Duminica beatificării

Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
Duminica beatificării jpeg

Trenul care ducea de la Cluj la Blaj, pentru pelerinii dornici să ajungă pe Cîmpia Libertății, la beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici oficiată de papa Francisc, arăta dimineața, la ora șase și douăzeci, ca un tren voios de vacanță. Pelerinii păreau niște excursioniști porniți la drumeție, îmbrăcați pe jumătate sportiv (dar decent), pe jumătate celebrator, înarmați cu umbrele, fîșuri, pălării puzderie, șepci (inscripționate, marcînd vizita pontifului în România), sticle de apă, ochelari de soare. O umanitate foșnitoare și veselă umpluse gara din Cluj, dar o umanitate disciplinată (cu șefi de grup), dornică să nu provoace vreo încurcătură.

La dus, am nimerit cu un profesor mucalit de istorie care a povestit nu doar întîmplări dramatice legate de martirii bisericii greco-catolice, ci și pățanii hazlii. Destule vorbe de duh ne-au înveselit călătoria. Ajunși în gara din Blaj, am pornit-o prin oraș, spre Cîmpia Libertății, alături de puhoiul de pelerini. Cum poveștile ne-au furat, așa s-a făcut că eu și tatăl meu Domițian (cu care am gîndit călătoria la Blaj) ne-am rătăcit și nu am nimerit cum trebuie poarta de intrare spre Cîmpia Libertății, riscînd să rămînem afară. Mărturisesc că am intrat puțin în panică, jandarmii aduși de la București erau amabili, politicoși și dornici să fie de ajutor, dar nu cunoșteau Blajul și nici Cîmpia Libertății, așa că îi îndreptau pe cei rătăciți de la unii la alții, iar voluntarii ne trimiteau și ei la alții mai știutori decît dînșii, care nu știau neapărat să ne călăuzească. Pînă la urmă ne-am descurcat cu ajutorul stalker-ilor prieteni sunați la telefon, care ne-au direcționat să mergem unde trebuie, la poarta bună.

Și iată-ne pe Cîmpia Libertății. Era o fiesta adevărată. Familii întregi venite aici, de la bunic la nepoți, sate aproape compacte, comunități urbane, profesionale, grupuri și grupuri (nuanțate în fel și chip) – toți, senini, bucuroși că sînt, că se află în acel loc. Nu era exaltare, ci o bucurie tihnită, o limpezime și împăcare durabile. Mai că mi-a venit să zîmbesc cînd am văzut și destui pelerini în costume populare, dar am priceput destul de repede că nepoții și strănepoții aceștia de acum – Anno Domini 2019 – purtau costumele bunicilor (bunicelor) și străbunicilor (străbunicelor) lor, că era aici o logică internă, psihică și sufletească aparte, că vestimentația conținea o moștenire spirituală neruptă, nesurpată încă, din fericire. Erau și pelerini care își confecționaseră chiar ei costumele populare exact în același sens, de continuitate și testimoniu spiritual în familie.

Vuietul mulțimii nu era mare pe Cîmpia Libertății, deși lumea se găsea în așteptarea papei Francisc, admirat și iubit pentru firescul său. Naturalețea, figura candidă, inteligența vie apropiată de oameni, cuvintele simple (dar deloc banale) ale papei Francisc îi cuceriseră deja pe români, în zilele de dinainte de duminica beatificării. Ploile autohtone în aproape tot timpul călătoriei Sfîntului Părinte în România (în loc să fie un impediment) au avut un efect fecund, au germinat o bunădispoziție și seninătate fățișe. La Blaj, ploile au fost absente (în ciuda ceții și frigului de dimineață), iar soarele torid a ajuns să provoace temperatura greu suportabilă de 30 de grade. Copii, maturi și bătrîni se îmbulziseră pe marginile gardurilor care marcau aleile pe unde ar fi putut veni papamobilul, dar lucrul acesta era firesc. Corul religios oficial cînta armonios, cu vocea Paulei Seling modulată sacral; de undeva din spatele Cîmpiei s-a auzit la un moment dat un ritm de samba cu dubași, erau niște tineri care îl așteptau astfel pe pontif, cu o voioșie adaptată la vîrsta lor. Numai că mulțimile au depășit cifra estimată. Eu am bănuit cifra de 50.000 de oameni veniți la Blaj, pe Cîmpia Libertății; seara, cînd am ajuns acasă, cifra indicată de TVR a fost aceea de peste 100.000 de participanți.

Liturghia din duminica beatificării a fost una senină și simplă. Cine s-a așteptat la sofisticărie a avut parte de un ritual impresionant tocmai prin simplitatea sa: pontiful a rostit în latină actul de beatificare al celor șapte episcopi greco-catolici, iar predica sa firească a fost una antitotalitară (nu doar împotriva comunismului, ci a oricărui regim dictatorial care elimină libertatea de conștiință, religioasă, de opinie etc.). De asemenea, predica pontifului a avut o miză ecumenică, întrucît a dorit să marcheze sororal și comunional existența celor două confesiuni românești, cea majoritară (ortodoxă) și cea minoritară (greco-catolică). Unii ar numi această nuanță drept una politică sau cu miză politică; dacă a fost așa ceva, apoi și-a avut rostul. Președintele Klaus Iohannis a fost primit cu destule aplauze pe Cîmpia Libertății, Viorica Dăncilă a fost în schimb invizibilă în vizibilitatea sa oficială (nu a fost huiduită, căci nu ar fi fost un gest creștinesc în duminica beatificării, a fost doar ignorată). Principesa Margareta se afla și ea pe Cîmpia Libertății.

Beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici (Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu) a fost aparte și din cauza conținutului și motivului acestei beatificări. Cei şapte au alcătuit un corp spiritual colectiv și unic: ei nu ar fi putut fi beatificați individual, ci doar alcătuind acest corp colectiv, cu șapte vieți (și morți) în timpul regimului comunist din România. Icoanele lor au fost gîndite tot cu ei şapte împreună, fie în martiriu, fie sub binecuvîntarea Fecioarei Maria (aceste două icoane au fost sfințite de pontif). Cel puțin în cazul a doi dintre episcopi, beatificarea lor are și un rost național special de a se săvîrși la Blaj, pe Cîmpia Libertății: Iuliu Hossu a fost cel care a citit, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, rezoluția unirii Transilvaniei și Banatului cu Regatul României. Iar Ioan Suciu este singurul episcop greco-catolic care a putut fi prezent la adunarea de la Blaj din 1948 (la centenarul revoluției de la 1848), însă liderii comuniști (Gheorghiu-Dej și Petru Groza) i-au interzis să ia cuvîntul. După această aniversare confiscată de comuniști a început ofensiva de distrugere și lichidare a Bisericii greco-catolice.

Duminica beatificării a avut cîteva mici cusururi (tehnice ori logistice): ecranele pe care era proiectată ceremonia au fost prea mici pentru numărul uriaș al pelerinilor care au ocupat Cîmpia Libertății; mulți dintre ei nu au văzut nimic, dar măcar au auzit celebrarea pe care a oficiat o pontiful împreună cu ierarhii greco-catolici. Adevărat, cine și-ar fi închipuit că vor fi peste 100.000 de pelerini în duminica beatificării? Microfoanele au amuțit ori au scîrțîit de cîteva ori.

Dar în rest ceremonia a fost desăvîrșită și, așa cum am spus deja, impresionantă tocmai pentru simplitatea și sobrietatea sa. Voluntarii se ofereau statornic să ajute, să împartă sticle de apă, să dea un sfat. Ce m-a marcat în mod anume: chipurile țărăncilor bătrîne care lăcrimau, femei venite din sate greco-catolice care plîngeau calm și senin, împlinit că se întîmplă ce se întîmplă la Blaj. Familiile cu mai bine de zece membri, aflate acolo tocmai pentru ideea concretă de împărtășanie și comuniune. Prietenii care, pe drum spre Cîmpia Libertății sau în gară, se regăseau după luni ori chiar ani și schimbau adrese, amulete, cîte-o prăjitură etc. Preoții cu chip luminos care veniseră în fruntea sătenilor sau comunităților din parohia lor urbană, exact ca odinioară, la 1848 ori 1918. Felul în care mulțimile au cîntat „Hristos a înviat din morți!“. Liceenii în blugi și vestimentație ori frizură pop, care purtau tricouri pe care scria „Credința noastră este viața noastră“, motto-ul vieții de rezistent a lui Iuliu Hossu. Liniștea de la final cînd lumea evacua tăcută și împlinită, mulțumită spiritual, sufletește, Cîmpia Libertății.

Și ar mai fi. Dar mă opresc aici și spun iar și iar pentru toți românii: Sus să avem inimile! 

Ruxandra Cesereanu este scriitoare și profesoară la Departamentul de literatură comparată al Facultății de Litere, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Ultimele cărţi publicate: Iuliu Hossu. Trei portrete (împreună cu Ovidiu Ghiţă şi Gelu Hossu, Galaxia Gutenberg, 2019) şi Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară – un manifest (ediţie adăugită, Paralela 45, 2019).

Foto: Inquam photos, Octav Ganea

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.