Să fii multiculti e cool?

Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Pe la începutul anilor 2000, eram în Serbia, la un workshop de jurnalism, finanțat cu bani europeni. Ne adunaserăm acolo două românce și trei sîrbi, de religie ortodoxă, două unguroaice și o croată – catolice, un turc și o fată din Kosovo – musulmani, și alți cîțiva. Mi-amintesc și acum masa la care am stat cu toții, la un soi de KFC local, împrietenindu-ne cu puiul „american“. Workshop-ul a fost cam subțire pe partea de jurnalism, căci litera de lege era „multiculti“. De fapt, pentru asta s‑au cheltuit banii. Timp de două zile, ni s-a predat ABC-ul multiculturalismului, pentru „începători“, într-un mod destul de stupid. Adică cu prezentări în Powerpoint, în care puteai vedea, de pildă, un cățel care dădea din coadă cam trist și dedesubt scria: „Your pet could be your neighbour’s dinner“ („Cățelul tău poate fi cina vecinului tău“). În ultima seară, ne-am îmbătat cu toții în stil „multiculti“ pe manele sîrbești, într-un club. Apoi ne-au trimis acasă și ne-au cerut să scriem un eseu cu tema „Etnici din țara ta“. Desigur, am scris despre o comunitate de romi, știam că aceștia dau mereu bine în proiectele europene.

Ulterior, am participat la mai multe proiecte cu bani europeni. Artistice, jurnalistice, „pe educație“, însă, în fond, era vorba despre exact același lucru. Proiectele contau mai puțin, puteam, de pildă, să facem baloane de săpun într-o piață publică și să cheltuim, în acest mod, cîteva zeci de mii de euro, cu condiția să avem „parteneri“ din cel puțin trei țări diferite (inclusiv Turcia). Era musai să fim diferiți, ca într-un coș cu fructe, perfect pentru o fotografie cît mai colorată care să exprime diversitatea „recoltei“ – mere, pere, nuci, gutui, eventual o banană care nu are ce căuta acolo. În cadrul fiecărui proiect, aveam cîte o „seară etnică“ în care fiecare punea la bătaie produse tradiționale de acasă: românii veneau mereu cu țuică, la concurență cu ungurii care aduceau palinka. Din nou, ne îmbătam și fraternizam în acea engleză de baltă, made in UE.

Cu timpul, am început să capăt o ușoară aversiune față de a­cest „multiculti“ băgat pe gît cu lin­gu­rița (dar și față de banii care se cheltuiau cu a­tî­ta sîrguință pentru un scop imprecis). Ideea în sine nu mă deranja, oamenii pe care îi cunoșteam erau OK, însă „modul de implementare“ era defectuos și superficial. În plus, trebuie s-o recunosc, n-am „multiculti“ în sînge și aproape nimeni din generațiile născute după 1940 nu poate pretinde că îl are. N-a făcut parte din educația noastră. În copilăria mea, dacă vedeai un negru pe stradă, în București, era un eveniment cu adevărat exotic și neobișnuit. Una dintre primele mele amintiri e legată de un negru pe care l-am arătat părinților mei cu degetul, zicîndu-le: „Uite ce nene urît!“. Iar mama, care avea ceva în genă de political corectness, o rămășiță din perioada interbelică, poate, mi-a spus: „Taci, Adina. Nu e urît, e negru!“. După cîteva clipe de gîndire profundă pentru 3 ani, am arătat din nou cu degetul și am țipat: „Uite ce nene negru!“

În anii comunismului, societatea privea nedumerită, fără să le blameze, neapărat, pe fetele care se măritau cu studenți arabi. Uneori era și o nuanță de invidie: or să o ducă mai bine, bărbații lor cel puțin aveau acces în shop-urile de la Neptun și puteau procura pachete de Kent și sticle de whisky. Însă acești arabi pripășiți pe aici erau puțini, nu formau o comunitate.

Cît despre etnicii noștri, cei cu care am avut cel mai mult de-a face au fost romii. Și nu putea fi vorba pe atunci nici de „asimilare“, nici de „integrare“. La școală, copiii țigani se eliminau, practic, singuri din comunitate, chiulind și rămînînd an de an repetenți sau autoexilîndu-se în ultimele bănci. În vacanțele de la Cluj, mă jucam atît cu copiii români, cît și cu cei maghiari. Pînă cînd, spre seară, la ora la care trebuia deja să fim prin casă, se formau două bisericuțe, în una dintre ele se vorbea în maghiară, în cealaltă în română. De fapt, limba era aceea care, la un moment dat, începea să ne separe.

Așadar, de unde atîta „multculti“ în România comunistă? Comparativ cu țările occidentale europene, chiar nu exista. Asta nu înseamnă că acum am fi mai intoleranți sau mai xenofobi decît alții. Poate mai bănuitori, da. Mă uit, în schimb, la generațiile născute după 1990, cu shaorma și cu blugi turcești Kinataș. Au o cu totul altă „deschidere“, însă uneori la fel de superficială ca programele europene de „multiculturalizare“. Tot ce e „multiculti“ e cool, ar putea fi cool chiar să-ți dai de bunăvoie cățelul pentru ca vecinul tău să-l mănînce la cină. Însă dincolo de acest ambalaj care face impresie – pentru că termeni ca „toleranță“ și „integrare“ vor fi mereu de efect – nu e nimic, nici o substanță.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic