Nu ai carte, ai parte

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Nu ai carte, ai parte jpeg

Nu ştiu cît mai este de actual adagiul românesc „Ai carte, ai parte“. Schimbarea paradigmei, prin surghiunirea cărţii, face jocul părţii. Primatul şcolii a căzut în desuetitudine, „şcoala vieţii“ face legea. Întîi obţii job-ul şi, descurcăreţ cum eşti, îţi faci tîrîş-grăpiş şi vagi studii, patalamaua contează – actele „vorbeşte“!  O doamnă, nou promovată într-o ierarhie judeţeană, avea argumentul cert al promovării: absolvise „Facultatea de studenţi“. Cunoaşteţi bine acest parcurs al ascensiunii profesionale. Că nu pentru toţi e accesibil e de la sine înţeles. La ce bun să-ţi mai toceşti coatele pe băncile şcolii dacă tot nu îţi foloseşte la nimic?

Personajul pe care vreau să vi-l prezint e atipic. El nu a cunoscut Abecedarul, ajungînd prin muncă şi talent un nume în sport, mai precis în hochei. Numele: Jacques Demers. Vîrsta: şaizeci şi unu de ani. Profesia: antrenor de hochei. Ce e curios la acest caz este că, în afară de soţie şi de un colaborator, nimeni nu ştia că este analfabet. Prin diverse vicleşuguri trecuse prin toate filtrele, păcălindu-i pe toţi. Vorbea franceza şi engleza. Antrenase vreo zece ani la rînd echipe de primă mînă – Saint Louis, Tampa Bay, Detroit – din Statele Unite ale Americii. Se învîrtise prin „lumea bună“, cunoscuse „crema“ financiară şi sportivă a acestor oraşe. Nici o bănuială nu plana asupra antrenorului analfabet. Probabil că sînt mulţi neştiutori de carte în fruntea unor mari companii, dar aceştia au un „staff“ care se ocupă de bunul mers al afacerilor. Ei stau în umbră, discreţi, netrădîndu-şi handicapul. Jacques Demers lucra singur, la vedere, supus tot timpul angoasei deconspirării. Apoi, în urma unei oferte tentante, revine la Montréal pentru a antrena echipa locală – Les Canadiens –, o glorie a campionatului de hochei nord-american. La un interviu, întrebările ziariştilor băteau în aceeaşi direcţie: bine, dar cum te-ai descurcat în cele două ţări? Trebuiau scrise anumite documente, rapoarte de activitate… Totdeauna aveam răspunsul cînd trebuia să trec la scris: ştiţi, eu sînt canadian de limbă franceză, vor scrie colaboratorii mei, engleza mea e mai leneşă la scris, eu numai semnez. Desigur, mai erau şi obstacole greu de depăşit, de exemplu indicatoarele de circulaţie (doar tot americanul are o maşină!). Cu un bun simţ al orientării şi datorită memoriei deosebite, ieşea cu bine din toate dificultăţile. Cînd antrena în Québec, avea alte trucuri: sînt obosit, am dormit rău în noaptea trecută, am avut numai coşmaruri, va scrie secretara mea; franceza mea s-a „deteriorat“ în anii în care n-am practicat-o în SUA, va citi documentul cineva dintre colaboratori etc. Omul era charismatic, cu zîmbetul mereu pe buze, veşnic pus pe glume. A reuşit să-i păcălească pînă şi pe funcţionarii de la Société de l’assurance automobile du Québec. S-a prezentat la examenul de conducere (proba scrisă) mult mai devreme de ora deschiderii birourilor, convingînd un funcţionar venit înainte de începerea programului să dea acest examen oral. A motivat că nu poate aştepta deoarece are antrenament la hochei în acea dimineaţă, iar cum acest sport este o religie aici, omul fiind pe deasupra cunoscut în urbe, a dat scrisul oral (scuzaţi oximoronul!).

De două ori este ales antrenorul anului în liga nord-americană de hochei. În anul 1993 cîştigă cu Les Canadiens cupa Stanley, trofeul suprem în hochei, într-un campionat comun Canada-SUA. Asta ar fi echivalentul Cupei Campionilor Europeni la fotbal. Închipuiţi-vă, de exemplu, un antrenor analfabet la Real Madrid sau la Barcelona. Imposibil!

Ba chiar mai mult, ajunge analist sportiv de hochei la un canal de televiziune foarte cunoscut – RDS. Nimeni dintre colegii lui, ziarişti sportivi cu experienţă, nu l-a bănuit de analfabetism. În timpul emisiunilor televizate în direct, l-am văzut de nenumărate ori aruncîndu-şi privirea spre nişte pagini pe care le avea pe pupitru, probabil aceleaşi de la o emisiune la alta, şi aşa erau inutile…

La vîrsta de şaizeci şi unu de ani, terorizat de handicap, contactează un jurnalist – Mario Leclerc – pentru a-i scrie biografia. Cu douăzeci şi patru de ore înaintea apariţiei cărţii, îşi informează una dintre fiice despre subiectul abordat: propriul analfabetism. Aceasta a rămas uimită, nevenindu-i să creadă. Nici unul dintre copii nu era la curent cu „secretul“ tatălui. Cum am menţionat mai sus, numai soţia şi un colaborator, contabilul, cunoşteau secretul. (Soţia trebuia să completeze facturile, iar el le semna.)

Lansarea cărţii – En toutes lettres – a fost un succes. Organizată pe douăzeci şi patru de capitole (numărul literelor alfabetului), cartea este o sinceră mărturie a unei vieţi. Jacques Demers provine dintr-o familie defavorizată, cu mulţi copii şi slabe posibilităţi materiale, trăind la limita supravieţuirii. Copilul, bătut de un tată alcoolic şi violent, evită şcoala alegînd calea hocheiului, cu puţine satisfacţii şi multe umilinţe. Urcuşul e greu, dar merită efortul. Este drumul de la un distribuitor de Coca-Cola la milionarul de azi, iubit şi respectat. Privind din piscul unde a ajuns, pare mulţumit. Un singur regret: păcălirea semenilor. Dar, într-o emisiune televizată, la o oră de mare audienţă, mărturiseşte că va citi o scrisoare, nu prea lungă, doar atît cît să-şi ceară în scris scuze tuturor. La determinarea lui, sînt sigur că se va ţine de promisiune.

Cum a putut atîţia ani să-şi ascundă analfabetismul? Cum a putut să păstreze secretul? Probabil că vorbirea lui nu era la cote lingvistice ridicate, dar nici colegii de comentarii sportive de la cunoscutul canal de televiziune, ziarişti şcoliţi, să nu intuiască neştiinţa lui de carte? Un mister.

O doamnă, participantă la lansarea cărţii, îl roagă, în glumă, să-i scrie o scurtă dedicaţie. Jacques Demers îi răspunde scurt: nu e timp de aşa ceva, acum doar semnez, nu vedeţi ce coadă s-a format?  Rîd amîndoi.

Secretul lui Jacques Demers a fost dezvăluit. „Mă simt liber!“, declară în faţa camerelor de televiziune. Un ecou tîrziu, dar binevenit, al cunoscutului precept „Adevărul te face liber“.

Emil Belu este scriitor și locuiește în Canada.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.