Memoria separației

Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Întrebat ce desparte Bisericile Ortodoxe de Biserica Romei, Patriarhul Athenagoras (1886-1972), marele interlocutor al Papilor Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea, obișnuia să răspundă: Nimic mai puțin de nouă secole de separație! Istoria neînțelegerilor și a disputelor se menținuse oare cu atîta acuitate timp de aproape un mileniu sau distanța se instalase ca stare de fapt „normală“, ca un cadru invariabil al atîtor schimbări care nu au reușit nicidecum să o zdruncine? Întrebarea era adresată către sfîrșitul anilor ‘60, cînd ceva cu totul neobișnuit se petrecea în Occident: Conciliul Vatican II și, odată cu el, înnoirea relațiilor dintre cele două Biserici apostolice. Momentul inaugural a avut loc în 1964 la Ierusalim, unde succesorul Apostolului Petru, Papa Paul al VI-lea, venea ca pelerin la izvoarele credinței și-l cuprindea în prima îmbrățișare fraternă de după schisma din 1054 pe cel care, potrivit tradiției bizantine, îl reprezenta simbolic pe Apostolul Andrei: Patriarhul ecumenic Athenagoras. Vechea Romă și noua Romă (Constantinopolul) hotărîseră să abolească distanța creată de veacurile de separație și de excludere reciprocă. În orizontul deschis atunci, la Ierusalim, loc al fondării Bisericii lui Hristos, se înscrie ceea ce ne-am obișnuit deja să vedem și să comentăm cu prilejul vizitelor papale.

Mai puțin cunoscută este istoria pașilor care au precedat întîlnirea din 1964, fără să aibă impactul acesteia. De pildă, pe la sfîrșitul veacului al XIX-lea, Papa Leon al XIII-lea își trimitea un delegat apostolic la Constantinopol ca să poarte un mesaj de felicitare pentru noul Patriarh Ioachim, cel care, în 1902, avea să facă primul mare act ecumenic ortodox, adresîndu-se tuturor Bisericilor lui Hristos și invitîndu-le la conlucrare. În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, Patriarhia ecumenică a continuat să inspire în lumea creștină o dinamică federatoare și dialogală. Deși rezervată, situîndu-se încă în mentalitatea eclezială potrivit căreia orice demers către celelalte Biserici însemna o chemare la revenirea în „staulul Romei“, Biserica Catolică era totuși irigată de un interes din ce în ce mai vast pentru cunoașterea acelui Orient creștin lăsat la marginea istoriei. Nu întîmplător, în acea perioadă, Papa Benedict al XV-lea a fondat Institutul Pontifical Oriental și, treptat, „schismaticii“ răsăriteni urmau să fie redenumiți „ortodocși“. Punțile cele mai solide aveau să le construiască discret și entuziast, deși fără speranța unei rodiri iminente, benedictinii lui dom Lambert Beauduin, dominicanii reprezentați magistral de Yves Congar, asumpționiștii Institutului de Studii Bizantine de la Istanbul, București și Paris, iezuiții deveniți specialiști în liturghiile orientale și în patristică. Timpul unei profunde solidarități contemplative a Occidentului cu Orientul creștin scotea la iveală, după atîtea secole, o memorie comună, iar Orientul, aureolat de prestigiul originilor, apărea ca spațiu al speranței de reînnoire. Era cu totul altceva decît strategiile politico-diplomatice eșuate dramatic la Lyon în 1274 și la Ferrara-Florența în 1438-’39 sau „chemările la unitate“ din enciclica Ad Orientalis a lui Pius al IX-lea (1848), pentru că nu mai era vorba de a recupera o parte a creștinătății în favoarea alteia, ci de a o redescoperi în originalitatea sa ireductibilă. Se trecea, cu ajutorul celor care pregăteau terenul pentru Vatican II, de la instituție la fraternitate, de la putere la comuniune, de la neîncredere la speranță.

Istoria separației e plină de acuze și acte care nu fac cinste credinței creștine, dar care s-au sedimentat identitar, blocînd pînă acum o jumătate de veac aproape orice reflex de restaurare a normalității. Or, în pofida tuturor sincopelor prezentului, schimbarea uriașă la care sîntem martori constă în căderea zidurilor indiferenței și ale excluderii, pentru ca Bisericile să poată extrage din această contemporaneitate regăsită șansele unui parcurs nou, mai fidel promisiunii originare. Iată de ce nu e deloc banal ce se petrece în acest orizont: de la textele pentru Via crucis scrise de Patriarhul Bartolomeu pentru Ioan Paul al II-lea pînă la recentul radiojurnal în limba latină de la Vatican, inaugurat astfel: „Franciscus Dacoromaniam invisit“. 

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. Cea mai recentă carte publicată este Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.