Laurențiu MALOMFĂLEAN

Am văzut, Nobelul pentru literatură pe 2018 s-a dus către o autoare poloneză inclasabilă, motivația juriului sprijinindu-se pe o „imaginație narativă care cu pasiune enciclopedică înfățișează trecerea granițelor ca pe o formă de viață“.

La o privire mai atentă, simți cum se-aprinde beculețul în cap ca de fiecare dată cînd descoperi o evidență, atît de evidentă în simplitatea ei încît trecuse neobservată – în cazul acesta, cu mileniile: ai acolo semnalmentele unui individ ce visează.

Visul ajunge simptom, și trebuie numaidecît tratat.

Narațiunea la persoana I propusă de Maeterlinck se va constitui într-o explorare de pionierat a sensului ascuns al viselor și amintirilor uitate. În plină amnezie infantilă, se produce un eveniment, se deschide o ușă, trapa inconștientului.

Într-o anecdotă devenită rapid legendară, Giuseppe Tartini i-ar fi relatat astronomului Jérôme Lalande geneza celei mai cunoscute opere a sa, sonata pentru vioară în sol minor, supranumită „A Trilurilor Diavolului“ (povestea e spusă cu limba de moarte a lui Tartini însuși, în cartea lui Lalande Călătoria unui francez în Italia):

Jack Kerouac își transformă locul natal într-un fel de urbe onirică: „un vis despre mama și tata în Lowell sau în Orașul Viselor…“ [11]. Pentru un asemenea modernist pursînge, locul acesta psihic era mai curînd paradiziac; odată, uitînd ce visase,

Nu avem nici o dovadă că Vincent van Gogh și-ar fi pictat visele. Nopțile lui erau albastre, insomniace. „Printr-un tablou îmi place să spun ceva consolator, ca o bucată muzicală… Să exprim speranță printr-o stea“ – îi scrie acesta fratelui său Theo la 3 septembrie 1888, cu referință directă, parcă, la Noapte înstelată, pictată nouă luni mai tîrziu.

În Cartea ființelor imaginare, Jorge Luis Borges avansează și el ideea că, în timp ce dormea, acei „colaboratori nevăzuți, […] încuiați în mansardă“ i-ar fi șoptit lui Stevenson subiecte fantastice, dintre cele mai stranii, la ureche.

Un miros, un gust, o atingere, un motiv muzical auzit în somn ajunge să evoce în vis o persoană ori un loc. Următorul pas în conștientizarea stării onirice ar fi un act pur volitiv prin care subiectul visător își fixează gîndurile asupra imaginil

Bob Dylan a primit Nobelul pentru redescoperirea Americii etern făgăduite, acea Americă fondată pe/de valorile democratice, umaniste, călcate mai nou în picioare. Dacă Premiul Nobel se acordă, faute de mieux, pentru „servicii aduse umanității“, poate

Dacă primele două pot fi considerate niște coșmaruri (întîiul, inclusiv postural, provocat de poziția corpului în somn), cel de-al treilea se dovedește un mare vis lucid, comentat chiar în timp ce se derulează. Visătorul devine conștient de st