Mai există Dumnezeu într-o lume de roboți?
„Space may be the final frontier,
But it’s made in a Hollywood basement!“
– Red Hot Chili Peppers, Californication
Nu vom propune soluții, dar ne vom alătura unei păreri. Nu este vorba direct despre Dumnezeu. Este vorba despre ceea ce reprezintă El. Este vorba despre oameni și, indirect, despre Dumnezeu. Este vorba despre lipsa autenticului din orice interacțiune umană în viitor. Este vorba despre anticiparea unui viitor robotizat, iar consecința cea mai devastatoare nu este, în opinia noastră, pierderea a 95% din locurile de muncă existente, așa cum ne asigură studiile pline de cifre înfricoșătoare, ci pierderea umanității înseși.
Pînă în anul 2030, „375 de milioane de lucrători la nivel global (14% din populația muncitoare a lumii) vor fi nevoiți să tranziteze către noi categorii ocupaționale și să deprindă noi abilitați în contextul tehnologizării rapide“, conform unui studiu de amploare realizat la sfîrșitul anului 2017 de compania McKinsey Global Institute, www.mckinsey.com/mgi, intitulat Jobs lost, jobs gained: Workforce transi-tions în time of automation (Job-uri pierdute, job-uri create: tranzițiile forței de muncă în era automatizării). Dacă vreți să extindem subiectul, un studiu realizat de Universitatea Oxford prezice că 47% din totalul locurilor de muncă existente astăzi în Statele Unite ale Americii vor fi în următorii 15 sau 20 de ani înlocuite de roboți și de soluții software care integrează inteligența artificială. Titlurile unora dintre capitolele cărții lui Andrés Oppenheimer, intitulată The Robots are Coming: The Future of Jobs in the Age of Automation (Vin roboții: viitorul locurilor de muncă în era automatizării), sînt izbitoare: „They’re Coming for Bankers!“ („Vin să îi elimine pe bancheri!“), „They’re Coming for Lawyers!“ („Vin să îi elimine pe avocați!“), „They are coming for doctors!“ („Vin să îi elimine pe doctori!“), „They are coming for entertainers!“ („Vin să îi elimine pe artiști!“). În anul 1984, regizorul James Cameron pune în scenă producția cinematografică Terminator 1, în care un robot indestructibil este trimis din viitor (anul 2029) în realitatea anului 1984 pentru a asasina o femeie (care lucra ca ospătăriță), al cărei copil, care nu se născuse încă, va conduce ofensiva umanității împotriva roboților. În anul 1987 apare primul film Robocop, în care polițistul Alex Murphy este readus la viață sub forma unui robot de o mega-corporație după ce este omorît de o bandă de criminali.
Ideea acestui articol a pornit de la conferința Tecomm din luna aprilie a acestui an de la București, după ce am ascultat părerile speaker-ilor – fondatori ai unor companii din România și din străinătate – care au integrat în busi-ness urile pe care le conduc, adică în serviciile sau produsele pe care le comercializează, soluții tehnice care au înglobat A.I. – Artificial Intelligence – sau au dezvoltat roboți pentru a eficientiza operațiunile desfășurate zi de zi de organizații, indiferent de ramura acestora de activitate. Cuvintele utilizate ca laitmotiv în fiecare prezentare erau următoarele: „Inteligență Artificială“ și „roboți“. Unul dintre invitați, CEO-ul unei companii din străinătate, a vorbit în cadrul prezentării sale despre unele dintre cele mai mari companii din lume, Google și Amazon, exemplificînd cu mîndria că este contemporan cu acestea, cu avansul tehnologic al celor două societăți informaționale gigant, edificat prin recentele lor reușite: aplicația Amazon GO și soluția (A.I.) Google Assistant.
Amazon GO oferă posibilitatea de a achiziționa produse de pe rafturile magazinelor intrînd într-un magazin în care nu există case de marcat sau o casă centrală, nu există agenți de pază și nu plătești în magazin pentru ceea ce ai luat de pe raft. Pur și simplu intri, iei și ieși din magazin.
Google Assistant este o aplicație bazată pe Inteligența Artificială care preia din sarcinile zilnice ale oamenilor și pe care un om o poate accesa numai cu vocea, pe care aplicația o recunoaște, fiind dezvoltată astfel încît să înțeleagă și să reproducă nuanțe specifice limbajului nostru, care transmite diverse emoții și, astfel, Google Assistant reacționează precum o ființă umană. Dacă îi comanzi, aplicația îți poate face o programare la coafor, poate ajusta volumul televizorului, notează întîlniri în calendarul virtual și îți poate spune bancuri.
Dar sînt cunoscute deja toate aceste aspecte, iar în tot discursul despre tehnologie și tehnologizare simt (și mă încearcă un sentiment de teamă) nevoia imediată de Dumnezeu. Pe noi ne interesează lumea viitorului din perspectiva interacțiunii umane pure, adică modul în care vom vorbi unii cu alții, modul în care vom decide ceea ce este bine pentru noi înșine, modul în care ne vom iubi, modul în care vom trăi împreună, modul în care vom crede în Dumnezeul nostru, modul în care ne vom raporta la sensul existenței unui spațiu divin. Vom trăi singuri în propria noastră tehnologie sau împreună? Vor mai exista comunități sau, mai bine zis, își vor mai avea rostul? Pentru noi, Dumnezeu reprezintă tot ceea ce este mai autentic în oameni, este esența umanității pure, este relația în care se unește și se desparte lumea noastră așa cum o știm: planeta și spațiul, natura și apa, cerul și pămîntul, simțurile lumești și cele divine, zgomotul și liniștea, cuvîntul și tăcerea, binele și răul, Raiul și Iadul, eu și tu.
Roboţii pe care îi creăm sînt algoritmi. Pentru a-i crea, gîndirea noastră tinde să structureze procese simplificate și desfăcute în formule matematice materializate într-un limbaj de programare denumit cod. Așa cum formulăm fraze frumoase, iar unii dintre noi au darul poeziei, la fel scriu oamenii prezentului linii de cod inovatoare și criptate care au ca scop marginalizarea omului prin robotizarea abilităților sale care îl fac să fie om. Pare că ne omorîm specia, plănuim cum să îl eliminăm definitiv pe Dumnezeu de pe lume, ne însingurăm pe zi ce trece, iar tehnologia suplinește din ce în ce mai mult nevoia de interacțiune umană. Ne înconjurăm de tehnologie din ce în ce mai mult, trăim captivi în Instagram, YouTube, Facebook sau LinkedIn și nu auzim cînd ne cheamă soția la masă, nu ne ridicăm ochii din telefon cînd ne arată copilul desenul cu mami și tati pe plaja însorită, nu mai apucăm să încheiem o discuție cu un prieten pentru că Facebook anunță o nouă postare pe care o vizualizăm de urgență.
Ieșim împreună la o cafea și ne ignorăm, conectați (numai) la lumea din telefon, ca și cum nu ne vede nimeni, ca și cum toată lumea face asta și este ceva normal, pînă găsim pe telefon un subiect despre care să vorbim: o poză, un filmuleț sau o postare a unui „contact“. Și cînd găsim un subiect interesant, trimitem link-ul și îl discutăm pe WhatsApp în trei propoziții simple și la obiect. Nu mai argumentăm, nu mai expunem nimic pe larg, totul trebuie să fie pe scurt, nu mai are nimeni timp pentru lux de amănunte.
Nu-i așa că nu mai e timp destul? Nu-i așa că discutăm despre tulburările sufletului, despre preocupările și îngrijorările de zi cu zi cu un apropiat, mai în largul nostru atunci cînd vorbim la telefonul mobil, pe Skype sau pe WhatsApp decît atunci cînd avem persoana în fața noastră? Nu-i așa că nu mai sîntem denumiți „oameni“, ci „utilizatori“? Nu-i așa că nu mai avem nume și prenume, ci „ID-uri de client“? Nu-i așa că reproducem tehnologic orice emoție specifică omului, orice trăire interioară, orice expresie, pentru că celălalt nu ne mai vorbește, nu ne mai vede, nu ne mai aude și nu ne mai simte? Nu-i așa că vrem să reconfigurăm lumea astfel încît să avem numai noi dreptate întotdeauna? Nu-i așa că vrem să avem toată puterea peste oameni? Nu-i așa că ne dorim să fim niște Dumnezei, să ducem la bun sfîrșit construcția Turnului Babel pe Pămînt?
Închei amintind despre ultima prezentare de la conferința Tecomm, respectiv a serviciilor unei companii din România care „detectează“ munca repetitivă desfășurată de angajații din orice organizație și care înlocuiește corvoada sarcinilor rutiniere cu un robot „care, spre deosebire de om, nu obosește, nu greșește, nu are nevoie de concediu medical și poate munci 24 de ore din 24“, spunea respectivul prezentator. Robotul este astfel programat încît procesează situațiile de excepție, pe care le asimilează în sistemul său de operare, fiind astfel perfect adaptabil unor situații noi. Referindu-se inclusiv la inovațiile companiilor Google și Amazon amintite, prezentatorul întreabă auditoriul: „Dar ce au în comun toate aceste soluții tehnologice?,“ în timp ce peste toată sala se așterne o liniște stranie, ca într-o fabrică părăsită. Și tot el răspunde, mulțumit de contribuția sa: „Nu mai există oameni!“…
