Ce suport spiritual în modernitatea tîrzie?

Publicat în Dilema Veche nr. 796 din 23-29 mai 2019
Ce suport spiritual în modernitatea tîrzie? jpeg

Poate oferi modernitatea tîrzie – în trăsăturile ei specifice – vreun suport pentru a-ţi trăi angajarea religioasă, căutarea spirituală? Nu s-a construit ea tocmai pe restrîngerea la secol, pe „ieşirea din religie“ (cf. Marcel Gau-chet)? Nu se defineşte ea prin renunţarea la religie drept cadru de civilizaţie, cheie de interpretare a lumii, organizare a societăţii, vector al destinului uman? Mai poate oferi spectacolul public al modernităţii tîrzii altceva decît „negativitate“, absenţă de sens vertical, instalare în teritoriul perisabilului?

Sigur că omul credincios îşi poate trăi astăzi fără oprelişte convingerile religioase, poate chiar mai confortabil, mai liber, mai inventiv, cîteodată, decît în trecut. Dar societăţile tîrziu moderne nu se mai construiesc în funcţie de un arhetip ceresc, cadrele vieţii comunitare nu se mai referă la divin.

Gînditorii care, în vremea noastră, lucrează într-un orizont religios îşi însoţesc adesea cercetarea, viziunea, mesajul cu aceste consideraţii. Mai toţi au conştiinţa că lucrează într-un cadru mental şi civilizaţional potrivnic materiei tratate; reflecţia lor porneşte îndeobşte tocmai de la „sărăcia“, insuficienţa unei lumi în care fundamentele spirituale au pălit, au fost înlocuite de miturile unui umanism laic sau, mai grav, au fost deviate, contrafăcute de ideologii totalitare, de „religii seculare“ (cf. Raymond Aron). Faţă de mileniile lumilor tradiţionale, organizate de principii transcendente, omul societăţilor tîrziu moderne le apare drept o tulburătoare excepţie. El pare să fie într-o situaţie proastă, în criză de mijloace, de suport pentru a se orienta spre transcendent.

Mai există oare loc pentru căutarea unor posibile avantaje spiri-tuale, proprii acestei „vîrste tîrzii“?

Astăzi problema capătă un neaşteptat relief. Ea nu se leagă doar de situarea individului religios, de efortul lui de a-şi trăi credinţa. A devenit mai acută şi mai generală. În mijlocul societăţilor occidentale apare astăzi conflictul între laicitate, care dă substanţa vieţii publice europene, şi un tradiţionalism crispat, adesea insurgent. Apare confruntarea între mentalul occidental, pentru care religiosul ţine mai ales de sfera privată, şi concepţia unor grupuri care trăiesc potrivit cadrelor unei societăţi organizate religios. Integrismul islamist, cu izbucnirile lui de terorism, constituie reacţia violentă a unei mişcări religioase care se simte străină, ofensată, ameninţată de ordinea liberală şi laică a Occidentului unde e găzduită. E un conflict care, în Franţa, are, de pildă, un tăiş neliniştitor. Pe de o parte, acolo laicitatea e „tare“. Potrivit lui Marcel Gauchet, „Dumnezeu este «separatul», el nu se amestecă în treburile politice ale oamenilor“. Şi nu se mai amestecă nici în treburile publice, în cultura, educaţia, memoria oamenilor. Pe de altă parte, Franţa cuprinde importante grupuri de musulmani care îşi trăiesc identitatea religioasă în mod polemic faţă de ethos-ul occidental. O mentalitate care pune preţ pe diversitate şi pe libertatea individului se ciocneşte de o mentalitate care pune preţ pe omogenitatea grupului, normată şi organizată religios. Ce soluţii, ce speranţe pentru ca aceste două tipuri de mentalitate să ajungă la un compromis, la viaţă laolaltă? Iată problema din centrul multor dezbateri franceze.

În volumul Situation de la France (Desclée de Brouwer, 2015), Pierre Manent vorbeşte despre „limitele laicităţii“ consacrate, înţeleasă ca „dispozitiv politic şi social care ar permite punerea între paranteze a religiei, reducerea ei la opinie individuală, chiar la o ciudăţenie fără interes pentru chestiunea politică şi nici măcar pentru cea socială“. O atare concepţie a laicităţii i se pare contraproductivă pentru compoziţia, mutaţiile, tensiunile Europei de astăzi. După apariţia cărţii, Pierre Manent a fost întrebat, în cadrul unor emisiuni şi interviuri, ce rol ar putea avea catolicismul şi islamul în viaţa publică franceză.

Ce aşteaptă Pierre Manent de la catolici? Să se manifeste public mai puţin timid, să influenţeze mentalul comunitar şi mediul politic pentru a lărgi înţelesul laicităţii, pentru a o transforma într-o laicitate ospitalieră faţă de religie, interesată de reperele etice, culturale, spirituale date de religios. Aşteaptă ca ei să facă prezentă în conştiinţa publică „marca creştină“ a Franţei şi a continentului european. „Trebuie ca francezii de credinţă musulmană să fie găzduiţi în cadrul prieteniei civice a unui corp politic şi social care îşi recunoaşte şi îşi conservă marca proprie, specific catolică“ (dezbatere în L’Homme nouveau, 21.11.2016).

Ce aşteaptă Pierre Manent de la musulmani? „Să accepte să facă parte dintr-o comunitate care e de marcă creştină, unde evreii au jucat un rol important, unde religia nu comandă statului şi unde statul nu comandă religiei.“ Ce cere el musulmanilor pentru ca viaţa laolaltă să fie posibilă? „Să facă parte dintr-o comunitate mai largă care nu este, nu vrea să fie şi nu va fi musulmană“ (cf. Ichtus, 13.01.2018). Ceea ce înseamnă, mai concret, ca ei să accepte convertirea unor musulmani la creştinism, care e solul religios european, să adere la principiul libertăţii de conştiinţă, să îngăduie libertatea crititică şi de gîndire în privinţa religiei lor, adică să participe, în fond, la viaţa unei comunităţi europene.

Aşteptări utopice sau cu rezolvare în durata lungă? Oricum ar fi, Pierre Manent pledează pentru un proiect socio-politic cu două dimensiuni:

a) o laicitate care recunoaşte valoarea publică a religiei;

b) un mental religios care recunoaşte public valoarea diversităţii credinţelor.

Or, o conştiinţă religioasă care ar accepta proiectul nu ar mai avea, evident, drept ţel o societate omogenă, normată de propria religie. Nu ar mai aspira să se instaleze ca „teocraţie“. De aici ar decurge o situare a religiei/religiilor în distincţie faţă de socio-politic, participînd la el, dar păstrînd totodată conştiinţa alterităţii transcendente care le convoacă pe toate.

Pierre Manent nu e singurul care pledează pentru un atare proiect. Alţi gînditori religioşi sau laici au un discurs asemănător care începe să pătrundă în modul de gîndire european. Iată, probabil, noutatea specifică modernităţii tîrzii: valoarea acordată diversităţii, inclusiv religioase, pe de o parte; conştiinţa unui transcendent ce nu poate fi monopolizat de nici o credinţă, pe de altă parte.

De altfel, religioşi sau nu, trăim cotidian după modelul diversităţii. Avem cotidian experienţa alterităţii. În măsura în care respectăm democraţia liberală, trăim într-un model de societate netotalizantă. Experimentăm obligaţia de a da loc celuilalt, de a conlucra cu el, de a nu ne institui ca centru iluzoriu al realului. Atmosfera iliberală care ameninţă ţările central- şi est-europene pune şi mai mult în evidenţă preţul acestui principiu al diversităţii comunicante.

Din punct de vedere spiritual, prezenţa de neresorbit a celui diferit de noi poate deveni simbolul – imediat prezent şi experimentabil – al Celui de dincolo de noi. Ne poate da materia unui exerciţiu pentru a admite, pentru a gîndi, pentru a tatona sfera unui Altul radical. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Marcel Gauchet, wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
Horoscopul zilei, 3 decembrie. O zodie se va confrunta cu probleme mari
Horoscopul zilei pentru ziua de sâmbătă, 3 decembrie, este realizat de astrologul Click, Lorina, și vine cu predicții complete pentru toate zodiile.
Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.