Învierea după Grünewald

Publicat în Dilema Veche nr. 793 din 2-8 mai 2019
Învierea după Grünewald jpeg

Evangheliile sînt toate de o tulburătoare discreţie: vestesc Învierea fără să o descrie, îi proclamă realitatea fără să spună cum s-a ridicat Hristos din morţi, ocrotind astfel miezul tainei şi alegînd să-l comunice prin apariţiile de după Înviere. Dar ceea ce nu spun Evangheliile n-a fost cu putinţă să rămînă în zona nerostitului şi a invizibilului. Istoria creştinismului este şi o devenire a formelor care reflectă înţelesurile pe care le dăm Învierii.

Dintre toţi maeştrii artei occidentale, Grünewald (m. 1528) transmite diferit taina Învierii, cu o intensitate şi cu o profunzime teologală nemaiatinsă, cred, pînă la el. În Altarul din Isenheim (1513-1515), singularitatea sa artistică se manifestă deplin prin înfăţişarea lui Hristos înviat, pe care nu-L vedem ieşind victorios din mormînt, înălţînd steagul crucifer, ca de pildă la Piero della Francesca sau la atîţia alţii. Deşi păstrează în registrul inferior scena tradiţională a paznicilor mormîntului surprinşi de somn sau îngroziţi de ceea ce se petrece, Grünewald pictează un Hristos transfigurat, care străpunge catapeteasma nopţii cosmice a tăcerii şi a aşteptării. Trupul Său răspîndeşte lumina interioară a firii dumnezeieşti; este, de fapt, o concentrare de lumină, un „reflex al dumnezeirii“, cum scria Sfîntul Grigorie din Nazianz, care se face vizibilă printr-o făptură transparentă, de o nesfîrşită blîndeţe, a cărei victorie are chipul veşnic al iubirii. Puterea lui Hristos înviat este, în viziunea lui Grünewald, expresia iubirii Sale infinite, pe care o înfăţişează ochilor noştri prin arătarea împăcată, sub forma unei cruci cuprinzînd universul, a semnelor suferinţei devenite izvoare de lumină. Purpura giulgiilor ce L însoţesc în plutirea sa imaterială se transformă în lumina de aur a slavei care îi copleşeşte şi îi transfigurează trupul. Purpura jertfei cu care străbate cerurile se absoarbe în lumina slavei necreate. Comunicînd în persoana lui Hristos, creatul şi necreatul îşi dezvăluie prin Înviere miezul relaţiei lor tainice.

Este uluitor cum acest maestru al artei occidentale reuşeşte să transmită cele mai subtile sensuri ale teologiei răsăritene despre trupul lui Hristos. În Răsărit, se ştie, icoana Învierii îl înfăţişează pe Hristos coborît la iad, sfărîmîndu-i porţile şi trăgîndu-i spre El, prin Adam şi Eva, pe cei care aşteptau izbăvirea. Răsăritul nu-şi reprezintă Învierea ca pe o biruinţă singulară în persoana lui Hristos, ci chiar în acest act al înfrîngerii morţii, Învierea este înţeleasă ca o „pogorîre“ adresată celorlalţi, ca o împlinire a smereniei Întrupării. Căci doar prin această golire de sine, prin „ascunderea“ dumnezeirii Sale, Hristos-omul a „înşelat“ iadul. Sînt, de pildă, pagini ale Sfîntului Grigorie al Nyssei despre „șiretlicul“ divin al asumării naturii umane şi al acceptării morţii, graţie căruia Fiul lui Dumnezeu face să se întîlnească cele ce nu se puteau întîlni. Coborîrea la iad are sensul acestei proximităţi de negîndit, care a răsturnat logica păcatului şi ordinea morţii.

Pictura lui Grünewald nu ne spune nimic despre Învierea care începe în adîncuri, între cei care se aflau „în umbra morţii“, dar nici nu se depărtează de sensul pneumatizării trupului lui Hristos care iradiază, potrivit viziunii părintelui Stăniloae, „putere şi slavă, sau Se face cunoscut într-o asemenea transparenţă luminoasă, care de cele mai multe ori covîrşeşte trupul şi numai cînd voieşte îl face vizibil, dar şi atunci, străluminat de puterea impunătoare a Sa ca persoană“. Nu am înţelege şocul apariţiei lui Hristos înviat dacă nu l-am raporta la „Omul durerilor“ pe care Grünewald l-a pictat pentru suferinzii îngrijiţi de membrii Ordinului Sfîntul Antonie din Isenheim. Omul „fără frumuseţe şi fără chip“, despre care profeţea Isaia, trupul devenit rană care sfîşie privirea se manifestă, după Înviere, ca frumuseţe suprafirească şi suverană. Urmele flagerării şi ale batjocurii sînt scufundate în lumină, însă rănile Crucii nu dispar de pe trupul Celui înviat: rănile prin care a biruit şi a izbăvit lumea, rănile prin care natura umană a primit eliberarea şi înălţarea; rănile luminoase ale infinitei compasiuni cu care ne însoţeşte în orizontul speranţei şi al transfigurării. 

(fragment dintr-un eseu apărut în 2009)

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.