Societate

N. Steinhardt spunea despre Mironescu că „era un creștin cum rar întîlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor“; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea „calitatea excepțională“ de „înțelept“, de „adevărat cavaler al spiritului și al credinței“, iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă „statura spirituală“ și „grija pentru soarta comunității“.

Industrializarea, din păcate, are un cost ecologic foarte mare. Pe termen lung, nu e sustenabil – de fapt, cuvintele astea, „sustenabil“ sau „reziliență“, nici nu există în vocabularul marilor producători. Scopul lor e să facă profit. Echilibrul pe care ți-l dă natura nu poate dura la nesfîrșit, vor exista consecințe. Schimbările climatice sînt un rezultat direct. Dacă te uiți la planetă per total, întotdeauna echilibrul naturii îți asigură și sustenabilitate. Legat de prețuri, e o problemă mai

Divinul a început să fie privat şi de putere explicativă. „Ipoteza Dumnezeu“ a devenit tot mai puţin necesară, pentru filozofi şi savanţi, cînd propuneau modele de funcţionare a universului. Din fericire, nici ideologia lui „Dumnezeu este cu

Mă interesează oamenii și felul în care gîndesc. Dialogul cu semenii rezolvă agenda zilnică, dezvăluie mentalități, apropie sau ratează miza conviețuirii civilizate, căci deschide monada fiecăruia către o rețea de semnificații împărtășite. Mai nou, mesageria electronică asociată platformelor de „socializare“ ne permite conversații cu persoane care „apar“ de nicăieri, pe care nu le cunoaștem în viața reală, dar care ne pot deveni interlocutori de cîteva minute. Vă descriu azi un asemenea dialog,

În călătoria noastră prin Slovacia, am ajuns în trei sate din zone diferite ale țării. Sate îngrijite, cu asfalt bun pînă în mijlocul pădurii, cu apă curentă, gaze, canalizare, care nu-ți creează senzația de „la țară“ din România, deși au și ei vaci, cai sau păsări de curte, în unele cazuri mufloni. Casa „părintească“ din chirpici a dispărut (dacă o fi existat vreodată), a fost înlocuită de o casă nouă mai trainică, de multe ori tip vilă, însă nimic opulent sau grotesc, totul e construit cu bun-

La sfîrșitul anilor ’80, cu vreo doi ani înainte de Revoluție, am pierdut o carte valoroasă pentru mine: Tudor Ceaur Alcaz, de Ionel Teodoreanu. Era importantă nu atît prin valoarea artistică, cît prin cea dată de „înscrierea“ ei în inventarul interdicției: ultima ediție apărută oficial era de prin anii ’40, iar alta era cu neputință să mai fie publicată, dat fiind că nu era pe placul cenzurii comuniste. Așa că ceea ce pierdusem părea atunci, în anii aceia vechi și urîți, pierdut pe veci.

Cînd sîntem foarte mici nu percepem moartea aproape deloc. Sau, oricum, foarte îndepărtat. Trăim fericiți în veșnicia noastră cea de toate zilele, pe care acum am numi-o imaginară, dar atunci am simțit-o ca foarte reală.

Răsfoiam zilele trecute volumul de eseuri al lui Zadie Smith – Feel Free –, răsfoiam înainte și înapoi pescuind bucățile pe care le sărisem la prima citire. Sînt un cititor dezordonat, iar un asemenea volum de eseuri e cîmpul perfect de joacă. Citesc de la coadă la cap, de la mijloc spre înainte, după starea/stările pe care le am pe moment, închid cartea, mă gîndesc la diverse pe traseul întortocheat al zecilor de analogii pe care le face o minte umană, caut nu știu ce detaliu dintr-un tablou an

În Slovacia „profundă“ am ajuns printr-o Ungarie „profundă“, pîrjolită de soare. E a treia oară cînd traversez Ungaria în drum spre o altă destinație mai „ofertantă“ și mi se face oarecum milă de unguri, din punct de vedere al spațiului geografic –

Bucureștiul e un oraș împuțit. Bucureștiul, vara, te va înnebuni cu miros de tei, amestecat cu gunoi încins, amestecat cu dude strivite de asfalt. Iar vina pentru mare parte din împuțenia lui nu e nici măcar în administrația asta neputincioasă și potrivnică. E vina unei bune părți a locuitorilor lui.

Privirea lui rămîne fermă, binevoitoare, lipsită de emoţie, ca şi cum tot ceea ce îl înconjoară i ar fi bine cunoscut şi familiar încă de multă vreme.“ Printre barăci, noroi şi sîrmă ghimpată, grupul de călugări îşi face de altfel preumblările ora

Cazul Bibliei, textul cel mai răspîndit la nivel mondial, se află la răscrucea spiritului vremii cu diferitele cutume locale. La noi, a citi și comenta Biblia nu a fost niciodată curent, deși veacul trecut a cunoscut, începînd cu 1914, data primei ediții sinoda

Cazul este arhicunoscut: un copil de un an, abandonat de familie, este preluat în sistemul de protecție al statului și dat în grijă unui asistent maternal. După șapte ani copilul este adoptat, cu acte în regulă, dar în circumstanțe în neregulă, de o familie. Sînt prezentate fără răgaz, fără opreliști, de zeci-sute de ori, imagini alarmante de intervenție în forță a „autorităților“, proteste și lungi interviuri acuzatoare ale adulților din numeroasele tabere născute ad-hoc. Asistăm la un ș

Banchetul de final de a XII-a, în ce mă privește, a fost cel mai puțin spectaculos. Terminam o clasă de fete și, oricît de mult mi-ar fi plăcut muzica lui Smokie care s-a tot repetat, și oricît m-aș fi crezut cînd Alice, cînd Sally, din Living Next Door to Al

Îmi aduc aminte de vremurile cînd, dacă te supăra cineva la telefon, puteai buşi receptorul în furcă ori, în cazuri extreme, trînti tot aparatul. Paguba era mică, cînd te calmai îl desfăceai cu şurubelniţa, lipeai ce se desprinsese şi telefonul funcţiona iarăşi.

Am prieteni care își construiesc mega-case pe la periferia Bucureștiului, își fac credite pe care le plătesc în 20-30 de ani, de unde au atîta curaj și energie? Și de ce și-ar dori să locuiască, de fapt, într-un cîmp? Și am alți prieteni la fel de în

Incredibil. Cum a trecut timpul? Cum? Cum? Cum am trecut prin viața mea fără să știu? M-am trezit ieri că usturoiul verde, picant, s-a făcut căpățînă. S-a făcut măciulie. Ce mă fac? Ce clipe am pierdut în viața mea de nu mai știu de usturoi? Usturoiul verde, cît l am admirat, cum l-am iubit, cum i-am dat tîrcoale! Era martie. Era. Acum, în iunie, uite, e usturoiul măciulie. Păi, ce-o să ajungem? Să se facă mărarul tocmai bun de băgat la borcan, pentru murătură. Vai, mam

Mi-am apropiat miopia minus doi la ambii ochi de obiect. Între degetele omului atîrna un chilot mic. Al pisicii, probabil. Cerurile gospodărești s-au luminat din nou, după ce am sărit de încercarea asta. Vom sărbători cu un pahar de vi

Apoi infernul şi diavolul tradiţional nu mai au credit fiindcă au stat prea mult pe scena creştină. Unul a înşelat, a ispitit peste măsură, celălalt a înfricoşat pînă la teroare, plictis şi comedie neagră. Secole la rînd, chiar pînă în secolul XX, Bisericile

Mulți au aderat sincer la utopia comunismului, mai ales dacă s-au trezit în ascensorul social al contraselecției operate pe temeiul „dictaturii proletariatului“: din tractorist, deveneai activist, cutare vagabond analfabet dintr-un sat de cîmpie se trezea torționar-șef la vreun penitenciar înțesat cu foști miniștri sau universitari ai regimului „de tristă amintire“, Ion Iliescu, un băiat sărac, fiu de comunist în ilegalitate, absolvea Politehnica din Moscova și prelua, cu o față radioasă, soart

„Cine îmi poate face o poezie despre doamna profesoară de matematică, fără înjurături sau jigniri, o respect și vreau să io (sic!) prezint!“

Vin dintr-o epocă, cea ceaușistă, în care și să te săruți pe stradă, cu un băiat, fată fiind, sau să porți minijupe putea stîrni reacții. Se găseau „cetățeni responsabili“ care să-ți atragă atenția, în moduri nu foarte politicoase, că ai sărit din canon.

Încercați o supă cremă de ciuperci la Journey Pub & More, un meniu de fish and chips dacă nu, o limonadă sau un pahar de vin; dacă nu, un joc social alături de prieteni sau puteți să treceți pe-aici pentru o bere savurată uitîndu-vă la un meci al sportivului

Copiii erau educați cu bătaia – „Unde dă mama/tata, crește“, cu ironia – „Nu mai plînge, ce, ești papă-lapte?“, cu muștruluiala – „Ți-am zis să fii atent să nu cazi“.

N-am stat la cozi la 4 dimineața, poza mea cu ceilalți șoimi ai patriei nu înseamnă nimic pentru mine, urăsc culoarea roșie care flutură fără-ncetare în țara asta zi de zi, ziua de 25 decembrie cînd reluăm ca proștii placa cu moartea soților C

Uneori definim stările de fericire prin ieșirea din niște stări de nefericire, momentul acela în care respiri ușurat, am scăpat. De o posibilă boală, de un posibil conflict, de un posibil declin. De pildă, momentul în care, deși ai niște suspiciuni, ieși di

„În Occident e şi mai nasol. Aşa se întîmplă cînd ucizi instinctul pămîntului. Dar e nasol, e de zombi… M.“

Păi, ce facem, bunicule? Ce mai poți să faci atunci cînd ne vedem, în afară de a-mi arunca în poală lucrările mele de la artimetică din clasa întîi? „Uite, aici ți-a dat învățătoarea minus zece, că ai scris 8 și apoi ai corectat peste și ai scris 9 atît de apăsat, că s-a găurit foaia.“ Sau compunerile dintr-a cincea? Pe care le păstrezi îngălbenite în biblioteca aia anacronică a ta care stă să crape sub greutatea dicționarelor, a lui Coteanu și a lui Solomon Marcus? Și să mă lauzi că eram deștea

Pentru un grup mic de credincioşi, pregătiţi prin credinţă şi cunoaştere, aceste întoarceri la sursele evanghelice, apostolice şi patristice au avut o finalitate mistică. Istoria a înregistrat în repetate rînduri asemenea mişcări de reîntoarcere la s

Istoria separației e plină de acuze și acte care nu fac cinste credinței creștine, dar care s-au sedimentat identitar, blocînd pînă acum o jumătate de veac aproape orice reflex de restaurare a normalității. Or, în pofida tuturor sincopelor prezentului,

Pe scena liceului sau pe bulevard, în plină muncă patriotică de strîns frunzele uscate, ne făceam curaj imaginîndu-ne anii de adulți fără compromisuri, fără frică și fără bătrînețe: „Cine-o să-și lepede inima-n colb / Insuportabil de mare povară? / (…) Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!“

Cum să ne alegem învățătoarea? Am optat pentru o învățătoare pe care o avusese fiica unei cunoștințe și fusese mulțumită de ea. Am avut de ales între această doamnă și una mai tînără, care, însă, făcuse și Facultatea de Psihologie. Am opt

Un miros, un gust, o atingere, un motiv muzical auzit în somn ajunge să evoce în vis o persoană ori un loc. Următorul pas în conștientizarea stării onirice ar fi un act pur volitiv prin care subiectul visător își fixează gîndurile asupra imaginil

Comportamentul şoferilor bucureşteni este aspru criticat pretutindeni, iar deprinderile din Capitală nu dispar nici în cele mai paşnice orăşele, acolo unde maşinile cu numere de B sau IF claxonează, demarează, coboară geamul şi se bagă la risc, spre stu

Situaţia tensionată din Cadrilater şi faptul că aromânii proveneau dintr-o „minoritate nemulţumită“ sînt cei doi factori care par a fi jucat un rol considerabil în adeziunea lor la legionarism. „Populația română, colonişti, comercianți şi funcțion

Nu sîntem atît de singuri precum am crezut.

Nu știu alții cum sînt, dar mie îmi place mai mult la Bookfest decît la Gaudeamus. Poate pentru că este un tîrg de vară și atmosfera e mai relaxată, mai de vacanță – oamenii, după ce participă la lansări, își cumpără mai multe cărți decît și-au propus inițial, așa că se după naibii salariul pe o jumătate de lună, după ce se „culturalizează“, merg și la un mic și-o bere cu prietenii,

Mă duceam cu drag la magazin la opt fix și un pic și-mi luam o bucată de brînză, o roșie, un desert, un lapte, un chefir. Aveam o plăcere nebună să mă îmbrac și să mă duc să cumpăr. Oi fi len

Am prieteni pe care trebuie că îi enervez teribil cu uitarea asta a mea, cu neputința de a-mi aminti întîmplări care ne-au unit, ne-au făcut să rîdem în hohote sau să ne enervăm unii pe alți

Vrem, nu vrem, trăim într-o lume multireligioasă. Dacă nu traiul cotidian, atunci călătoriile, media, Internetul ne dau ştire despre varietatea credinţelor, a comunităţilor care le profesează. Această diver

Apa – odinioară văzută ca element cosmogonic și baptismal – a devenit paravanul neutru al unei cumpătări ipocrit afișate, care trebuie să apară în toate fotografiile oficiale, ca semn că elita lucrătoare, dedicată binelui comun, nu e acolo pentru bairamuri, ci pentru setarea busolei terestre dereglate de vînturile magnetice ale războiului, crizei economice și pericolului