Mai multe țări

Publicat în Dilema Veche nr. 796 din 23-29 mai 2019
Invizibilii jpeg

Întotdeauna cînd plec din țara în care m-am născut (nu-i spun țara mea, că nici măcar patrioată nu par a fi), mă apucă deznădejdea. Nu din cauza vreunui dor – cuvînt cu sensuri exclusiv românești, desigur - nici alean, nici tînjire și nici jind. Ci deznădejde adevărată, din aia care te lasă stors, cu mîinile atîrnînd fără vlagă pe lîngă corp, ochii stinși, un soi de capitulare totală în fața adevărului că te-ai născut într-o groapă cu rahat.

Comparația cu normalitatea unei civilizații așezate e devastatoare. Și nu vine dintr-o idealizare fără nuanțe a celuilalt aflat mai la vest de noi, nici din ignoranță, nici din orbirea în fața unor catedrale făcute pe la o mie o sută sau a unor universități fondate tot pe atunci, ai căror decani sînt figuri mitice în viață pentru că au ajuns acolo cu o operă științifică de necontestat, clădită într-o viață întreagă de studiu riguros, cu vieți profesionale impecabile.

Trăiesc în România cu o furie continuă. Într-un vacarm inept care nu te lasă să respiri, să gîndești, să trăiești, oricît încerci să te ermetizezi într-o oarecare bulă de normalitate. O țară căreia unii i-au creat imaginea unui pechinez isteric care latră la călcîiele Europei din care, pentru numele lui Dumnezeu, face parte. Nu mai pot să văd și să aud zilnic acele talking heads, gurile scîrboase, burțile potente, capetele diforme, ochii micșorați de ură și frică, umbrele astea apărute din măruntaiele societății anomice în care trăiesc care uite, țin acum în brațe catedralele neamului, dragostea de țară, patriotismul, mîndria și demnitatea în fața străinului, iubirea de Dumnezeul ortodox, unitatea de neam și roșia românească.

Tradiția se păstrează altfel, cu efort, în ani de strădanie, cu legi corecte care s o încurajeze și s-o ocrotească, cu sisteme de educație zdravene care nu se schimbe de la o săptămînă la alta. Sigur că lipsa mea de patriotism nu înseamnă că nu mi-aș dori o recuperare cinstită a trecutului. Habar n-am, orice, muzeul lînii, al transhumanței, al meșteșugului cioplitorilor de linguri de lemn, de stîlpi de porți, un muzeu al industrializării românești, al Miței Bicilista. Meșteri și păstrători ai tradiției într-o fierărie recuperată și dată înapoi publicului, în care cineva să mai știe să bată un fier încins din care să facă o balama înflorată pentru un oblon de lemn. Un specialist în cărămizi făcute manual, un vopsitor cu vopseluri scoase din plante, un botanist specializat în plante endemice care cresc doar în Dobrogea sau în podișurile transilvane. Ceva. O recuperare a Bucureștiului, muzee prietenoase pentru copii. O recuperare a minorităților care au trăit și trăiesc în România asta. O rupere de discursul obositor că ungurii și secuii vor să rupă țara. O lejeritate civilizată în a-i lăsa să-și afișeze simbolurile, tradiția și limba. Autonomia, cuvînt de care ne temem atît de tare. Ce o să se întîmple? O să fugă cu Ardealul în spinare? Ăia care vor dori să iasă din autoghetoizare, o să învețe românește dacă vor vieți un pic mai bune, sau joburi în altă parte. Sau nu. Dar relația trebuie clădită din două direcții. Dai și primești deopotrivă.

Îi văd pe ăștia vorbind cu gurile pline de „demnitate“, de „țara mea“ și de iconica roșie românească și mi se strepezesc dinții. Tutele coafate și bivolii fără nuanțe plesnesc de patriotism. Ei au simțit totuși ceva. Că țara e deja spartă, că a reușit cumva să-și facă bulele ei populate de oameni care fac voluntariat și ridică spitale pe barba și munca lor, că face jurnalism de calitate, că se implică în tot soiul de proiecte, că are oameni cu capete deschise, cu o educație solidă, care e exclusiv meritul lor, că e imună la discursurile medievale, că se uită critic și la stînga și la dreapta, că gîndește cu o minte proaspătă, că știe ce se întîmplă dincolo în lume, că se uită la TED-uri despre designuri economice inclusive, că e ruptă total de roșia aia românească.

Asta e autonomia de care se tem. Există, e aici, a rupt țara. Comunitatea asta are limba ei, steag cu stemă, plăcuțe multilingve, entuziaștii, curajoșii și penibilii ei și e altceva. E autonomă, na. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Scandalul Dorian Popa versus restaurantul care l-a refuzat pe Cheluțu. „Ne criticați fără să ne cunoașteți” | adevarul.ro
Personalul restaurantului din Turda despre care vloggerul Dorian Popa a spus că nu l-a primit în incintă pe Cheluțu, câinele său, le-a dat replica artistului și fanilor săi.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.