Nu te doare capu’
„Ia uite! Puterea ursului!“ Cu aceste cuvinte se trîntește de obicei pe masă, cu deosebită mîndrie, un pet de doi litri plin cu ceva de culoare sîngerie. Sau diverse variații de la roșu: rozaliu cețos, grena opac, vișină putredă care virează spre maroniu. „N-ai mai băut așa ceva în viața ta, ascultă-mă pe mine.“ „E un vin făcut de mine“, ți se mai spune, sau cu varianta: „E un vin făcut de tata/unchiu’/bunicu’/nea Titi care are o boltă de viță peste masa din curte/domnu’ cutare din Piața Matache de la care iau de ani de zile“. Ideea e că e făcut în casă, eco, bio, fără adaos de nimic, curat-lacrimă, doar zeamă de struguri, desigur, nestropiți, sănătate curată, nu te doare capu’.
Mă uit în pet-ul ăla negricios și văd cum vălurește acolo, cum ia forme și se destramă fața lui Freddie Kruger, Mike Myers, Leatherface, masca aia cu urlet alungit din Scream și mă apucă preventiv durerea de cap. Vezi cum clocotește acolo cea mai gravă migrenă de a doua zi.
Vin, molan, căpșunică, sculău. Mîndria gospodarului, teroarea de a doua zi. N-ai cum să refuzi așa ceva. Ar fi extraordinar de nepoliticos și i-ai strica bucuria omului. Uite-l deja cum desface mîndru dopul de la pet, ți-a pregătit din timp paharul pe care-l umple cu grijă, gîl-gîl din licoarea prețioasă și ți-l întinde cu sufletul curat și cu speranță în inimă. Îl vezi cum se uită la tine cu ochii măriți, în care se pregătește întrebarea, dar și o anticipare voioasă a reacției tale. Da, omul ți-a turnat în pahar, iar acum stă cu mîinile pe genunchi, cu ochii lipiți de tine, ușor înclinat în față, simți cum zbîrnîie așteptarea în el cît duci vinul la gură. „Ei?“ „Extraordinar“, îi zici. „Mmmm, se simte strugurele în el“, îi zici. „Chiar că n-am mai băut așa ceva în viața mea“, îi zici. „Pff!“, face omul cu așteptările împlinite, cu pieptul bubuind de mîndrie. Acuma se așteaptă să-l bei pe tot. Ca pe urmă să-ți umple paharul iar și iar. N-ai cum s-o tîrîi, s-o temporizezi, trebuie să joci pînă la capăt.
„Și? Cum e făcut?“, întrebi prostește, plescăind din limbă după ce mai sorbi un pic, ca să întărești satisfacția gazdei. „E stors cu presa sau e călcat în picioare?“, mai întrebi cu speranța că așa o să ai o explicație pentru after-taste-ul ușor coclit, de plapumă străveche în care s-au așezat temeinic mirosurile corpurilor. Urmează o explicație pe care n-o prea înțelegi, nici nu mai asculți cu așa atenție, că vinul ăla s-a dus mai întîi în ochi și apoi ți-a încleștat tîmplele. Îți fermentează deja capul și ești abia la început.
Căci laolaltă cu acest vin se vor mai scoate și alte matrafoxuri, cocîrțuri, basamacuri, șnapsuri, agheazme, șoricioaice, trăscăuri, holerci. Moonshine, hooch. Răchie, palincă, țuică. Vin alb și rozé. Toate făcute în casă, desigur. Pe care trebuie să le guști, dacă tot ai început. E una mai grozavă ca alta. Sînt atît de rele, că nu apuci să te îmbeți, te ia direct durerea de cap. Vine mai întîi hangover-ul și după aia beția.
Dar n-ai cum să strici bucuria omului. Mai ales că te primește cu inima curată și ți-a pus tot ce are prin cămară pe masă. Lîngă vinuri și tării merge o slană, o ceapă, o zacuscă, o brînză de la sibieni. Bei, mănînci, îți mor încet măruntaiele. În asemenea circumstanțe n-ai cum să refuzi vreodată ceva. Trebuie să răspunzi pe măsură ospitalității agresive de care și tu te-ai contaminat. Nu se face să îndemni o singură dată omul. Îi repeți obsesiv să ia și din aia, și din cealaltă, iar dacă nu vrea, îi pui tu cu forța în farfurie și în pahar.
Mîncarea, treacă-meargă. Dar vinul ăla, Dumnezeule, o să te sperie de acum doar vederea lui în pet-ul burduhănos. Apogeul îl atingi cînd ți se dă, ca ultimă măsură a iubirii și aprecierii, un pelin. Tot la pet, resursele de a face diverse chestii în casă sînt nebănuite.
Acuma, ce zic eu aici poate suna pur și simplu a nesimțire față de bunăvoința omului, a ingratitudine și snobăreală gratuită, a ignoranță și grosolănie. Departe de mine. Un lucru însă am învățat cu prețul unui cap făcut terci, nereparat nici după o folie întreagă de Nurofen. Vinul lui nea Titi nu e neapărat cel mai bun. Acu’ trebuie să descopăr și o metodă elegantă de a-l evita.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
