Întunericul (din noi?) şi luminile oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

În fiecare an, aștept, ca pe un miracol, aprinderea luminilor de Crăciun ale orașului. În fiecare an, discuțiile în ce le privește sînt aceleași: cît au costat, dacă și cît au furat cei care le-au pus, cum sînt ele mai urîte decît anul trecut – ba prea sărăcăcioase, ba prea luxuriante, ba prea reci, ba prea calde…

Eu le aștept ca pe un miracol, evident, nu pentru estetica lor. Puțin îmi pasă cum sînt. Le aștept pentru că marchează începutul perioadei de Crăciun. Cele 12 zile ale Crăciunului din cîntec, care se fac vreo 25 (și mai bine de atît). Fiindcă anunță o bucată de timp în care oamenii sînt altfel sau, cel puțin, par altfel. Mai comunitari și mai luminoși. Împreună și fericiți.

Ce de locuri comune, veți zice. Și da, sînt și locuri comune, dar și realități. Am senzația că, uneori, avem nevoie și de locuri comune. M-am trezit chiar eu, îndeobște o persoană cinică, că-mi ies din gură, în anumite situații, replici ca-n filme. Negîndite, nepremeditate. Avem nevoie, din cînd în cînd, să ne trăim și locurile comune.

Perioada de dinainte de Crăciun e plină și de așa ceva. Și de dulcele kitsch, în exces, pentru toate gusturile: un îngeraș, un ursuleț, un brăduț, un clopoțel, o turtă dulce… Totul e diminutivat și glazurat. Ciocolata caldă, de Crăciun, e și ea cu turtă dulce. Sau cu bomboane: ieri, cînd s-au aprins luminile, am cumpărat chiar una cu multă frișcă și bombonele (!) roz. Atît de dulce, încît mi s-a făcut rău, de-a dreptul.

Dar nu am lăsat-o din mînă, eroic, decît într-un tîrziu: făcea parte din datoria mea de cetățean al acestui oraș, de Crăciun. Datoria de a mă bucura de preaplinul dulce. În ciuda sau tocmai datorită întunericului anevoios din jur. Anevoios pentru că e presărat, așa cum orice pieton respectabil al acestui oraș știe, cu capcane mai la tot pasul: gropi, bălți, șanțuri, dale lipsă, canale neacoperite, gunoaie (e adevărat, mai puține). Oameni nu întotdeauna plăcuți (și, iar adevărat, fără cîini vagabonzi).

Datoria de  a mă încadra, ca-ntr-o coloană subînțeleasă, în mulțimea de locuitori care se adunaseră să privească luminițele și să se bucure, reglementar și încartiruit. De oameni care, asemeni mie, voiau neapărat să cumpere ceva de la primul (cred) tîrg deschis de Crăciun, cel de la Universitate, fie și numai o turtă dulce. Aceiași oameni care chiar doreau să-și ducă odraslele să stea de vorba cu Moșul, prezent și destul de veridic la același tîrg, mai-mai ca-n filmele de Crăciun de genul Miracol pe strada 34.

Așa cum, la mitingurile de după tragedia din Colectiv, oamenii au ieșit, spontan, să protesteze – să protesteze altfel decît pînă atunci, pînă la capăt, capăt care să însemne schimbare –, la fel, acum, puhoiul se încolona, avid și cuminte, ca să se bucure. Se dăduse drumul, oficial, la dulce și drăgălaș și bucurie.

În fiecare an, am făcut aproape orice pentru spiritul Crăciunului. Mi-am dorit să-l trăiesc și chiar l-am trăit. Dar nu pot spune că, pe alocuri, în momentele inevitabile de singurătate printre instantanee înflăcărate de asemenea spirit, nu am simțit, poate mai puternic ca oricînd, și întunericul din mine. Întunericul opus imaginii standard din cărțile poștale, cele cu focul care arde jucăuș în șemineu (ce cuvînt perfect de sezon!), în timp ce ciorapii dungați atîrnă vesel în fața acestuia, așteptînd cadourile.

Întunericul pe care l-am simțit, de fiecare dată, mergînd singură pe stradă înainte să iau cadourile, sau după ce le-am cumpărat. Întunericul rece și translucid al singurătății în mulțime, al invizibilității tale pentru o omenire nepăsătoare. În ciuda faptului că, în sinea mea, știam că nu e doar așa, că lucrurile sînt relative. În anumite momente puteam simți doar asta. O atitudine prelungită de fetiță cu chibrituri în fața vitrinelor pe lîngă care treceam, nu pentru că n-aș fi avut acces financiar la ele, ci pentru că nu puteam trece afectiv și simbolic dincolo de barierele de sticlă.

Am plecat uneori, noaptea, singură de acasă și am experimentat mai dihai, pe propria piele, întunericul ăsta, de Gotham City amestecat cu lumea din Corbul. Țin minte că, în clipele de enervare și adrenalină, în care am „fugit“ de acasă, de cînd eram la liceu, pe vremea lui Ceaușescu, pînă cînd mă certam cu iubitul, în vremurile aparent mature, și mă îndreptam, teoretic, către Gara de Nord, nu-mi mai era frică de același întuneric. Mă aruncam în el ca-ntr-o căldare cu apă devenită ocean și nu-mi doream decît să‑naintez. Apa alias întunericul mă proteja de chipuri și gesturi dubioase din jur. Doar cînd criza trecea și mă trezeam, mai distingeam derizoriul din jur.

Astfel de experiențe (slavă Domnului, nu prea dese) m-au obișnuit și cu întunericul. Nu-mi mai e frică de el, cum nu mi-e teamă nici de cohortele fericite, chiar cînd se-mbulzesc isteric, de Crăciun, la coadă la supermarket, alergînd după mici fericiri materiale. Le privesc cu duioșie și cred că o să le vină, cîndva, timpul, la fel cum o să-mi vină și mie, să serbeze și să serbăm și un alt fel de Crăciun, mai pașnic, mai sobru și mai puțin consumist. 

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.