Societate

„No, pe unde umbli?“, ești întrebat cîteodată în loc de banalul „Ce mai faci?“. Scopul întrebării, dar și al umbletului este altul – ești invitat să povestești, să aduci vești de pe unde ai fost. Oameni care se cunosc de 20-30 de ani nu-și vorbesc la per tu, se „domnesc“, deși sînt prieteni buni (asta o știam din nou din copilărie, cînd trebuia să mă adresez tuturor cu sărut-mîna, inclusiv bărbaților). E o politețe un pic exagerată, dar care din nou face bine în gestionarea

N-ai cum să strici bucuria omului. Mai ales că te primește cu inima curată și ți-a pus tot ce are prin cămară pe masă. Lîngă vinuri și tării merge o slană, o ceapă, o zacuscă, o brînză de la sibieni. Bei, mănînci, îți mor încet măruntaiele. În asemenea c

Moartea/înviere este singura atitudine curajoasă din punctul de vedere al vieții biologice. Înnoirea începe de îndată ce s-a formulat gîndul morții, iar acesta ține locul actului de credință, căci dacă nu știm, fiindcă n-am văzut cu ochii noștri, c

Între 7 și 9 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea vizita România. Era prima sa călătorie într-o țară majoritar ortodoxă și avea să fie, la o privire retrospectivă, cea mai solară primire dintre toate pe care le-a avut, spre sfîrșitul pontificatului, în lumea ortodo

Mai toată viața am fost terorizată, într-un fel sau altul, de ideea succesului. Undeva, în adîncul minții și al sufletului meu, a tronat, ani de zile, această obligație, scrisă cu litere de foc: să nu dau greș. Să nu mă fac de rîs. Să nu fiu vreo loseriță.

Bob Dylan a primit Nobelul pentru redescoperirea Americii etern făgăduite, acea Americă fondată pe/de valorile democratice, umaniste, călcate mai nou în picioare. Dacă Premiul Nobel se acordă, faute de mieux, pentru „servicii aduse umanității“, poate

Bucureşteanului care îşi fereşte ochii şi gura îi este cu desăvîrşire imposibil să observe, în vîrtejurile şi turbioanele de praf care mătură oraşul, un alt oraş, fărîmiţat în miliarde de particule, care încearcă în zadar să se agrege, să prindă viaţă,

Eram depedentă de jocuri pe computer, jucam și cîte opt ore pe zi, cînd mi-am dat seama că era prea mult, mi-am șters conturile și „m-am lăsat“. Și acum am nostalgia acelor timpuri și a vieților virtuale pe care le-am lăsat în urma mea. Mi am zis că

El va fi primarul Greblea, spunea. Zic. Dar e fiul tinichigiului care a pus tabla pe Casa Poporului, pe Sala Palatului. Și prin tabla aceea primește mesaje de la extratereștri. Planurile de salvare a lumii așa le știe. M-a întrebat unde merg. Nu știam, să mor eu, habar n-aveam. Așa s-a întîmplat că s-a oprit și mi-a spus: vai de tine.

Orașul e cîinos, mutilat fizic și moral pînă în străfundurile lui, tras și sfîșiat în toate părțile, jefuit și urîțit. În el stăm și-i iubim cîteodată buzunarele de normalitate, unele străzi și casele și uguitul de porumbei vara, pînă cînd are grijă să te deștepte cu o palmă usturătoar

Se spune de multe ori că la Platon şi, în genere, în filozofia veche, răul e asociat cu ignoranţa, pe cînd în creştinism şi, în genere, în religie, răul e asociat cu păcatul, fie că el înseamnă orgoliu, pulsiune lumească ori neascultare faţă de divin. În pr

Puțini creștini își cunosc personal episcopul, așa cum puțini alegători și-au întîlnit direct parlamentarul menit să-i reprezinte. Credincioșii „practicanți“ (și cetățenii foarte interesați de politică) au mai multe șanse să și încrucișeze pașii cu păstorii lor sufletești (și cu „aleșii“ lor). Cei mai mulți rămîn însă separați prin bariere nevăzute, dacă nu chiar metalice, de acești exponenți ai puterii spirituale sau democratice. Nu e ceva firesc, însă e oarecum inevitabil, căci înaltul cler

Ea a devenit preferata mea (deși, conform regulilor democratice, nu le-am ignorat nici pe celelalte). Cîțiva ani mai tîrziu, însă, a apărut o minune care, cel puțin aparent, a surclasat-o (de fapt, tot Pippi, căreia îi ziceam Peppy, în varianta mai

Cea mai interesantă întrebare pe care o puneau reprezentanții partidului era „De ce vreți să intrați în politică acum?“. Bineînțeles că acum era un moment în timp care trebuia cunoscut din punct de vedere al voinței aplicanților de a se alătu

Este de mers la Mîntuleasa 40, probabil că fie și pentru o tură de darts, am auzit că localul este popular printre pasionați, dar eu îi prefer dimensiunea pe care am insistat deja. Plus mîncarea, care-i bună, adusă la masă de oameni care transmit

Gheorghidiu contabilizează resturile „înspăimîntătoare ale armatei sale frumoase și strălucitoare“ (din nou prestigiul său e adus în prim plan) și se hotărăște, previzibil, să facă manevre de paradă și represalii brutale – se afișează cu o bru

Totdeauna i-am invidiat pe copiii care mergeau în vacanţe la ţară. Mi se părea un privilegiu să ai măcar o bunică la ţară unde să poţi vedea vacile care se întorc de la păscut, să poţi da de mîncare la găini, să te poţi duce la furat de mere şi să

Și dai pinch in și pinch out prin toată Europa, că mai departe încă nu cutezi a visa. Mai departele e straniu, nefamiliar și, da, prea departe de fibra ta profund europeană, orice ar însemna asta. „Ia uite“, face Vocea, „cum ar fi să stai într-una

Secularizarea nu este doar un fenomen artistic, ci ea privește toată viața omului. Prin secularizare s a modificat radical relația omului contemporan cu divinitatea. În întreg secolul XX, fie prin violență și teroare în regimurile totalitare, fie prin bun

Evangheliile sînt toate de o tulburătoare discreţie: vestesc Învierea fără să o descrie, îi proclamă realitatea fără să spună cum s-a ridicat Hristos din morţi, ocrotind astfel miezul tainei şi alegînd să-l comunice prin apariţiile de după Înviere. Dar cee

În ce consta utopia asta, pe care părinții mei și prietenii lor au reușit s-o păstreze și s-o cultive aproape de-a lungul întregii perioade, pînă ne-a lovit 1989 și am înțeles, abia atunci, ce ni se-ntîmplase, de fapt? În a ne strădui să supraviețuim ca și cum am fi fost într-o lume în care valorile corecte contau și se respectau (pe atunci, aceasta nu era deloc puțin lucru!). În a iubi și a avea prieteni. În a avea acces la cultură, a citi, scrie, asculta muzică, desena, visa și pe atunc

Distincția dintre nevoi și dorințe ocupa, din cele mai vechi timpuri, un loc central în lucrările gînditorilor. Dar, în economia contemporană, preferințele sînt luate ca un „dat“ și, ca atare, nu constituie subiectul unei interogări cu privire la valoarea și la o

Ieşim în stradă şi ne îndreptăm spre biserică. Pe drum ne salutăm cu vecini care merg în aceeaşi direcţie cu noi, doar că au un ritm diferit. Sînt îmbrăcaţi frumos şi fiecare poartă o lumînare sau o candelă, momentan neaprinsă. Se me

Altfel spus, „etapa finală a vieții spirituale este să-mi alung frica de Tatăl, astfel încît să-mi fie cu putință să devin ca El“ (p. 162).

Cît trebuie să fi fost de fericită! Un astfel de „caz“ nu are cum să nu te salveze de ravagiile timpului. Firește că te mulțumește soluția pe care ți-a rezervat o, generos, destinul. Scrii o singură carte – una singură! – și dacă asta se întîmplă să fie Pe aripile vîntului – începută, interesant, pentru că ai fost obligată să stai acasă din cauza unei glezne luxate –, chiar că poți să-ți închei mulțumită viața de pe pămînt. „Am făcut tot ce-am putut mai bun“, ai avea motiv să-ț

Mama-mare i-a supraviețuit cinci ani, a murit într-o zi însorită de toamnă, cu un soare blînd, cernut, simțeam cum ne zîmbește de undeva de sus. În primii ani după moartea lui tata-mare, a trăit un soi de „resuscitare“, ea, femeia casnică și „fără pensie“ care a depins mereu de el, s-a simțit cumva liberă, avea chef să umble, să călătorească, să vadă pentru ultima oară satul ei natal din Oltenia. N-a plecat, însă, nicăieri, a trăit în continuare modest și tot în umbra lui, pînă

E de mîncat zilele astea. Și un cozonac Bujor, o felie. În rest, ce-i de făcut? Doar de zăcut în Paște, întins pe spate. Să vezi stea și să vezi soare și să te picure ploaia. Cum ți-o fi? Atît de puțin, atît de mărunt. Nimica-nimicuța. E de mîncat zilele astea. Și

Trebăluitul la mormînt e o ieșire necesară în natură. Totul a explodat verde în jur, lumea și-a primenit morții de Florii, abia ieșiți din iarnă, ei poartă acum pe piept ghivece cu petunii, cu gardenii pe jumătate înflorite, pe jumătate îmbobocite, lalele bosumflate, cu capetele mari. La cap le lucesc încă nevăzute, anulate de lumina soarelui viu, lumînările aprinse băgate în învelitorile lor de plastic roșu; dacă ard pînă seara, tot cimitirul va fi plin de scînteierile lor mici. Pînă și mo

Peste ostentaţia hiper-bogaţilor, peste resentimentele săracilor, peste efortul oamenilor de bună voinţă, fleşa catedralei se va înălţa din nou.

La cîrma Bisericii Ortodoxe ieșite din captivitatea babilonică a totalitarismului roșu s-au aflat și oameni „vechi“, și ierarhi mai tineri, pregătiți pe vechiul calapod, însă capabili să se adapteze noilor condiții istorice. În anii ’90, au pătruns în Sf. Sino

Dincolo de rețetele despre fermitate, educație, sfaturi eficiente, ceea ce va rămîne cu adevărat formator va fi felul în care se configurează timpul și biografia adultului și a copilului în afara îngrijorărilor, a temerilor și nedumeririlor. „Îi spun de zeci de ori să își facă patul!“, îmi zice cu obidă în glas părintele. Îl rog să descrie întreg ritualul: cum îl roagă, cum nu primește răspunsul așteptat, cum îi explică de ce, cum îi arată pentru a mia oară ce are de făcut etc. Și m

Postul, spovedania, împărtășania, pentru cei care sînt dornici să meargă pe drumul ăsta. Sau, măcar, partea mai laică de ritual, de la shopping-ul prin magazinele de decorațiuni după iepurași fancy pînă la gătitul mielului, cozonacilor, ouălor.

Rockabilly Rock & Roll Pub se aseamănă, la mine în minte, cu oamenii cu care mă văd acolo la cel puțin o bere și, poate din acest motiv, înainte de oricare altul, aș spune că Rockabilly este definiția prieteniei. Din motivele expuse anterior și

„Și cum adică avem noi mașini împuțite?“ (n.r. – una dintre criticile aduse taximetriştilor este că maşinile lor nu sînt îngrijite) „Vă rog frumos să filmați mașinile, să se vadă că nu sînt mașini mai vechi de 2010 în toată țara. Ce fac ei, fără ceas, fără casă de marcat… aşa se lucra acum zece ani. Ia

De vreo două săptămîni locuiesc la Gherla, un orășel din Ardeal, facem un film documentar în zonă și am luat hotărîrea să ne mutăm aici pentru o scurtă perioadă de timp, ca să fim mai aproape de subiectul nostru. De pe terasa apartamentului pe care l-am înc

Cum din stăpîn devine omul sclav. Creator, sanchi, a tot ce mișcă pe pămînt, omul face astăzi pe nebunul și creează bio. Bio este mama ignoranței, fata lui Antibiotice Împărat. Forma simplă de a plăti tone de bani pe o minciună. Scoate-ți fundul din naftalina confortului și du-te, bă, în piețe de neam prost. Piețe și tîrguri de sîmbătă și duminică, unde stau țărani crăcănați în pragul drumurilor. Niște nătîngi sperînd să cîștige cîțiva leișori. Nu stați în oraș, fugiți în sat. Da, pămîntul e in

În metrou se mănîncă pufuleți, merdenele, sticksuri, Mac. Se bea cafea, apă și Cola. Se doarme cu capul în piept și cu sacoșele între picioare. Se citește din cărți, telefoane și Kindle-uri. Se ascultă muzică, uneori tare. Se face muzică. Un tip cu o ch

Punctul culminant al întregii construcții narative este construit pe un prag. Este poarta de intrare în bazilica Sf. Mormînt. Purtată de curiozitate, văzînd că toată lumea se îndreaptă într-acolo, tînăra egipteancă vrea și ea să intre în biserică și nu poate. Toată lumea, puhoaie de oameni, intră în imensa bazilică cu cinci nave, numai ea nu poate intra. O putere nevăzută o respinge. După nenumărate încercări, epuizată fizic de forțele opuse ale mulțimilor ce presează spre intrare și de ciudata

Pomenit de 22 de ori în Noul Testament, Iuda își face intrarea în Evanghelia după Matei (10, 4) ca ultimul dintre cei doisprezece chemați la apostolat și iese din scenă odată cu alegerea lui Matia în locul său (Fapte 1, 16-26): o acoladă dramatică p

Dacă primele două pot fi considerate niște coșmaruri (întîiul, inclusiv postural, provocat de poziția corpului în somn), cel de-al treilea se dovedește un mare vis lucid, comentat chiar în timp ce se derulează. Visătorul devine conștient de st

Casele noi sînt albe şi au mobilier minimalist, colţuri agresive, melamină lucioasă, sticlă fumurie şi metal. Bibliotecile vechi din lemn, cu coloane cioplite, încrustate cu simboluri heraldice, găzduind sute de volume, s-au mutat într-o tabletă