Societate

Îi aduci pe toți acești „oameni“ în casa ta, în viața ta, începi să te gîndești la ei ca la niște prieteni sau rude, îi iubești sau îi detești, însă nu-ți rămîn indiferenți. Cum să nu-ți dorești să afli ce se întîmplă cu ei mai departe?

Bartolomeu Stănescu a manifestat un neobișnuit interes pentru societatea civilă („însuflețitor al societății civile”), chiar dacă aceasta n-a trecut dincolo de marginile eparhiei pe care o păstorea. După 1927, a creat unele instituții menite să rez

Au trecut trei ani de la trecerea la Domnul a pictorului Paul Gherasim (1925-2016). În ultima parte a vieții sale, am avut șansa de a-i sta deseori în preajmă, în biserică, în curte la Stavropoleos, la expoziții sau la alte momente de convivialitate. Mi-l amintesc cu recunoștință pentru ceea ce mi-a dăruit, învestindu-mă cu o încredere la înălțimea căreia nu am reușit să fiu și cu melancolia de a nu-i fi putut oferi, prins mai mereu în lațul altor urgențe, ceea ce cred că spera

Doamna Ecaterina Andronescu ar fi trebuit demisă de mult. Căci educația așază oameni potriviți la locul potrivit, empatici, responsabili, cu știință de carte și de meserie, cu atenție la nevoile celor din jur. Educația naște anticorpi la prostie, neglijență, lichelism, corupție, indiferență, incompetență. Protejează instituțiile esențiale, vitale ale statului de virușii ucigători ai treburilor făcute de mîntuială, ai aflatului în treabă sau alături de ea, ai meseriei făcute cu indiferență sau ti

Norocul meu că raporturile dintre bărbați și femei în familia mea nu erau cele specifice epocii. Numai așa am reușit să cresc fără prejudecăți (deși epoca și-a lăsat, totuși, amprenta inconfundabilă și asupra mea) și să consider mari victorii gesturi care, acum, sînt atît de firești.

Nu avem nici o dovadă că Vincent van Gogh și-ar fi pictat visele. Nopțile lui erau albastre, insomniace. „Printr-un tablou îmi place să spun ceva consolator, ca o bucată muzicală… Să exprim speranță printr-o stea“ – îi scrie acesta fratelui său Theo la 3 septembrie 1888, cu referință directă, parcă, la Noapte înstelată, pictată nouă luni mai tîrziu.

Își tîrșîi papucii spre fereastra de unde, cînd se trezea noaptea îngrozit, se putea liniști privind la luminile orașului care luceau mai viu în aerul curat al nopții. Doar că acum, în loc de firme luminoase atrăgătoare și vitrine cochet aranjate, Ion conte

Atacurile cibernetice vor spori gradul de nesiguranță al oamenilor și vor pune presiune pe marii investitori, care vor lua în considerare reducerea substanțială sau chiar încetarea activităților comerciale, în contextul în care investițiile pentru asigurarea securității sistemelor informatice se vor dovedi prea costisitoare pentru a menține rentabil un business de anvergură. Astfel, pînă în anul 2030, jumătate din populația muncitoare actuală a planetei își va pierde locul de muncă,

O economie sănătoasă nu este aceea în care oamenii suferă privațiunile lipsei unui loc de muncă. O societate perfectă nu va permite entuziasmul maxim în perioadele de înflorire economică, după cum nu va permite privațiuni în moment

Era o cîrciumă la mine în cartier care semăna cu un cuibușor de Vama Veche din vremurile de odinioară. Atmosferă lejeră, mese încropite care stăteau să se dărîme, muzică bună, WC-uri care puțeau, beție, vomă pe pereți (ei, aici poate exag

Stau gură-cască. Ca mine încă zece. Două tipe vorbeau la telefon. Trăncăneli. Aia, aia, aia. Deodată din seninul acestei gloate se desprinde un puști. Se duce periculos spre linia de metrou. Zic: hai, te rog, nu! Și odată, de pe marginea peron

În televiziuni, talking-heads, capetele vorbitoare care au rostogolit cele mai aberante teorii, niște psihologi criminaliști, cică, cu discursuri cu profunzimi de birt, moderatori săriți de pe șine. Tot bîlciul în care am crescut, din care n-am ieșit nicioda

Augustin (354-430) e celebru. Tot ce e teologie şi chiar filozofie în Apus îi datorează ceva. El e intelectualul fondator al culturii medievale apusene. Pe Synesios (370-414), contemporanul său alexandrin, în afara specialiştilor, lumea de azi îl ignoră, deş

Volumul restituie un complex portret al lui Harms, școlit în nemțește, apoi autodidact riguros, ca prefață a unei vieți de histrion solitar, care evită radarul cenzurii, fără să poată scăpa de represiunea directă, pregătită pentru toți futuriștii, d

Nu îi sînt nimănui de folos lungile „reportaje de la fața locului“ în care oamenilor amărîți li se pun întrebări stupide („Ce simțiți?“, „Cine credeți că e de vină?“, „Cum credeți că ar fi trebuit să intervină poliția?“, „Vă mai simțiți protejat în țara dumne

În anii ’90, falsului transfer de afecțiune i s-a adăugat, mai mult decît oricînd, acțiunea pe cont propriu. În sălbăticia tranziției de atunci, ca să supraviețuiești trebuia să-ți asumi tu, ca individ, tot mai multe lucruri pe care societatea nu ți le asigura. Dacă aveai un copil, de pildă, tu, personal, trebuia să-l ferești de toate, pentru că mai nici una dintre instituțiile implicate în creșterea și educația lui nu o putea face pînă la capăt. Da, îl duceai, de pildă, în parc, dar nu puteai p

„Orice om îi e dor de clătite din cînd în cînd.“

Mamă, de ce ți-e dor, de fapt? – o întreb. De aglomerație, de mizerie, de iernile în care aproape că nu vezi soarele și de verile sufocante, de țînțari și gîndaci? Da, de toate astea, mi-

În piaţă la Botoşani am înţeles, după ani de căutări, ce este de fapt un „birt popular“, construit după conceptul ‘eftin şi bun. Am ajuns cu greu la el, printre tarabe cu pălarii de pai, tricour

Costeluș e aur curat. Că vine, drăguțul de el, și nu strîmbă din nas pentru un amărît de colț de tavan. Așa cum a făcut-o chiar zilele trecute. Prin casa asta veche în care stau trec niște ț

Contribuția de prim ordin a lui Moshe Idel nu se aplică doar unui autor, fie el și genial, ci trasează pornind de la opera acestuia liniile majore ale unui alt tip de Cabală decît cea „teoso

Profesorul nu are nici o vină, nici juridică, nici morală. Dar este dat afară din colegiu și pleacă încărcat de poveri, îndoieli, întrebări, ca unul care lasă în urmă tineri marcați de moartea

La anumite ore, locurile de joacă sînt frecventate de copii mici, însoţiţi de adulţi, liberi fiind să se dea în leagăne, balansoare, tiribombe anume puse pentru a creşte satisfacţia şi sigura

Lupii apăreau în desenele astea ale mele: pentru că nu știam cum să-i diferențiez de alte animale, le-am inventat un fel de trompă pe post de ceea ce eu îmi imaginam a fi bot

Românii sînt harnici și muncitori. Așa am învățat noi, la școală, din manualele noastre comuniste sau de la „tovarășele“ transformate ulterior în „doamne“, așa au învățat, din inerție, și generațiile care au urmat. Tata, în uzină și mama, pe ogor. Sau

Pentru mine doar. Vreau cîntecul doar pentru mine. Știe cineva cît costă? Dar vreau tot să cumpăr, vă rog! Cît costă marea care a inspirat cîntecul? Bucata aia de mare. Bucata aia de moment care a inspirat versificatorul. Vreau să cumpăr ocazia invizibilă, se

Minunatele ei prăjituri cu vișine, ne amuzăm cînd ne povestește sejurul ei împreună cu tata la Călimănești, unde au făcut „proceduri“. „Cum, domnule, «proceduri»?“, întreb și rîd mînzește – ne imaginăm un doctor nebun, un soi de mad scie

În centrul religiei stă posibilitatea de a-l întîlni pe Cel cu totul altul: a intra în raza Lui de prezenţă, a-i suporta alteritatea/ascunderea/absenţa, a nu te lăsa desprins de căutarea/invocarea Lui. O spune Iisus însuşi: „Viaţa veşnică înseamnă să te

Arta adevărată e antropologic-epifanică: transpune omul în epocile sale, dîndu-i simultan o anvergură transcendentă. Iar muzeul, ca instituție de conservare/expunere și comunicare a faptului artistic, spune totul despre piesele pe care le colecționează și organizează discursiv, dar și despre societatea care i-a găsit un spațiu corect finanțat. Statele lumii au drept carte de vizită tocmai aceste spații „mumificante“, dar și „vivificante“, căci muzeul e un loc al morții, al me

După ea, căldura, cea încă în limite suportabile, se evapora. Bunicul meu putea uda curtea (nici asta nu se făcea la orice oră, fără tipic) și eu puteam evada din interiorul sufocant în lumea mai liberă și mai aventuroasă a masculinității, fie ea una domestică.

Ce au mai disecat băbuțele pe scaunele de la The Embassy? Vocea doamnei care cînta ceva. Nu ne a fost clar ce, era un fel de reinterpretare ultramodernă și minimalistă a unor clasice muzicuțe plăcute urechii, difuzate încă pe la radiouri cum

Fotografiile lui Francisc Mraz sînt despre acest paradox: cum este viața, frumoasă sau urîtă? Ce este viața? Un dar sau o condamnare?

N. Steinhardt spunea despre Mironescu că „era un creștin cum rar întîlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor“; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea „calitatea excepțională“ de „înțelept“, de „adevărat cavaler al spiritului și al credinței“, iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă „statura spirituală“ și „grija pentru soarta comunității“.

Industrializarea, din păcate, are un cost ecologic foarte mare. Pe termen lung, nu e sustenabil – de fapt, cuvintele astea, „sustenabil“ sau „reziliență“, nici nu există în vocabularul marilor producători. Scopul lor e să facă profit. Echilibrul pe care ți-l dă natura nu poate dura la nesfîrșit, vor exista consecințe. Schimbările climatice sînt un rezultat direct. Dacă te uiți la planetă per total, întotdeauna echilibrul naturii îți asigură și sustenabilitate. Legat de prețuri, e o problemă mai

Divinul a început să fie privat şi de putere explicativă. „Ipoteza Dumnezeu“ a devenit tot mai puţin necesară, pentru filozofi şi savanţi, cînd propuneau modele de funcţionare a universului. Din fericire, nici ideologia lui „Dumnezeu este cu

Mă interesează oamenii și felul în care gîndesc. Dialogul cu semenii rezolvă agenda zilnică, dezvăluie mentalități, apropie sau ratează miza conviețuirii civilizate, căci deschide monada fiecăruia către o rețea de semnificații împărtășite. Mai nou, mesageria electronică asociată platformelor de „socializare“ ne permite conversații cu persoane care „apar“ de nicăieri, pe care nu le cunoaștem în viața reală, dar care ne pot deveni interlocutori de cîteva minute. Vă descriu azi un asemenea dialog,

În călătoria noastră prin Slovacia, am ajuns în trei sate din zone diferite ale țării. Sate îngrijite, cu asfalt bun pînă în mijlocul pădurii, cu apă curentă, gaze, canalizare, care nu-ți creează senzația de „la țară“ din România, deși au și ei vaci, cai sau păsări de curte, în unele cazuri mufloni. Casa „părintească“ din chirpici a dispărut (dacă o fi existat vreodată), a fost înlocuită de o casă nouă mai trainică, de multe ori tip vilă, însă nimic opulent sau grotesc, totul e construit cu bun-

La sfîrșitul anilor ’80, cu vreo doi ani înainte de Revoluție, am pierdut o carte valoroasă pentru mine: Tudor Ceaur Alcaz, de Ionel Teodoreanu. Era importantă nu atît prin valoarea artistică, cît prin cea dată de „înscrierea“ ei în inventarul interdicției: ultima ediție apărută oficial era de prin anii ’40, iar alta era cu neputință să mai fie publicată, dat fiind că nu era pe placul cenzurii comuniste. Așa că ceea ce pierdusem părea atunci, în anii aceia vechi și urîți, pierdut pe veci.

Răsfoiam zilele trecute volumul de eseuri al lui Zadie Smith – Feel Free –, răsfoiam înainte și înapoi pescuind bucățile pe care le sărisem la prima citire. Sînt un cititor dezordonat, iar un asemenea volum de eseuri e cîmpul perfect de joacă. Citesc de la coadă la cap, de la mijloc spre înainte, după starea/stările pe care le am pe moment, închid cartea, mă gîndesc la diverse pe traseul întortocheat al zecilor de analogii pe care le face o minte umană, caut nu știu ce detaliu dintr-un tablou an