O ruptură socială

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
O ruptură socială jpeg

Am să încerc să explic de ce nu ne înțelegem astăzi unii cu alții în această țară, chiar dacă această concluzie nu este nouă, dar este ignorată. În anii ’80 s-a născut o altă Românie. Anii ’80 au produs ruptura socială care în momentul de față împarte țara în două, cu consecințele pe care le mărturisiți resemnați ca în fața trecerii timpului: generația anilor ’80, acești „millennials“, pleacă în toate colțurile lumii, cîteodată fără să ofere un motiv; nu se mai înțeleg cu părinții, nu mai fac copii, parcă le repugnă amintirea istoriei țării, nu le (mai) puteți controla opinia, urăsc ideea de autoritate în general și nu aveți nici un argument cu care să-i puteți combate, abate, distrage sau opri din avîntul lor, din proiectul lor de viață pe care nu-l înțelegeți, pe care nu-l vedeți. Două populații care s-au izbit ideologic în interiorul acelorași granițe, fără a percepe consecințele subtile ale vremurilor pe care le traversăm, fără a ne preocupa de această lebădă neagră care vestește implacabil încremenirea României într un impas existențial. Este vorba despre generația celor care la Revoluție aveau vîrsta de 40 de ani față de generația celor născuți în anii ’80.

În anul 1989, în ziua în care a fost eradicată dictatura, aveam 5 ani. Mă luase mamaie pe Bulevardul Republicii din Ploiești (am copilărit acolo o perioadă pentru că „era greu pe timpul lui Ceaușescu să crești doi copii și te am trimis la mama-mare“, îmi spuneau părinții), în mulțimea extaziată, printre strigătele de bucurie, scandări de neînțeles atunci pentru mine și lacrimile care-i brăzdau chipul lipsit de expresie. Mi-a pus în mînă un steguleț multicolor cu o gaură în mijloc și mi-a zis să strig: „Olé, olé, Ceaușescu nu mai e!“. Am strigat, deși n-am înțeles nimic (cam tot la fel cum observ că se strigă și azi în România!)…

Am strigat, dar n-am simțit ghearele fostului regim, nu m-a atins frica de sistem, nu am „turnat“ pe nimeni, n-am stat la cozi la 4 dimineața, poza mea cu ceilalți șoimi ai patriei nu înseamnă nimic pentru mine, urăsc culoarea roșie care flutură fără-ncetare în țara asta zi de zi, ziua de 25 decembrie cînd reluăm ca proștii placa cu moartea soților Ceaușescu și mai scoatem la iveală un fapt istoric neștiut, așa cum îmi repugnă prima pagină a unor ziare ale prezentului care „se fălesc“ neobosite cu articole despre fostul regim (de la finalizarea dosarului Revoluției pînă la faptul că un fost președinte avea numele „de scenă“ Petrov). Este ca și cum fostul regim e un reper permanent, o ancoră, o extensie obligatorie a prezentului. Este ca și cum alimentați această frică de a nu se-ntoarce fostul regim, tot la fel cum i-e frică fumătorului care a renunțat la fumat că se va apuca iar, odată și-odată.

Dar privind numai în trecut, viitorul nu este posibil. Bineînțeles, îmi plac poveștile din fostul regim, dar atîta timp cît nu sîntem în jurul focului, aș prefera să le rărim considerabil pentru că acestea nu-mi schimbă viața, nu-mi influențează realitatea, nu îmi deturnează scopurile și sub nici o formă nu le consider experiențe revelatoare. Sînt niște fapte care fac parte dintr-un trecut care nu are nici o legătură cu viitorul în care eu consider că mă aflu și spre care privesc fără încetare. Mai pe scurt, trecutul României nu mă reprezintă pentru că este povestit ca făcînd parte din prezentul meu și nu ca fapt istoric. Incompatibilitatea vine din faptul că întreaga construcție de viitor a țării stă în mîna unor oameni care fac parte dintr-o dărîmătură a trecutului. Generației mele nu-i cere nimeni o părere, nu pare nimeni interesat de ceea ce vrea, ceea ce speră, care sînt visele acestor tineri și înspre ce orizonturi privesc. Și pleacă în lumea largă nu pentru că acum pot și-n trecut nu, ci pentru că au putut dintotdeauna. Pentru ei, Europa Liberă nu este ceva ce pot să rostească numai în șoaptă, ci este lumea în care trăiesc.

În anul 2016, reputatul antropolog și profesor Vintilă Mihăilescu scria un articol izbitor intitulat „Noi sîntem o altă generație! – sau ceilalți douăzeci de ani“ în care am găsit titlul prezentului articol și un paragraf pe care îl reiau: „Vine însă totdeauna o a doua generație, care nu este neapărat mai «bună», dar este «altfel». Care nu se mai trage din «revoluție», nu se mai legitimează prin aceasta și care are alte interese și alte mijloace. În calea sa se află acum vechea generație, care își simte amenințate privilegiile sau pur și simplu pozițiile și tabieturile. Conflictul între aceste generații a început deja, nu ca recurentă revoltă împotriva părinților, ci ca mișcare socială profundă.

Această nouă generație și-a construit deja un capital economic propriu (tinerii antreprenori «mici și mijlocii» sînt deja o realitate în creștere) și/sau un capital simbolic pe măsură (spațiile culturale alternative concurează deja de ceva vreme cu tot ce înseamnă cultură instituționalizată). În plus, această generație, născută și formată în era digitală, are avantajul net al unui capital tehnologic care «face diferența». Ceea ce le lipsește încă este un capital politic, la acest nivel lucrurile fiind mai greu de schimbat, iar vechea generație este mult mai îndîrjită să-și apere privilegiile obținute. Încă emergentă deci, această nouă generație a atins însă deja o masă critică. Este noua categorie a «golanilor», ireverențioși și iconoclaști, uneori la limită, dar care au învățat să-și ceară drepturile. Și o fac încet, dar sigur.“

Atîta timp cît repuneți pe tapet trecutul comunist al țării, vă adresați generației părinților mei care înțeleg despre ce vorbiți, și nu mie. Cu atît mai mult, nu includeți generația Z în formulările voastre, iar dacă de noi nu vă pasă, atunci de ei cu atît mai puțin. Ne vom scrie însă propria poveste, vom juca multiplele roluri născocite de destin pentru noi, vom găsi orice sens în orice loc, iar dacă trebuie din cînd în cînd să ne întoarcem în timp, venim într-o scurtă vacanță în România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.