru cu șapcă, genul hip-hop, mi-a ridicat de jos moneda de 50 de cenți pe care o scăpasem din greșeală. I-am spus merçi, mi-a zîmbit și și-a văzut de drum.

Timp de patru zile, la Bruxelles, m am bucurat de toată această diversitate, ca atunci cînd deschizi o cutie cu fursecuri asortate și nu știi pe care să-l alegi, ­căci fiecare are o formă diferită. Venind dintr-o țară opacă, scufundată timp de cîteva decenii în cenușiu, totul mi se părea extrem de colorat, o explozie de culori. Nu m-au deranjat tinerii maghrebieni din zona Grand-Place care au încercat să mă agațe sau să mă păcălească prin diferite trucuri. Erau insistenți, sîcîitori, dar nu agresivi. M-am simțit în siguranță chiar și atunci cînd m-am rătăcit pe niște străzi, am traversat o intersecție și, neștiind încotro mă îndreptam, m-am pomenit într-un soi de ghetou. Era un alt oraș, unul în care oamenii stăteau pe bordură în fața magazinelor cu fructe fanate și beau bere, se strigau unii pe alții în limbi necunoscute sau într-o franceză reinventată, copiii se jucau în stradă, mirosea a banane coapte și a condimente necunoscute. La a doua vizită la Bruxelles, în 2013, am privit lucrurile ceva mai nuanțat. Și m-am tot întrebat unde e, de fapt, spiritul locului, unde e Belgia? N am reușit s-o descopăr decît în mici detalii cum ar fi în sticla de Leffe sau în gustul faimoșilor les frites, vînduți în cornete de hîrtie, la chioșcurile din mijlocul piațetelor. La un moment dat, am nimerit într-un parc dintr-un cartier periferic. Pe băncile înșirate de-a lungul aleilor ședeau zeci de femei tinere îmbrăcate în hijab care își supravegheau copiii din cărucioare sau pe cei care se jucau la cîțiva pași mai încolo. Era un zumzet continuu de voci feminine, amestecat cu țipetele copiilor, veșmintele largi în combinații de alb cu negru fluturau ușor în bătaia vîntului. Era o imagine domestică, de pace, de familie, emblematică aș zice, însă m-a încercat o emoție necunoscută – nimerisem oare într-o altă țară? Apoi am început să număr – fiecare femeie avea patru-cinci copii – și m-am gîndit: oare acesta e viitorul orașului Bruxelles? Însă nu m-am grăbit să trag concluzii, una e să fii doar un turist și să vezi lucrurile din afară, alta e să trăiești acolo.

Vizavi de hotelul meu era minimarket-ul unui arab, am cumpărat de vreo două ori de la el apă și portocale. De fiecare dată mi-a zîmbit atent, politicos. Seara îi veneau prietenii, stăteau la țigări și la taclale pînă noaptea tîrziu. Din camera mea, prin geamul deschis, auzeam conversațiile în arabă și mă simțeam undeva în Orientul Mijlociu, nu în capitala Europei. Într-o dimineață, l-am văzut pe fereastră cum stătea lîngă lădițele lui cu fructe, un moment lung și relaxat de așteptare, în care nu făcea nimic, era doar singur cu gîndurile lui. Mi s-a părut un cadru minunat, am început să fac fotografii de la geam. A ridicat privirea și a observat aparatul, mi-a făcut semne că nu vrea să fie pozat. Părea destul de furios. L-am înțeles și i-am respectat dorința. Peste o jumătate de oră, magazinul non-stop era închis, cu storurile trase. Mi-am zis că a fost doar o coincidență.

Una peste alta, Bruxelles mi se pare un oraș fascinant, cosmopolit, însă cu o personalitate destul de diluată. Nu același lucru aș putea spune despre Paris, unde de ziua Franței am simțit forța unei mari națiuni. Artificiile de la Turnul Eif­fel pe muzică de Mozart, parizienii – trei generații, îmbrăcați în haine festive, cu pahare de cristal în mîini, bînd șampanie –, tinerii din toate culturile la un picnic nocturn, pe podurile de peste Sena, șezînd pe pături aduse de acasă, întinse direct pe asfalt, toate acestea m-au impresionat pînă la lacrimi. Nu cred că m-am mai simțit niciodată atît de copleșită de emoție ca atunci, de bucurie că, uite, sîntem atît de aproape de minunatul Paris, că facem și noi parte din această mare civilizație europeană.

Mă uit la știri și văd două orașe pline de viață, de glasuri și de rîsete reduse la tăcere. Două orașe care, dincolo de monumente și cultură, înseamnă în primul rînd oameni. Două orașe, pe străzile cărora m am plimbat nestingherită, admirînd și iubind aproape tot ce vedeam, în stare de asediu. Mi-amintesc de arabul de la Bruxelles și mă gîndesc că poate reacția lui nu a fost una de furie, ci una de frică. Aceeași frică ce îi oprește acum pe oameni să mai iasă din case. Frica nu are religie, e universală. Iar în momentul în care se va strecura definitiv în mințile noastre, ale tuturor, nu va mai fi nimic de făcut.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.