Memorie, uitare

Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
Oameni pe stradă jpeg

Ducem cu noi mai multe tipuri de memorii. Unii au în ei hărți clare cu întîmplările trecute desenate apăsat, cu orașele, tîrgurile și cătunele unor amintiri distincte înșurubate bine pe foița asta fină, cu răscrucile din care ies și intră poveștile esențiale, dar și cele mediocre, clare și limpezi. Pentru alții, harta memoriei arată ca o pînză de păianjen care a prins în țesătura ei lipicioasă toate sufletele vii care au îndrăznit să se apropie. Spre marginile ei zac victimele devorate la începuturi – biete coji din care s-a mîncat interiorul, mațele, organele, creierul au fost dizolvate și apoi sorbite, exoschelete inutile cu piciorușele crocante tremurînd la cea mai mică adiere de vînt. Cum înaintezi spre centrul pînzei de păianjen, cadavrele amintirilor sînt tot mai proaspete, iar o întîmplare încă vie tocmai e înfășurată metodic în fir lipicios. Va fi consumată curînd.

Alții duc cu ei o memorie șvaițer. Blocul lucios de brînză e obturat de cratere mari și mici în care unele întîmplări cad și nu se mai întorc niciodată. Memoria bebelușilor e un univers neexplodat, a mea e un univers explodat care s-a așezat în haos.

Întîmplările și amintirile stau vraiște într-o hartă cu multiple dimensiuni pe care încă nu o înțeleg cum trebuie, linia timpului e frîntă și mă aruncă înainte și înapoi, dincolo de logica comună. De unde stau eu acum, știu că sînt în depărtare galaxii extraordinare ale memoriei mele la care nu am acces, teribile găuri negre care au supt definitiv amintiri rușinoase, umilințe mărunte, beții în adolescență și toate lucrurile nespuse. Mai știu că sînt – căci se văd cu ochiul liber – sori, nebuloase, comete și meteoriți mici pe care am jurat că n-o să-i uit, dar cum mi-au trecut vîjîind de ureche, cum au și dispărut mut în catifeaua neagră a memoriei mele.

Am prieteni pe care trebuie că îi enervez teribil cu uitarea asta a mea, cu neputința de a-mi aminti întîmplări care ne-au unit, ne-au făcut să rîdem în hohote sau să ne enervăm unii pe alții. „Hai, măă, nu mai știi cînd ne-a dat diriga afară de la ora de mate că nu mai puteam de rîs de la bancul ăla cu bufnița?“, mă întreabă buna mea prietenă, iar eu mă uit la ea cu o prospețime tîmpă în ochi. „Ne-a dat afară“, continuă ea, „iar apoi tu, tîrșăloasă cum ești, ai zis să ne ducem să ne cerem scuze. Și ne-am dus, diriga ne-a iertat, dar cînd ne-a zis «Bine, vă iert, dar nu știți ce ați pierdut la oră: Cercul lui Euler!»“, pe noi ne-a năpădit iar un rîs incontrolabil, din ăla care te bușește ca un tren și n-ai cum să-i reziști, orice ai face. Iar diriga ne-a dat iar afară, din cancelarie, de data asta.

Amintiri din copilăria mică am destul de multe, țin minte chiar cîteva vise din perioada aia, îmi țin minte rochițele pe care mi le cosea maică-mea. Țesăturile sînt încă vii în capul meu – un roșu profund cu buchețele de flori mici, albe, alte flori galben-pai pe o rochie albă încheiată cu șnurulețe la pieptar, un palton portocaliu din blană scurtă, artificială, în care arătam ca un urs împăiat. Am și o poză îmbrăcată în paltonul ăla: stau, pe punctul de a izbucni în plîns, lîngă un Moș Crăciun șleampăt, cu o barbă improbabilă pusă strîmb pe o față smeadă. Răsar apoi ici și colo o ceșcuță minusculă de porțelan, pictată cu trandafiri roz, din care-mi dădea bunică-mea să beau cafea diluată și foarte dulce, o căzătură dureroasă și o compunere pe care am făcut-o într-a cincea despre un oropsit în zdrențe, cu ochii foarte albaștri.

Memoria mea devine din ce în ce mai rară spre liceu, iar in facultate e un blank aproape total. Nu-mi amintesc cursuri, ore, profesori, majoritatea colegilor. Sînt cîțiva cu care am păstrat legătura pînă acum, res-tul mi se amestecă în cap ca un personaj cu o mie de capete. Totul a căzut într-o gaură neagră din care încearcă să se cațere spre lumină, în pofida tuturor legilor universului, niște fragmente dintr-un seminar despre poezia onirică și o pereche de bocanci cu botul de metal.

O să alunec la final, ca bunicul, într-o demență senilă calmă, și o să stau cu orele într-un fotoliu să mă uit la frunzele unui oțetar. Probabil că asta e fericirea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.