Cum poate un vot să-ți schimbe viața, să fie un exit?

Publicat în Dilema Veche nr. 796 din 23-29 mai 2019
Cum poate un vot să ți schimbe viața, să fie un exit? jpeg

N-o spun ca să mă laud, dar din 1996, anul în care am împlinit 18 ani, n-am ratat nici un vot. M-am prezentat regulamentar la toate alegerile, mai ceva ca cetățenii din mediul rural, unde România a rămas aproape neschimbată în ultimii 30 de ani și pe care i-au scos de fiecare dată din casă primarul, părintele de la biserică sau pomenile electorale. Nu m-a scos nimeni din casă, ca pe mulți alții asemeni mie, și nici n-am primit nimic în schimb pentru votul meu. Nimic material, desigur, dar poate că, la un alt nivel și pe un termen mai lung, nimic în general. Nimic care să corespundă unor așteptări personale, nimic care să fie mai puternic decît o pornire lăuntrică de a pleca definitiv din România. Că m-am născut în țara greșită, că aș fi făcut mai multe sau măcar aș fi fost mai fericită în altă parte – toate astea încă mă bîntuie. Desigur, nu mă gîndeam la ele la 18 ani, cînd trăiam entuziasmul primului vot, atunci cînd ai o viață întreagă înainte, nici măcar perspectiva unei posibile noi dictaturi nu te sperie, totul pare reversibil. Timpul e relativ, se poate întinde la nesfîrșit, ca să ai parte de tot felul de experiențe, căci „bucuroși le-om duce toate“. Sînt suficiente un foc pe plajă la Vama Veche, o sticlă de vodcă, cîteva țigări „poștite“. Deja pot înțelege cum de reușeau părinții noștri, în plină dictatură comunistă, să găsească portițe pentru a fi fericiți. Pentru că erau tineri și pentru că timpul era din latex, puteau trage de el dincolo de România, dincolo de planeta Pămînt, chiar și dincolo de Luna pe care o văzuseră călcată de pas omenesc, la televizor. Se spune despre generația părinților mei că a fost o generație inadaptată, după căderea comunismului... despre cea a bunicilor nu mai vorbesc. Pe măsură ce mă gîndesc la generația noastră, a celor care aveam 10-14 ani în 1989, îmi dau seama că și noi am fost de fapt tot niște inadaptați. Pe măsură ce îi observ pe cei din generația mea, care încearcă să facă politică la 35-45 de ani, oameni de bun-simț și școliți care vor în mod onest să schimbe ceva, oameni care în principiu sînt „pozitivi“ și reprezintă „binele“, îmi dau seama că la rîndul lor sînt niște inadaptați. Că deși poate că au un sistem de valori, nu au repere, că mă pot convinge pe mine, pe tine și pe vecinul IT-ist din București sau din Cluj, dar le e greu să comunice cu omul de la țară pe care de 30 de ani l-au scos primarul și părintele la vot și pentru care schimbarea în sine e inexistentă, pentru care Uniunea Europeană, de pildă, e la fel de îndepărtată ca galaxia Andromeda, adică mai departe decît Luna pe care o văd, uneori, pe cer, atunci cînd nu plouă. Totuși, atîta vreme cît oamenii ăștia care intră în politică la 35-45 de ani, aruncîndu-se cu capul înainte într-un iaz deja tulbure, vor să se implice și există ca nume (total necunoscute pentru mulți) pe niște buletine de vot, mai există o speranță.

„Iar noi vom reclădi speranța!“ – parcă era un slogan de la primul meu vot, în 1996, cînd, în sfîrșit, l-am pierdut pentru o perioadă limitată de timp de Ion Iliescu (pe care l am votat ulterior drept răul cel mai mic, ca să nu iasă Vadim) și l-am cîștigat tot pentru o perioadă scurtă de timp pe Emil Constantinescu. Mie, sincer, privind în urmă, toată campania aia a „schimbării“ din 1996, „Votează cheia!“, și ce s-a întîmplat după răsunătorul succes mi se par acum halucinante. Niște așteptări atît de mari și atît de puțin confirmate, un entuziasm atît de netemperat, atîtea dezamăgiri, o lume politică atît de necoaptă, ca și acum, de altfel... toate acestea urmate de veșnica luptă de uzură cu hidra căreia îi mai pică cîte un cap, dar îi cresc altele la loc.

Gîndindu-mă la voturile mele regulamentare, multiple, mă întreb: unde am greșit? Dacă am greșit cu ceva... Cei care nu participă greșesc prin absenteism. Dar cei care participă și nu reușesc, de fapt, să schimbe mai nimic prin ce greșesc? Primul meu articol din presa scrisă, care a apărut în revista 22, se numea chiar așa – „Primul vot“, cred că îl mai am pe undeva, o foaie de ziar prăfuită. Încercam să demonstrez acolo cît de mult însemna primul vot pentru generația mea, pichetam culoarele liceului și îi încurajam pe colegii mei care împliniseră deja 18 ani să meargă la vot, le puneam întrebări, așteptam răspunsuri. Mi se părea un moment de o importanță covîrșitoare. Și acum cred că participarea la vot a tinerilor ține, de fapt, de educație. Educația din familie, în primul rînd. Cu niște părinți care mă căraseră după ei de la 12 ani în Piața Universității, era probabil imposibil să lipsesc de la vreo votare. Totuși, ce educație legată de vot le pot da, de pildă, oamenii de la țară, din zilele noastre, propriilor lor copii? Care ar fi argumentul suprem prin care i-ar putea convinge ca într-o duminică, în loc să facă grătare în -curte sau să meargă la pescuit sau pur și simplu să doarmă după vreo nuntă, să facă „efortul“ de a se deplasa pînă la școala din sat ca să pună o ștampilă? De unde vine, de fapt, responsabilitatea? Cine o formează? „Așa a zis bunica“? Ideea e bună, dar cine rezonează la ea? Nu tot noi, hipsteri, „progresiști“, „rezistenți“, oameni care au deja o educație în ceea ce privește votul? Reacționează oare puștiul de 19 ani, cu o mamă plecată în Spania care nu a mai dat nici un semn de viața de doi ani, apoi a venit în România doar ca să lase la vatră un frate nou, în grija „bunicii“, cu un tată alcoolic, un puști care n-a mîncat nimic de două zile, e confuz și supărat că nu poate să aducă acasă nici o fată pe care a cunoscut-o pe Tinder, pentru că locuiesc într-un bordei? El nici măcar nu poate „să se pișe pe el de vot“, nu are această dimensiune, nici nu știe că duminică e „votare“, vrea doar un exit, să iasă din groapa în care trăiește la 19 ani. Ce va face el mai departe? Nu pot să-i explic acestui băiat de care îmi este milă de ce ar trebui să meargă să voteze, pentru că nimic din ceea ce i s-a întîmplat pînă acum nu a fost alegerea lui. Degeaba i-aș spune că eu am votat de la 18 ani, că de fiecare dată am votat și pentru el, și pentru fratele din flori, sosit din Spania (deși nici unul dintre ei nu exista nici măcar în proiect pe atunci), că și acum, deși nu sînt în București, voi merge să votez pe liste speciale, pentru că emoția aia de a ține ștampila în mînă nu se compară cu nimic altceva. Puștiul mă va întreba: cum poate ștampila aia să-i schimbe lui viața „în mod concret și acum“? Și n-aș ști ce să-i răspund. Sau răspusul ar fi relativ – poate că ți-o schimbă, poate că nu, poate chiar nu există nici un exit pentru tine și ne vom lupta cu hidre încă 20 de ani, atunci cînd tu vei fi alcoolic ca taică-tu.

Astăzi a fost un miting mare la București, pro-european, au venit oameni onești, de bun-simț, cultivați, care să le explice altor oameni onești, de bun-simț și cultivați despre importanța votului. Eu sînt undeva în Ardeal, iar în satele din jur alegerile europarlamentare nu însemană decît niște bannere atîrnate de cîțiva stîlpi de-a lungul drumurilor județene, flendurite, deja decolorate de soare, cu figurile unor oameni de pe la diferite partide care nu interesează pe nimeni. Bannerele fac parte din decor și se vor scufunda în vegetația verii ca beculețele de Crăciun rămase de astă-iarnă. Viața merge netulburată mai departe. A început sezonul de nunți. Mergeți la vot nu doar pe 26 mai, ci oricînd veți avea ocazia de a vă exercita acest drept! Dincolo de așteptări și dezamăgiri personale, o veți face și pentru băiatul care așteaptă un exit din propria sa viață.

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

Nicolae Badalau FOTO Inquam / Octav Ganea
Niculae Bădălău, arestat pentru 30 de zile SURSE
Curtea de Apel București a decis arestarea pentru 30 de zile a lui Niculae Bădălău, actual vicepreședinte al Curții de Conturi și fost ministru PSD al Economiei.
Vehicul militar cu drapelul ucrainean arborat într un oraș rusesc. Foto: Twitter
Locuitorii unui oraș rus s-au trezit cu tancuri cu steag ucrainean pe străzi. Ce se întâmpla, de fapt VIDEO
Când locuitorii din Tver, un oraș situat la 160 de kilometri nord de Moscova, s-au trezit în această dimineață au văzut coloane de vehicule militare cu steagul ucrainean arborat care traversau orașul, relatează The Telegraph.
Aeroportul din Herson FOTO Profimedia
Puterea noii artilerii ucrainene, evidențiată de măcelul de pe aeroportul din Herson
Puterea noii artilerii cu rază lungă de acțiune a Ucrainei este pusă în evidență de măcelul de pe aeroportul din Herson — unde invadatorii ruși au construit un sediu important.

HIstoria.ro

image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.