La un moment dat, tot trebuie să te lași! Despre mici sau mari dependențe

Publicat în Dilema Veche nr. 794 din 9-15 mai 2019
La un moment dat, tot trebuie să te lași! Despre mici sau mari dependențe jpeg

De un an și jumătate nu mai beau deloc cafea, la un moment dat m-am hotărît destul de brusc „să mă las“, ceea ce a implicat schimbarea unor tabieturi. N-am fost niciodată o mare băutoare de cafea, n-am făcut parte din categoria celor care își frecau nes cu cola, în studenție, ca să reziste nopților lungi de învățat și de stres, în sesiune, de fapt nu mi-a plăcut niciodată să fiu „trează“ și lucidă într-un mod artificial. Abia după ce „m-am lăsat“, mi-am dat seama cît de dependentă eram, de fapt: îmi amintesc că nu voiam să mă ridic din pat dacă știam că nu există vreun strop de cafea prin preajmă, ieșeam la două noaptea pînă la buticul non-stop ca să-mi cumpăr cafea pentru a doua zi dimineață, în deplasări aveam o cană în care mereu păstram cîte un strop de licoare maronie, cu un gust sălciu, just in case. Și toate acestea sînt acum de domeniul trecutului, ca și cum n-ar fi fost. Totuși, de ce am renunțat la o băutură și la un obicei care în principiu îmi făceau plăcere? Treptat, ajunsesem să capăt o aversiune față de cafea, eram convinsă că-mi face rău și că are potențial să mă ucidă – îmi mărea anxietatea (de fapt, citisem și studii care demonstrau că nu e recomandată cafeaua celor anxioși), îmi creștea pulsul, aveam extrasistole, mă agita în ultimul hal. Așa că am zis: dă-o naibii de cafea! Am încercat să o înlocuiesc cu cea fără cofeină (culmea e că mă agita și asta și mă uitam suspicios la chelnerii din cafenele – nu cumva a greșit și mi-a adus una cu cofeină?), cu ceai (care niciodată nu mi-a spus nimic, poate doar atunci cînd am fost răcită), apoi, cu nimic. Fără cafea, diminețile mele s-au schimbat drastic – nici acum, după un an și jumătate, în prima oră după ce mă trezesc nu știu ce să fac, mă învîrt fără sens prin casă sau uneori mă pun la loc în pat, micul dejun a devenit o masă principală a zilei (înainte, beam cafea și fumam ca un turc, acum nici nu-mi mai vine să fumez). După un an și jumătate, mirosul cafelei (proaspăt rîșnite) încă mă înnebunește, cînd am fost în Italia am stat cu nasul doar prin ceștile altora. Totuși, sînt mai puțin agitată și nu mai am extrasistole. De fapt, îmi dau seama că nu cafeaua era de vină, săraca, sau era, dar într-o mică măsură, și că totul se petrece la nivel mental. Cînd devii conștient de faptul că nu mai ai 20 de ani, nici măcar 30, și te sperie ideea că te îndrepți vertiginos spre partea a doua a vieții, trebuie să „te lași“ de ceva, de orice, ca să te asiguri că vei trăi cît mai mult și „sănătos“, cum ți se spune prin reclame. În cazul meu, nu m-am lăsat (încă) de un viciu mai important și categoric mai periculos, fumatul, nu mă gîndesc (încă) să renunț la plăcerea unor pahare de vin sau a unor beri (altfel, probabil că aș deveni antisocială și nici n-aș mai ieși în oraș), așa că am aruncat din balon cel mai ușor și inofensiv lest – cafeaua, iar balonul meu s-a ridicat din nou cu grație spre cerul albastru și lipsit de nori. Însă pînă cînd?

Viața noastră nu este altceva decît un cumul de obiceiuri, de pattern-uri, de mici sau mari dependențe, iar atunci cînd renunți de bunăvoie sau silit de împrejurări la ceva, de fapt renunți la o parte din tine. Totuși, cu toții avem diferite nemulțumiri legate de modul în care trăim, avem senzația că ceva e imperfect și ar trebui schimbat în mod fundamental, poate de mîine, de luni, poate de anul viitor. Încercăm să identificăm „răul“ care ne otrăvește, ne scurtează viața, ne ucide și să-l smulgem ca pe o buruiană din rădăcini – cafeaua, țigările, alcoolul, serialele TV, Facebook, locuința, țara, partenerul de viață. Ne dorim „o viață nouă“, scoasă din cutie, fără cute, fără uzură și defecte, pe care ne promitem că o vom utiliza altfel, cu mai multă chibzuință decît pe cea veche. Cînd nu putem singuri, apelăm la proptele, există tone de cărți inspiraținoale și motivaționale de tipul Cum să… – îți schimbi viața în 5 pași, 30 de zile etc. Să renunțăm la carne, la zahăr, să ne apucăm de sport, să slăbim douj’ de kile, să bem patru litri de apă pe zi, să nu mai gîndim negativ, să trăim ca niște floricele neprihănite pe o pajiște de mai… toate acestea devin posibile de mîine, de luni, de anul viitor. Orice e posibil cu un strop de voință! Totuși, uităm ceva esențial – faptul că sîntem alcătuiți din pattern-uri și mici sau mari dependențe, iar aceste pattern-uri le ducem cu noi oriunde, chiar și viața „cea nouă“. Cînd ajungi într-o cameră de hotel, în vacanță, să zicem, primul lucru pe care îl faci este să „te simți ca acasă“: despachetezi, îți rînduiești hainele în dulap, îți așezi periuța de dinți, deodorantul, loțiunile pe policioara de la baie, verifici cît de moale e salteaua. Niciodată n-o să dai năvală într-o cameră de hotel și brusc o să te apuci de yoga.

Ca mulți alții, probabil, sînt o persoană care dezvoltă ușor dependențe. Cînd e vorba de lucrurile care îmi produc plăcere, fac parte dintr-un context sau un ritual personal ce treptat se transformă într-un mod de viață, n-am nici un strop de voință. Interdicția în sine îmi repugnă, restricția mă demoralizează, autocenzura mă blazează. Totuși, anumite obiceiuri (nocive) pot intra în conflict cu dorința firească a fiecăruia de a trăi cît mai mult și, din nou, de a avea „un stil de viață sănătos“. Și aici intervine un sentiment de vinovăție. Să luăm ca exemplu fumatul. „La un moment dat, tot trebuie să te lași!“, îmi zice taică-miu, iar eu îmi aprind o țigară. Îi spun că da, o să mă las, îmi propusesem să mă las la 40, am depășit pragul, continui să fumez, îmi place să fumez, mi-aș dori să fumez mai ales în locurile în care e interzis fumatul, doar ideea că aș putea rămîne fără țigări îmi produce atacuri de panică. Însă am mai trecut printr-o renunțare, cea cu cafeaua, în fond a fost ușor, dacă m-aș lăsa și de fumat, după un an și jumătate aș zice: „Ce tîmpită am fost că am fumat atîția ani! Oare la ce m-a ajutat?“ și totuși, o vreme n-aș ști ce să fac cu mîinile, aș adulmeca fumul altora, o vreme n-aș mai scrie nimic, asta e! De cele mai multe ori, mai puternică decît voința este inerția. Bem cafea din inerție, fumăm din inerție, locuim în același apartament de douăzeci de ani din inerție și așa trece viața, ne iubim țara din inerție și ne batem cu pumnul în piept că sîntem români. Însă de ce ar fi inerția un lucru rău, în fond? Cel mai bine se vede cum funcționează în relațiile de cuplu lungi, de 20, 30, 40 de ani. Oameni care au pierdut, desigur, pasiunea inițială, au pierdut și din afecțiune undeva pe drum, care se ceartă și se împacă exact după aceleași pattern-uri, dar rămîn împreună din obișnuință, nu pot trăi unul fără celălalt, nu-și pot imagina dimineața în care se vor trezi și nu-l vor mai găsi pe celălalt alături. Oare ce vor face atunci? Nu va fi deloc la fel de simplu ca în cazul dispariției cafelei – să te învîrți debusolat prin casă sau să te pui la loc în pat. Ce vei face cu tine însuți cînd celălalt nu va mai exista?

La un moment dat, eram depedentă de jocuri pe computer, jucam și cîte opt ore pe zi, cînd mi-am dat seama că era prea mult, mi-am șters conturile și „m-am lăsat“. Și acum am nostalgia acelor timpuri și a vieților virtuale pe care le-am lăsat în urma mea. Mi am zis că voi avea mai mult timp pentru scris, pentru citit, pentru mine. De ceva vreme, am început să mă uit la seriale pe Netflix, sezoane întregi, și îmi dau seama că o dependență destul de -challenging și, în fond, modernă, adecvată lumii în care trăim, cea cu jocurile, a fost înlocuită cu o alta, mai pășunistă, de pensionar. Și haideți odată cu sezonul șase, că am rămas cu ochii în soare!

Foto: flickr.com

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.