Seducția înșelătoare a inflației

Am vorbit mult în ultima perioadă despre inflație și despre posibilitatea și pericolul revenirii sale în societatea noastră. Răspunsul celor din jurul meu la cele scrise nu s-a lăsat așteptat. Reacțiile, de această dată, nu au fost diverse. Dimpotrivă, aș spune că imensa majoritate a celor care mi-au comunicat opinii se poziționează împotriva celor scrise de mine și în favoarea inflației. Am observat, cu această ocazie, că în rîndul publicului larg inflația este un fenomen acceptat și chiar dorit. Surprinzător pentru mine, este chiar un fenomen popular. Ca specialist, este greu să te împaci cu o asemenea situație. Întrebarea a venit de la sine și răspunsul la această întrebare face obiectul rîndurilor de azi. Care să fie cauzele pentru care inflația este un fenomen popular?

Prima explicație ar fi aceea că fenomenul provoacă un fel de beție. Iei azi puțin alcool și vezi că te simți bine. Iei și mîine și vezi că iar te simți bine. La un moment dat ți se pare normal ceea ce faci și o faci cît mai des. Totul ți se pare că merge mai bine așa, dar de fapt totul se prăbușește. Cu timpul te îmbolnăvești, adică devii dependent de alcool. Cine nu-și dorește mai mulți bani în buzunare? În perioadele de inflație, misiunea adevăraților economiști este una ingrată. Ea este asemănătoare medicilor de la dezalcoolizare. Trebuie să le spui oamenilor că nu este bine ce fac, iar ei nu te vor crede, unii chiar te vor înjura cu brutalitate. Pentru că „ne dă“, inflația este dorită de mai multe categorii de oameni. Cel mai des întîlniți sînt oameni obișnuiți care se bucură de iluzia unui trai ceva mai bun. Da, pare paradoxal, mai ales pentru noi, economiștii, care știm exact ce înseamnă inflația, dar există oameni care doresc inflația. În contextul măsurilor luate în ultimii ani de către Guvernul României, care a dat drumul la tăvălugul îndatorării pentru consum și la inflație, vom observa cum acești oameni caută tot felul de argumente și scuze și se situează de partea acestor măsuri.

Ideea de a scrie rîndurile de față mi a venit în momentul în care am parcurs o scrisoare pe care mi-a trimis-o unul dintre cititorii revistei noastre. Domnul Constantin Popa din Slobozia, județul Ialomița, a muncit foarte mult la o critică a unuia dintre eseurile mele. Ca să fie sigur că am să primesc rîndurile domniei-sale, mi-a trimis depeșa respectivă și acasă, și la universitate. Am primit-o și am citit o cu atenție, domnule Popa. Și am apreciat foarte mult atenția pe care mi-o acordați și efortul dumneavoastră. Sînt 11 pagini de argumentație, adică o muncă grea. Subiectul acestei scrisori este o critică virulentă a unui eseu al meu în care atacam izolarea și dezorganizarea economică pe care o provoacă guvernul actual. Ipoteza de la care pleacă cititorul nostru este una foarte clară – avem nevoie și noi să trăim mai bine, acum, după multe zeci de ani de muncă în care și socialismul, și capitalismul ne-au exploatat și și-au bătut joc de noi așa cum au știut mai bine. Lăsînd la o parte tonul și adresabilitatea uneori jignitoare pe care le folosește cititorul la adresa mea, vreau să spun că l-am înțeles. Da, așa este, la noi există o sete de a trăi mai bine, de a vedea odată ceva în plus în buzunarul și în frigiderul tău, și nu numai sacrificiu și așteptare. Este vorba despre o așteptare de zeci de ani, cultivată de către socialism, dar și de către capitalismul original, croit după chipul și asemănarea secretarilor de partid și a securiștilor care au cumpărat fabrici și uzine în această țară. Cititorul meu are dreptate. Ni se oferă și nouă ceva, iar tu, împreună cu alții, vii și spui că nu trebuia să ni se ofere sau nu merităm acel ceva. Da, așa este! Acești oameni merită să trăiască mai bine, mărindu-li-se salariile și pensiile în condiții de sustenabilitate economică și nu prin îndatorare și inflație. De fapt, în acest moment li se vînd doar iluzii.

O altă explicație pentru care inflația e un fenomen popular este aceea că induce ideea falsă a rezolvării unei probleme vechi de cînd lumea. Este vorba despre mirajul pe care ni-l servește, al eliberării de sub tirania resurselor limitate. Numai lipsa imaginației este limita dorințelor omului. Prin natura sa, ființa umană are planuri, gînduri și dorințe nelimitate. Pe de altă parte, posibilitățile pe care ni le oferă natura de a atinge aceste visuri sînt unele limitate. Chiar dacă geniul uman a lărgit mult, de-a lungul timpului, posibilitățile de producție și satisfacere a cerințelor, există totuși un ecart între ceea ce ne dorim și ceea ce putem avea. Știința economică este chemată să asigure un optim între aceste resurse și aceste nevoi. Este, pînă la urmă, o știință a unui compromis necesar și dezirabil între ceea ce dorim să luăm din jurul nostru și ceea ce ne poate oferi mediul exterior. Aceasta este constrîngerea alături de care omul trăiește în fiecare clipă și pe care visează că într-o zi o va rezolva, că se va elibera din strînsoarea sa. Folosința inflaționistă a monedei oferă această iluzie, a ieșirii din tirania apăsătoare a restricțiilor limitate. Banii mulți în piață creează impresia unei false prosperități. „Creșterea cantității de monedă plasează economia într-un miraj al creșterii și al eliberării de sub tirania resurselor limitate. Acest miraj poate fi menținut doar atîta vreme cît economia beneficiază de injecții monetare. Reducerea puterii de cumpărare a monedei va impune însă, mai devreme sau mai tîrziu, conștientizarea efectelor nocive ale practicilor inflaționiste. Altfel spus, mirajul creșterii și al bunăstării oferit prin măsurile inflaționiste este unul pe termen scurt. Pe termen lung, eroziunea valorii monedei și distorsiunile create prin intermediul prețurilor în structura de producție vor înclina balanța în favoarea unei contracții economice“ (Mihaela Ifrim, Ciclul economic. Dualismul monetaro-real, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Iași, 2013, p. 62).

Inflația mai are o mare calitate. Este un joc al devalorizării banilor pe care toată lumea îl conștientizează și pe care, iarăși, toată lumea are impresia că-l poate controla sau evita. Banii devin ca un fel de castană fierbinte pe care oamenii o pasează rapid de la unul la altul. De fapt, în final, toată lumea pierde. Deși azi toate statele lumii civilizate au decretat inflația ca fiind inamicul public numărul 1, acest fenomen rămîne foarte popular, mai ales în țări ca a noastră. „Doar puțin“, gîndește fiecare guvernant, asemenea unui om gras care nu rezistă tentației de a mai lua o gură de hrană sau asemenea fumătorului, de a mai fuma o „ultimă țigară“. Este ceva otrăvit în acest fruct oprit care este inflația. Fiecare dintre noi crede că se va abține la timp și nu va abuza de folosința sa. De fapt, ne amăgim. Dacă mai tragi un fum înseamnă că nu te-ai lăsat de fumat și dacă ai făcut deja o injecție monetară înseamnă că aceasta în mod sigur va fi urmată de o alta. Este ceva irezistibil în declanșarea inflației, o iluzie că banul poate fi folosit în sine și poate avea valoare în sine. Banul din hîrtie nu a avut niciodată și nu va avea valoare în sine. De altfel, odată declanșată, inflația se extinde pentru că are o capacitate enormă de autoalimentare.

Popularitatea inflației vine și din ideea mai veche a oamenilor că totul se desfășoară pe termen scurt și că viața este limitată, deci trebuie trăită. Este o poziționare intolerabilă. Este o capcană a consumului prin bani inflaționiști în care fiecare generație a unei țări sărace cade. Pînă la urmă, toate problemele sînt pasate pentru viitor, sînt amînate sau pur și simplu ignorate. Este un egoism folosirea inflației pentru consum în prezent. Ne-am așezat la masă și mîncăm liniștiți, cu gîndul ascuns că vor plăti copiii noștri. Inflația este populară și pentru că este eternul aliat al unor clase politice corupte din state decăzute din punctul de vedere al organizării sociale. Este un instrument subtil de expropriere și transferuri de avuții. Toată lumea are impresia că va cîștiga în timp de inflație, dar adevărul este mereu altul. Puțini sînt cei care cîștigă cu adevărat de pe urma efectelor redistributive ale inflației. Aceia sînt oamenii politici, care la intervale scurte de timp își votează dublarea veniturilor.

Inflația este populară și periculoasă pentru că oamenii au tendința s-o aprecieze și chiar s-o încurajeze. Ideea măririi peste noapte a veniturilor este una seducătoare. Un om nu poate fi convins că veniturile sale nu au o bază economică și că în timp va pierde mai mult decît cîștigă. Pur și simplu, funcționează această seducție a traiului pe termen scurt. Consecințele sînt mai puțin importante, ideea este să trăim acum, în acest moment, puțin mai bine, iar mîine vom vedea ce vom mai face.

Este vorba despre un fel de seducție pe care inflația o răspîndește în jurul său și căreia oamenii, din diferite motive, îi cad victime. Vorbesc despre oamenii obișnuiți și nu despre rechinii din fruntea noastră. Ei știu exact ce fac și știu exact ce rău provoacă prin pornirea inflației. Ei știu că inflația distorsionează în mod decisiv repartiția și că, dacă există mari cîștigători de pe urma inflației, atunci ei sînt aceia și nu pensionarul de rînd, sedus de cei cîțiva bănuți primiți în plus la pensie și pe care chiar îi merită. Ideea este însă de a nu le oferi oamenilor cadouri otrăvite. Or, alimentarea veniturilor prin îndatorare și inflație este un cadou otrăvit, plătibil cu vîrf și îndesat, în termene mult mai scurte decît ne putem imagina. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust – Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.