Ce oraș urît!

Publicat în Dilema Veche nr. 794 din 9-15 mai 2019
Invizibilii jpeg

Ieșeam de la metrou și mă gîndeam, în timp ce urcam scările de la peron pînă spre porțile de acces, că sînt un uriaș și că sub tălpile mele formidabile, încălțate în adidași, se sfărîmă treptele, că se zguduie coloanele și un moloz fin începe să curgă din crăpăturile pereților. Prostii. Atunci l-am văzut.

Eram în spatele lui și am observat inițial că mersul îi era ușor nesigur, era o ezitare întreagă în toată compoziția lui fizică, pînă cînd s-a întors brusc spre stîn-ga, în încercarea de a străbate bariera portițelor de sticlă de la turnicheții de acces. Avea în mînă un baston alb și încerca să iasă pe unde era interzis.

Am grăbit pasul, l-am apucat de braț și i-am zis să vină cu mine. E foarte tînăr, să aibă vreo douăzeci și un pic de ani, foarte înalt, cu un păr castaniu, buclat, care îi cade pe umeri. „Hai pe aici“, îi zic și îl trag de mînă prin porțile duble pe unde încăpem amîndoi. „Hai că te duc pînă sus, pe rulante“, îi zic. „Aaa, mersi“, zice, „cred că mă descurc, sînt chiar în față, drept înainte, nu?“ Drept înainte e un zid. Dar nu-i spun asta, îl trag de mînă, „hai că ieșim împreună, îi spun, și nu prea știu cum să-l conduc, îl țin strîns de braț și simt că am mîna extrem de rece, probabil că simte și el asta, urcăm rulantele care ne scot afară, în soare. „Gata“, îi zic, „unde mergi, vrei să vin cu tine?“ Îndrăznesc pentru prima oară să mă uit în sus, spre ochii lui. Sînt cumva semideschiși, inutili. O fi văzut vreodată? Știe oare cum e verdele?, îmi trece rapid prin cap și simt cum mi se ofilește inima. Îmi spune din amabilitate o destinație de care n-am auzit vreodată. „Mă descurc“, mai zice, „vino doar dacă ai același drum, mulțumesc.“ Simt că l-am înăbușit cu solicitudinea, n-am același drum și simt că ar trebui să-l las. „N-am același drum“, zic și-l las să plece. „Mulțumesc mult“, mai zice încă o dată și pornește iar ezitant, cu bastonul măturînd în față stînga-dreapta. Îl urmăresc cu privirea. Se îndreaptă spre un rond proaspăt construit în fața intrării la metrou, o chestie inutilă, o bordură circulară fix în mijlocul drumului, în care s-a pus pămînt. Bănuiesc că primăria vrea să planteze acolo flori. Îmi vine să strig ca să-l atenționez s-o ocolească, n-o fac, probabil c-o să-l enervez total, iar el se descurcă, urmărește obstacolul cu vîrful bastonului și ajunge să se încadreze cumva pe trotuar. Care e plin de mașini parcate.

Orașul ăsta e o capcană chiar și pentru locuitorii lui în putere. Cu mîinile, picioarele și ochii la locul lor. Dacă, Doamne ferește, ești orb sau în cărucior, pe românește – ai pus-o. Ori ești consemnat în casă, ori îți trebuie un însoțitor permanent, ori îți riști viața dacă ieși singur pe afară. Acum niște ani s-au pus dale de piatră începînd de pe la Unirii pînă jos, spre Magheru. N-au stat la locul lor decît cîteva luni. Habar n-am cu ce le-au lipit – cu scuipat, cu gumă de mestecat – pentru că acum clămpăne desprinse și ai impresia că mergi pe nisipuri mișcătoare. Cînd plouă e și mai bine. Apa se strînge sub ele și împroașcă la fiecare pas de parcă nu e suficient că te stropesc deja mașinile care trec în viteză prin șuvoaiele care se formează la marginea drumului. Multe dintre dalele astea s-au spart sau au dispărut cu totul, așa că atenția trebuie dublată, ca să nu-ți scrîntești vreun picior. Femeile care se aventurează pe tocuri în așa condiții trebuie că sînt niște eroine.

Rampele de acces – acolo unde sînt – pentru cei aflați în cărucioare sînt o glumă proastă. Puse anapoda sau într-atît de abrupte că ți-ar trebui o forță herculeană în brațe ca să reușești să le urci din scaunul cu rotile. Făcute ca să fie, fără un fir de gînd pentru cei care au nevoie de ele.

Orașul e cîinos, mutilat fizic și moral pînă în străfundurile lui, tras și sfîșiat în toate părțile, jefuit și urîțit. În el stăm și-i iubim cîteodată buzunarele de normalitate, unele străzi și casele și uguitul de porumbei vara, pînă cînd are grijă să te deștepte cu o palmă usturătoare trasă mitocănește peste față. Oraș schizoid, închisoarea mea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
Horoscopul zilei, 3 decembrie. O zodie se va confrunta cu probleme mari
Horoscopul zilei pentru ziua de sâmbătă, 3 decembrie, este realizat de astrologul Click, Lorina, și vine cu predicții complete pentru toate zodiile.
Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.