Vocea

Publicat în Dilema Veche nr. 793 din 2-8 mai 2019
Invizibilii jpeg

E aici tot timpul. O contralto dramatică, îi simți inflexiunile și potențialul atunci cînd vorbește, căci, în ciuda descrierii, ea mai degrabă vorbește, nu cîntă. N-ai încercat să pui vocea asta pe un chip. Îți sună tot timpul în cap și ești tentat mai degrabă să ți-o imaginezi cu fața ta. Mai încruntată cumva, cu pungi sub ochi de nesomn, cu o țigară permanent pregătită să fie aprinsă, da, tu ești, sus pe culmea de pe care o să cobori amețitor spre îmbătrînire. Ovalul feței începe să se vălurească spre fălci, gîtul, odinioară proaspăt, face niște falduri obosite cînd pleci capul. Uite, chiar în momentul ăsta vocea intervine iar: „Naaa, și ce?“, zice, „cînd o să ieși la pensie îți faci un tatuaj fix pe gît. Abia aștept. O să ai, așa, un soi de maletă, un guler intricat din desene care mai de care. Iar din desenele astea care vor urca precum niște rădăcini învoalte dinspre umerii și pieptul tău obosit, pe gît, pînă spre fălci, o să-ți răsară fața. O să fii o babă cool.“

Vocea te face să pierzi timpul aiurea, să visezi și să te revolți în capul tău. În dimineți sau după-amieze liniștite, ca asta, cînd tot orașul e gol, că lumea a plecat să stea claie peste gramadă la munte la două-trei margarete sau, cine știe, la mare, ești cu telefonul în mînă pe Google Maps. Și dai pinch in și pinch out prin toată Europa, că mai departe încă nu cutezi a visa. Mai departele e straniu, nefamiliar și, da, prea departe de fibra ta profund europeană, orice ar însemna asta. „Ia uite“, face Vocea, „cum ar fi să stai într-una din insulele astea ale Canalului Mînecii? Pe Guernesey, de pildă?“ „Ha-ha-ha“, îi zic, „ești nebună! Păi, tu știi cît costă o casă acolo? Ce naiba să fac acolo? Din ce să trăiesc?“ „Bine“, zice, „hai mai sus. Uite, pe una din insulele astea scoțiene: Insula Gigha, Kiloran, sau pe fîșia asta mai mare cu nume pe care le știi – Jura, Lagavulin –, le-ai băut pe amîndouă, o să fii ca acasă. O să stai în buzunarul ăsta de Atlantic, la o aruncătură de băț de verdea Irlandă, pe un petec de pămînt bătut de vînturi, mîngîiat de ierburile alea blonde, marine, unduitoare, care îți plac ție, și o să crești găini roșcate.“ Vocea devine mai adîncă, aproape catifelată: „O să ai o mini-crescătorie cu găinile tale preferate, Rhode Island Red, exact alea. Iar ele o să facă multe ouă, tu o să le vinzi la pub-urile și restaurantele din jur, să le mănînce lumea cu bacon, cu fasole boabe și cu chifle. O să strîngi ouăle alea dis-de-dimineață, neapărat într-un coș de răchită, și o să porți o cămașă cadrilată și una din perechile tale prea largi de blugi. Apoi o să le livrezi la pub-uri neapărat pe bicicletă. O să ai fața bătută de vînturile aspre scoțiene și n-o să-ți mai pese de riduri. Și poți să-și faci tatuajul ăla pe gît fără să-și mai pese dacă ieși sau nu la pensie.“

„Taaaci, taaaci“, îi zic Vocii și dau un pinch in hărții ca să micșorez visul și să mă văd în imaginea de ansamblu. Ia uite, ești la dracu’ în praznic, muuult la dreapta, peste Olanda, peste Germania, peste Cehia, Slovacia, Ungaria. Uite calcanul meu turtit, România, uite pinul roșu care-mi arată Bucureștiul. Desfac cu degetele harta orașului meu, aici stau, văd acoperișul clădirii în care sînt acum și mă uit la mine în vîrful patului cum mă uit la mine care mă uit la mine. Punerea asta în abis mă amețește și mă întorc către Voce pe care am simțit-o rîzînd: „Tu de ce naiba mustăcești?“, o întreb. Tace acum.

Abia de mîine dimineață o să prindă iar glas. O să prindă momentul în care voi fi într-un soi de confruntare pasiv-agresivă, poate la muncă, poate la o întîlnire cu cineva de care depind proiecte viitoare, poate o să fiu într-o instituție la coadă să iau și să dau hîrtii, poate o să fiu la bancă, la poștă, la mama naibii, într-o viață pe care n-o mai trăiesc eu, ci mi-o trăiesc alții. O să pîndească spirala frustrării care mă aruncă din ce în ce mai jos, care mă înșurubează cu forța a o mie de uragane în pămînt, care mă țintuiește cu odgoane groase ca brațul de țărmurile astea obligatorii. Și abia atunci o să zică iar: „Ridică-te și pleacă! Ridică-te și pleacă!“ 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.