Succesul și clișeele lui

Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Succesul și clișeele lui jpeg

Mai toată viața am fost terorizată, într-un fel sau altul, de ideea succesului. Undeva, în adîncul minții și al sufletului meu, a tronat, ani de zile, această obligație, scrisă cu litere de foc: să nu dau greș. Să nu mă fac de rîs. Să nu fiu vreo loseriță.

Cred că a contribuit, la un moment dat, și un film pe cae l-am văzut la Biblioteca Ambasadei americane, unde se mai „dădeau“ filme noi (cu coadă imensă și, sînt sigură, consemnări pe vreo listă): -Rich and Famous, George Cukor, 1981, cu Jacqueline Bisset și Candice Bergen. Un film despre două scriitoare rivale și superbe, de altfel, care-și disputau celebritatea. Cred că, de atunci încolo, imaginea succesului în percepția mea a fost cea a lui Jacqueline Bisset din filmul ăla: o scriitoare de succes și arătînd senzațional.

Imaginea asta s-a lipit undeva în interiorul îndepărtat al retinei mele, cît și într-o cămară dosnică a inimii, și acolo a rămas. Mai ales că toată copilăria am fost un fel de scrib și cronicar al familiei, care a consemnat cum s-a priceput mai bine toate cele ce se întîmplau în apartamentul de două camere din Șoseaua Giurgiului: la început cu litere de tipar și creioane colorate, apoi mai coerent, în povești întregi care alcătuiau cîte o cărticică, scrisă pe sferturi de foi albe cusute apoi între ele. Și mai tîrziu, în caietele „de mătase“ chinezești, roz sau portocalii, în care țineam un jurnal exact, cu date și nume.

Am pornit în viață, cum se spune, cu acest ideal sau clișeu în minte. Am ținut cont de el cît am putut. În anumite momente, însă, a rămas doar undeva de veghe în background, pentru că circumstanțele m-au împins către alte opțiuni: de pildă, la treapta întîi (examenul de capacitate de azi) am optat pentru Mate-Fizică (pe atunci așa se numea, și nu Mate-Info), pentru că într-acolo se îndreptau toți prietenii mei, era clasa cea mai bună, iar Filologia (Umanul de azi) nu mai exista la liceul la care eram, se desființase.

E drept că opțiunile astea, conform turmei și circumstanțiale, se-ntorc, în cele mai multe cazuri, împotriva ta: în clasa a zecea mi-am dat seama că între matematica ce se făcea atunci la școală și mine se va produce un divorț iremediabil. Drept urmare, m-am mutat, cu greu, într-una din puținele clase de filologie care mai existau prin liceele bucureștene, după ce majoritatea deveniseră industriale. Și anume la Școala Centrală.

Am făcut meditații la latină cu cea mai cool profesoară posibil, pe care continui s-o admir, Mia Morogan. Datorită ei, declinările și conjugările mi s-au părut aproape floare la ureche și am luat examenul de diferență cu brio. Tot datorită ei, imaginea mea despre Școala Centrală era una spre paradiziacă. Probabil că se înscria tot într-un grafic nescris, dar bine scrijelit undeva în adîncul meu, al drumului spre succes.

M-am prezentat la Școala Centrală, țin bine minte pînă azi, cîndva prin toamna tîrzie a clasei a zecea, în anii ’80. În liceul de dinainte, fusesem un fel de personaj: cu înclinațiile mele un pic mai artistice, făceam notă discordantă în sens pozitiv, aveam un fel de statut boem. Eram tolerată și de profesorii de științe exacte, unde încă făceam față, iar de cei care predau materii umaniste chiar apreciată. Cînd am intrat în Școala Centrală, prima senzație a fost una glacială: totul mi se părea rece și împietrit.

Excesiv de romantic, veți spune, pe linia La răscruce de vînturi, de pildă. Doar că au fost niște întîmplări concrete care mi-au inoculat senzația asta: cea dintîi a fost vizita la directoare, pe care o chema Smeu și care mi-a atras atenția, tranșant, asupra ținutei mele neregulamentare: vestă de scai bleumarin peste uniformă, eșarfă roșie cu buline albe și, desigur, lipsa bentiței. Mi-a cerut, practic, să renunț la toate accesoriile care, în mintea mea, se asociau cu imaginea succesului (puțin îndepărtat de linia Jacqueline Bisset & co, adaptat, temporar, unei perioade Flower Power întîrziate și chinuite, pe care generația noastră s-a străduit s-o mai trăiască).

În practică, nu s-a întîmplat cum a decretat doamna Smeu: mi-am păstrat din accesorii, le mai puneam și scoteam, în funcție de indulgența profesorilor. Doar că, odată intrată în clasa în care fusesem repartizată, care de data asta nu mai era A, ca pînă atunci, ci B, am avut un alt șoc: în loc de o adunătură de băieți înalți și arătoși care făceau baschet și erau olimpici la mate, ca-n liceul precedent, am plonjat într-o mare de fete gureșe, mai curînd cu fețe de tocilare șleampete decît de dive „populare“. Fetele astea mi se părea că vorbeau non-stop, precum un stol de grauri. Cea mai gureșă dintre ele a pus stăpînire pe mine și nu m-a mai lăsat, pentru mult timp, devenind una dintre cele mai bune prietene ale mele. De altfel, multe dintre ele mi-au rămas best friends pînă-n ziua de azi. Cunoscîndu-le, încă unul din clișeele mele legate de ce înseamnă să fii o persoană de succes a picat. Dar despre asta în articolul următor.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.