Sclav sau rival

Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
Sclav sau rival jpeg

„…Traducătorul de proză este sclavul autorului, iar traducătorul de poezie este rivalul său.“ Andrei Makine

Nu ştiu cît este de veridică afirmaţia scriitorului rus strămutat în idiomul francez. Un sîmbure de adevăr ar putea exista, dar pentru un simplu cititor cum sînt – nici prozator, nici poet, nici bun cunoscător de limbi străine –, coaja fructului numit „traducere“ este prea tare. Accesul la sîmbure este dificil, dacă nu imposibil. Comentariul la „provocarea“ lui Andreï Makine ar trebui făcut, cu siguranţă, de cei implicaţi direct în actul traducerii sau de cei care au afinităţi cu acest tip de scriere.

Cu certitudine, unele sînt uneltele traducătorului de proză, altele ale traducătorului de poezie. Ca să traduci din -James Joyce, Ulysse, de exemplu, trebuie să te familiarizezi cu jargonul de la periferiile Dublinului, iar pentru a traduce un autor precum Céline, Voyage au bout de la nuit, să zicem, traducătorul trebuie să fie, obligatoriu, stăpîn pe stilistica frazei. Pentru a traduce un volum de proză nu este obligatoriu să fii prozator – dacă eşti, cu atît mai bine. Dar, pentru traducerea unui volum de poezii, este obligatoriu să fii poet, ba chiar unul foarte bun. Ermetismul versurilor şi licenţele poetice ridică alt gen de obstacole în calea traducătorului de poezie. Nu ştiu dacă un volum de versuri precum 11 elegii a fost tradus în japoneză, volum ce conţine toate ingredientele intraductibilității. Oare „bijuteriile“ lui Nichita Stănescu şi-ar găsi loc în seiful numit kanji? Ce nivel de profesionalism trebuie să atingă traducătorul pentru a-i facilita cititorului japonez accesul la comoara secretă?

Despre proză s-a spus că reflectă nivelul de maturitate al unei naţiuni, marcînd o evoluţie constantă, echilibrată. Umberto Eco mărturisea, într-o scriere, o anume dificultate în găsirea traducătorului ideal, dificultate ce venea din specificul prozei sale. Traducătorul trebuie să fie un bun cunoscător al subtilităţilor de limbaj, al convulsiilor sociale, al moravurilor Evului Mediu – epocă predilectă a scrierilor sale. Dacă ne gîndim numai la Numele trandafirului, putem intui calvarul traducătorului.

Cîteodată nu sînt cruţate nici chiar propriile limite biologice. Michel Tournier a fost impresionat de întîlnirea cu un caz aparte: „Visite de mon traducteur roumain Sergiu Ruba. Je suis surpris de le découvrir aveugle. Il est guidé par une jeune femme. Il me dit: «J’ai vu jusqu’à onze ans. Je me souviens des couleurs.» J’admire son entrain, sa curiosité, son érudition“ (Journal extime).

Cînd traducătorul nu este stăpîn pe uneltele sale poate comite gafe monumentale. O spune Alexandru Paleologu: „Titlul versiunii franceze a Crailor e absolut inadmisibil: Les seigneurs du -Vieux-Castel. Mai întîi, de unde şi pînă unde «castel»?“. Şi eu care doream să citesc varianta franţuzească a visului lui Paşadia: „Se făcea că la o curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari-egumeni ai tagmei prea-senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi…“. M-am dezumflat! Dacă şi titlul este greşit, ce o fi mai încolo?

Pe de altă parte, constrîngerile idiomului pun insurmontabile piedici. O confirmă Cioran: „Am frunzărit vechiul dicţionar român-francez al lui Damé. Toate cuvintele româneşti – de o forţă, de o poezie extraordinară; echivalentul lor francez – găunos, insipid, convenţional didactic; e lătinie în sensul cel mai rău al cuvîntului“.

Alchimie subtilă, poezia rămîne „unul dintre cele mai codificate limbaje ale unei naţiuni“, esenţă zămislitoare de matrice culturală. „Pentru a merge la filonul înţelegerii unui popor, trebuie mers la poezie“, credea T.S. Eliot. O ţară vitregită de poeţi este o ţară cu un limbaj subevoluat. Poeţii au fost printre primii care au dat tonul înnoirilor. Se spune că Dante a făcut „trecerea de la antichitate la umanismul Evului Mediu – un revoluţionar al rafinamentelor literare“. Dacă adepţii platonismului vedeau în vers şi în rimă „posibilitatea de a reprezenta armonia universală“, este capabil traducătorul să ne facă părtaşi la această bucurie?

Poezia nu poate fi urmărită evolutiv. Marile creaţii în domeniu nu sînt sincrone evenimentului istoric. Individualitatea poeziei în contextul unei culturi este o realitate incontestabilă. Poezia este acel „supliment de naţionalism“ care o face intraductibilă, citisem undeva. Un cititor de proză sau de poezie străină, nefamiliarizat cu idiomul original, cum sîntem majoritatea, va fi nevoit să accepte o traducere. Doamna Klug, actriţă pragheză: „Vedeţi dumneavoastră, ştiu toate limbile, dar numai în idiş“ (Kafka, Jurnal). Dacă această tălmăcire este o echivalenţă oarecare sau, lucru mai rar, depăşeşte modelul, este greu de apreciat de către cititor. De obicei, sensibilitatea individuală, cultura şi gustul pentru artificii ne fac partizanii unei traduceri sau ai alteia.

Citindu-l pe Esenin, pentru care ani în şir făcusem o adevărată pasiune, am avut surpriza ca într-o singură carte să dau peste patru variante ale aceleiaşi poezii: „Vulpea“. Traducători: Zaharia Stancu, George Lesnea, I. Olteanu şi I. Creţu. O analiză sumară a celor patru traduceri te duce cu gîndul la patru poezii distincte. Mă întreb cum o recita Esenin la întrunirile de poezie moscovite, cu gesturile lui de „actor cu trac“. Ce halou misterios învăluia poetul şi ce rezonanţe stîrneau în ascultător cuvintele devenite emblemă? O paranteză: Dinu Pillat lăuda traducerea lui Zaharia Stancu – care nu ştia ruseşte –, ca fiind în spiritul originalului. (L-au ajutat la traducere nişte basarabeni, aveam să aflu mai tîrziu.) Ionel Teodoreanu recomanda traducerea lui George Lesnea. Nu ştiu dacă cei care dădeau referinţe cunoşteau, la rîndul lor, limba rusă, şi la ce nivel. Eu, cititorul, neţinînd cont de recomandări, fie ele chiar „autorizate“, aleg traducerea apropiată vibraţiei propriei mele coarde lirice. Am rezonat cu varianta lui George Lesnea.

Am citit „Corbul“ lui E.A. Poe în trei traduceri: Dan Botta, Emil Gulian şi Petre Solomon. Nu am văzut alte traduceri: Mihu Dragomir, Mătăsaru, despre care fiica acestuia, Nina Cassian, povesteşte în Memoria ca zestre că ar fi fost o versiune după care se preda la Universitate. Fiecare variantă dintre cele citite îţi strecoară alt fior. Am votat versiunea lui Dan Botta. Nu am explicaţii.

Aflu din C’est moi qui souligne, de Marina Ţvetaeva, Actes Sud, 1989, că Nina Berberova ştia pe de rost poezia „Corbul“, în traducerea lui Vladimir Jabotinski, „un evreu cult“. Era o traducere superioară celor ale lui Briusov şi Balmont. Gusturi şi gusturi!

Nefiind un subtil cunoscător al limbii engleze, ba chiar departe de aşa ceva, mă întrebam cum sună poezia „Corbul“ în original. Ocazia s-a ivit. Întîmplarea a făcut să am colegă la un curs – ce nu avea nimic comun cu literatura – o actriţă americană, adusă de vîntul amorului aproape de iubitul ei canadian. Wendy, cum îi spuneam toţi colegii, avea temeinice studii de artă dramatică la o celebră universitate din New York. Făcuse o pasiune pentru poezia lui Edgar A. Poe, ba mai mult, a refăcut de mai multe ori itinerariul drag poetului, triunghiul New York – Boston – Philadelphia. Ştia multe despre acest poet blestemat, ne-a împărtăşit multe inedite, inclusiv despre corbul viu pe care poetul îl purta cu el în desele-i peregrinări. Ne-a recitat cu patos „Corbul“, iar toată clasa i-a dăruit aplauze din belşug. Muzicalitatea versurilor, gesturile şi mimica unei profesioniste în arta recitării m-au adus instantaneu la rezonanţă. Un amestec de bocet şi blestem, un cîntec fără de sfîrşit. Senzaţie de absolut!

Revenind la afirmaţia lui Andreï Makine, mă gîndesc că este imposibil să stabilesc ierarhii. Am numai „gusturi“, nu şi piedestalul de pe care să judec o traducere. Nu ştiu dacă unul e sclav, altul rival. Las altora, mai pricepuţi, tranşarea verdictului.

Michel Tournier, în Le vent Paraclet, ilustrează cît se poate de bine acest travaliu, păstrînd balanţa în echilibru: „Chaque langue ayant son atmosphère et son attraction propres, le préalable, à la bonne traduction, est d’échapper à cette atmosphère, de se libérer de cette attraction afin d’évoluer en toute liberté dans la langue adoptée. C’est un problème semblable à la mise sur orbite d’un satellite artificiel qu’il faut pour cela arracher à l’attraction de la terre“. 

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

Foto: Franz Kafka, sculptură de David Černý, Praga (wikimedia commons)

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.