Notre-Dame: o catastrofă? Nu, un şantier

Publicat în Dilema Veche nr. 792 din 25 aprilie – 1 mai 2019
Notre Dame: o catastrofă? Nu, un şantier jpeg

15 aprilie, prima zi din Săptămîna Sfîntă pentru catolici: flacăra urcă din fleşa catedralei, o străbate, o doboară. Pe cheiuri, pe poduri, mulţimi de parizieni şi de turişti privesc muţi cum glorioasa Notre-Dame s a transformat în torţă. E groaznic, spune un tînăr, dar mai teribil e că – vizual – e foarte frumos. Din senin, catargul uriaşei nave s-a aprins; e o văpaie care se înalţă înspăimîntător, majestuos pe cerul Parisului. Unii au lacrimi în ochi, alţii cîntă un imn Fecioarei, mulţi, desigur, fotografiază. Toţi sînt gîtuiţi de tristeţe. Sub ochii lor, ceva vechi şi nobil stă să piară. Edificiul în jurul căruia a crescut oraşul, cel care îi dă memoria medievală, prestigiul religios şi imaginea de carte poştală se surpă. În ciuda perseverenţei şi a curajului cu care lucrează pompierii, şarpanta din secolul al XIII-lea se mistuie, bolţile sînt perforate. Au putut fi salvate relicvele venerabile, celebre. Dar din catedrala-inimă a oraşului va mai rămîne ceva? „O mie de ani de istorie pier“, spune o doamnă, neexagerînd cu mult, de vreme ce episcopul Maurice de Sully a inaugurat şantierul catedralei în 1163. O epocă se încheie pentru Notre-Dame, deplînge altcineva. A rezistat secolelor, revoluţiei, vandalismului, părăsirii, războaielor. Şi nu a rezistat lucrărilor de restaurare. E momentul dezolării, al emoţiei franceze şi internaţionale; aproape al doliului.

16 aprilie. Incendiul e aproape stins. Şi de îndată încep dezbaterile, se face o primă evaluare a distrugerilor (miraculoasele rozase din secolul XIII au scăpat, vitraliile sînt neatinse, zidurile au rezistat); se schiţează planurile de verificare a edificiului, sînt menţionate studiile şi materialele necesare refacerii, se evocă soluţiile posibile. Totul sună ca pregătirile pentru deschiderea unui nou, foarte vast şantier. „Notre-Dame face parte din noi, din Franţa. O vom reclădi“, declară Emmanuel Macron, înconjurat de cei mai înalţi notabili civili şi religioşi. Şi nu e cuvînt gol. Oficiali, specialişti, companii, media, oameni de rînd se pregătesc pentru o operă comună. Primarul unei aşezări forestiere îşi invită colegii să ofere cîte un stejar adecvat pentru refacerea şarpantei. Într-o emisiune France Info, Christophe Villemain, şeful unei companii de marcă în restaurarea monumentelor istorice, menţionează că există cariere care pot oferi aceeaşi piatră din care s-a clădit edificiul. Subscripţia naţională a adunat de pe o zi pe alta sute de milioane de euro.

Se deschide, desigur, o anchetă. Dar nu se insinuează conspiraţii, nu se caută ţapi ispăşitori. Nu se recurge la retorică insinuantă. Publicului i se comunică limpede care vor fi mersul investigaţiei judiciare şi etapele restaurării. În genere, spune cineva, „cel găsit vinovat trebuie să plătească daunele, dar nu e cazul aici. Fondurile nu vor lipsi“. Ba dimpotrivă. Pînă acum banii se adunau mai lent pentru întreţinerea/restaurarea continuă a edificiului (în 2013, la 850 de ani de la fondare, aceste intervenţii s-au înteţit totuşi). Acum, din toate părţile se oferă competenţe, contribuţii, idei. Se discută cu calm, cu precizie, cu devotament. Cu tonusul hotărîrii de a duce mai departe prin istorie un monument care semnifică dincolo de ea. Catastrofa s-a transformat în solidaritate. Fie că Notre-Dame e pentru unii un centru de sacralitate, pentru alţii o comoară arhitectonică, un receptacul de istorie înaltă, o sursă de prestigiu sau un monument emblemă, toţi o resimt şi o afirmă ca pe un patrimoniu propriu, comun: e Notre-Dame.

Dincolo de catastrofă, entuziasmul bine cumpănit al refacerii întrevede deja posibile avantaje. A interveni asupra unei clădiri de un asemenea prestigiu şi o asemenea anvergură va suscita, desigur, o excepţională problematică a restaurării: tehnici / materiale / soluţii tradiţionale sau/şi de ultimă oră? Pe de altă parte, catedrala va fi revizitată, în istoria ei arhitectonică, de către specialişti. Se va reface fleşa realizată de Viollet-le-Duc? Sau fleşa veche, dinaintea amplei restaurări/îmbogăţiri neogotice din secolul al XIX-lea care, la momentul respectiv, a stîrnit o mulţime de dezateri? Ce etapă din devenirea catedralei va fi privilegiată? Publicul însuşi va putea asista la cercetarea acestei istorii a „cărnii“ edificiului. Va deveni mai conştient de straturile, evenimentele, concepţiile acumulate sub bolţile acum deschise de incendiu. Din păcate, spunea un moderator media, Notre-Dame nu va mai putea fi vizitată ani lungi de acum înainte. Da, replica acelaşi Christophe Ville-main, dar oamenii ar putea vizita şantierul de restaurare. Ar putea vedea „cum se (re)face“ catedrala, luînd act de metode şi meşteşuguri tradiţionale pe care compagnonii francezi le vor utiliza in situ.

Nu e cazul să adoptăm visul arhitecţilor romantici, doritori să recreeze atmosfera unui şantier medieval la care toată suflarea societăţii să participe, în jurul căruia să se adune. Şi totuşi, ca de la sine, ceva analog pare să se petreacă. Credincioşi sau neangajaţi religios, oamenii se simt responsabili pentru -Notre Dame. Încărcătura ei de simbolism sacru şi istoric, de artă şi de transcendenţă îi convoacă, îi reuneşte.

E ca şi cum Săptămîna Sfîntă îşi găseşte un analogon în planul imediatului, prin această neaşteptată, intensă mişcare de societate. De la catastrofă, tristeţe şi doliu s-a trecut la comuniune, la operă comună pentru ceva ce ţinteşte dincolo de imediat şi de istorie.

Însă momentul de graţie e „moment“, e fulgurant, aproape că nu aparţine timpului. Au apărut deja şi „cîrtelile“, interesele, obiecţiile, protestele. Sumele enorme oferite de miliardarii francezi pentru refacere stîrnesc resentimentul unor sindicate şi al „vestelor galbene“. Scoase la vedere, uriaşele averi sînt condamnate fiindcă preferă edificiul prestigios în loc să îmbunătăţească confortul claselor modeste. Se vorbeşte despre „generozitate selectivă“. „Tot bogaţii stabilesc priorităţile“, declară lemnos un reprezentant al „poporului“; „pun Notre-Dame înainte de nevoile celor mulţi“. Şi cine va suporta diminuările de impozit oferite donatorilor, continuă criticii, nu statul, adică societatea? Fiscalitatea şi ideologia se iau la întrecere cu comuniunea.

În zilele şi anii care vor urma, elanul unificator al reconstrucţiei va conlocui cu discursurile divergenţei, ale zîzaniei sociale. Dar, oricum, Notre-Dame va fi reclădită. Peste ostentaţia hiper-bogaţilor, peste resentimentele săracilor, peste efortul oamenilor de bună voinţă, fleşa catedralei se va înălţa din nou.

***

În Joia Săptămînii Mari, Răsăritul creştin intonează liturgic un imn foarte vechi, încărcat de majestuoase paradoxuri. Ele celebrează „uniunea extremelor“ prin care Christos rearticulează lumea de aici cu adîncul de sus, prin care El atrage inimile spre viaţa divină. El, suveran transcendent, răstignit şi înviat. „Astăzi a fost spînzurat pe lemn Cel ce a spînzurat pămîntul pe ape“, aşa începe cîntarea în aşteptarea zilei Învierii. Un comentariu spune că Christos şi-a întins braţele pe cruce pentru a cuprinde, în actul lui restaurator, întreaga umanitate. De foarte sus, planează asupra noastră această îmbrăţişare. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Secretele şi costurile unei case ecologice din paie. Este ca pe vremea bunicilor şi are consum de garsonieră
O familie din Botoşani îşi construieşte propria casă eco, din lut şi baloţi de paie, după modelul locuinţelor ţărăneşti de acum un secol. Avantajele sunt nenumărate, spune bărbatul, inclusiv costurile la utilităţi fiind comparabile cu cele ale unei garsoniere.
image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.