Sonata îngerului căzut

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
Sonata îngerului căzut jpeg

Avusese o zi agitată. Îl chinuia de alte cîteva un gînd. Îl încerca. Îi dădea tîrcoale, ca un cărăbuș neastîmpărat. Înainte de culcare, se privi în oglinda venețiană de lîngă pian. Parcă ieri îi mijiseră doar cele dintîi tuleie de barbă. Își cercetă trupul, din creștet în tălpi. Îl găsea bine proporționat, o compoziție urmînd regulile numărului de aur, o sculptură de Praxiteles încă nedescoperită. În spate se vedea un candelabru cu două lumînări aprinse, ca și cum, pe nepusă masă, i-ar fi crescut cornițe. De la prea multă frămîntare a creierilor, cu urechile suflecate. În penumbra camerei, sticla de vin răsturnată pe masă îi forma prin reflexie un fel de coadă care, pe măsură ce soarele apunea, creștea văzînd cu ochii. Aripi, ferestrele deschise. O răbufnire de vînt. Amurgul zilei, al zeilor tinereții.

Din lipsă de altceva, compozitorașul în devenire luă pe el cămașa de noapte și se întinse pe pat. Își trecu mîna prin părul bogat, scărpinîndu-și îndelung pielea capului. Ce să facă? Îi trecuse prin minte chiar și un pact cu diavolul, să i dea gata pe toți, să aibă succesul atît de rîvnit încît și-ar fi putut vinde mama, nu sufletul. Avea neverosimila vîrstă de 21 de ani, la care, peste aproape un secol, compatriotul său Niccolò începea să compună Capriciile pentru vioară solo, și de asemenea a lui Adrian Leverkühn, eroul lui Thomas Mann de peste încă o sută de ani din aceeași singurătate. Alți nenorociți urmînd să putrezească la nesfîrșit în ținuturile întunecate și fără verdeață.

Giuseppe dorea să compună o operă nemuritoare, o mărturie a timpului ce apasă pe piept. Își frămîntase întreaga ființă în după-amiezile din urmă pentru a găsi tonalitatea potrivită, cadențarea mai justă. Culcat încă o dată fără sorți de izbîndă, după cîteva ore de somn chinuit, se vede bătrîn, cu scufie, artist emerit, în patul de fiece noapte. Are o lumînare înaltă la căpătîi, stinsă și ea de un clopoțel cu toartă dintr-un metal fin, poate argint. Îi apare dintr-odată un diavol, în toată splendoarea și goliciunea, și înariparea, apucînd vioara pentru a-i cînta la picioarele patului, cu un farmec de dincolo de orice închipuire, cel mai sfîșietor cîntec, smuls din străfundurile iadului. Făptura pare desprinsă din viziunile lui Bosch, în loc de arcuș mînuiește o lungă bucată de carne, o fascie, un mușchi zvîcnind amețitor de jur împrejurul carcasei instrumentului, rotit cu vîrfurile acelor falange împielițate ce nu cunoscuseră nicicînd vreo urmă de mîngîiere. Ca scos dintr-o teacă, încordat la maximum, arcușul se freacă frenetic de coardele viorii, aidoma unei săgeți îmbibate care pătrunde, pătrunde în carne și iese în du-te-vino, adînc, tot mai adînc, de sute și mii de ori, pentru a regăsi de fiecare dată impetuozitatea arcului. Astfel posedat de arcașul încornorat, din coastele căruia notele țîșnesc în neștire ca niște efluvii de ambră sau poate de ambrozie, Giuseppe inspiră, e nesătul, în extaz, ba chiar începe să plutească încet, înălțat spre un cer de pucioasă.

Apoi, ca un făcut, se trezi. Lac de sudoare, cu un surîs lasciv pe buzele care încă îi fremătau, tînărul visător fu ață la masa din colț, un arc îi plesnea în privire, luă pana și copie din memorie fantastica bucată ce îl izbise în vis. Cîrcotașii vor spune: atît de mult și-o dorise încît o săvîrșise crezînd că o aude. Își amintea însă numai frînturi, încerca să le reunească, mai teșind podurile de legătură, mai aplatizînd trecerile dintre galopuri. Abia după ultimele măsuri înscrise și-a dat seama că sudoarea lui are consistența mierii, că se simte istovit ca și cum și-ar fi deșertat întreg trupul, ca și cum și-ar fi golit sufletul, vîndut pentru totdeauna. Îi luă mai puțin de un sfert de ceas pînă să nu-și mai amintească nimic. La sfîrșitul zilei, după alte cîteva tentative, se dădu pînă la urmă bătut.

Într-o anecdotă devenită rapid legendară, Giuseppe Tartini i-ar fi relatat astronomului Jérôme Lalande geneza celei mai cunoscute opere a sa, sonata pentru vioară în sol minor, supranumită „A Trilurilor Diavolului“ (povestea e spusă cu limba de moarte a lui Tartini însuși, în cartea lui Lalande Călătoria unui francez în Italia):

„Într-o noapte (prin 1713), spunea el, visam că făcusem un pact și că Diavolul era la cheremul meu. Îmi ieșeau toate în voia dorințelor, iar noul meu servitor venea mereu în întîmpinarea a ceea ce voiam. Mi-am imaginat că îi dau vioara mea, să văd dacă reușește să-mi cînte niște melodii frumoase; ce mare mi-a fost însă mirarea cînd am auzit o sonată atît de neobișnuit de frumoasă, executată cu atîta artă și inteligență încît nici măcar nu mi-am putut închipui ceva care să poată fi socotit asemănător. M-a încercat o așa de mare uimire, încîntare și desfătare, că am rămas fără suflu. Am fost trezit de nestăpînita senzație. Mi am -luat numaidecît vioara, în speranța că voi regăsi o parte din ceea ce tocmai auzisem; zadarnic. Piesa pe care o compuneam atunci este, ce-i drept, cea mai bună pe care am scris-o vreodată, și o numesc și acum Sonata Diavolului; dar e atît de inferioară celei care mă emoționase așa de tare, încît mi-aș fi zdrobit vioara și aș fi renunțat pentru totdeauna la muzică dacă mi-ar fi fost posibil să mă lipsesc de plăcerile pe care mi le stîrnește.“

Nu cunoaștem azi decît ce putem auzi – rarisim – cînd vreun virtuoz pune sonata pe cap de afiș într un recital. O putem asculta pe YouTube în execuția angelică a lui David Garett, sau tenebros à la Nemanja Radulovic. Nici unul nu ajunge la perfecțiunea scînteietoare din visul originar, decît asimptotic, la fel cum visul însuși se apropia de realitatea acelui început de mai, cînd Giuseppe și-a pierdut inocența. Dintr-o eternitate ne-au rămas 15 minute. Dintr-un vis de-o vioiciune extremă, cu imaginația întinzîndu-și corzile ca un trup arcuit în lună la miezul nopții, a rămas bănuiala că uneori poți avea orgasm de unul singur, neștiut, în timp ce asculți ceva nelumesc, atunci cînd aureola din jurul capului se rotește cum are ea chef. Într-un vis așa bun, mai rar. 

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Foto: statuia lui Giuseppe Tartini din Padua, wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Încurcături
M-am alipit și eu grupului în care povestea, mai un zîmbet, mai o aluzie, devenise un „poate”.
Zizi și neantul jpeg
Moși, daruri, tradiții
Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
The most beautiful time of the year... pe bune?!
„Băi, trebuie să mergem să luăm ceva provizii, că vin termitele astea și nu mai găsim nimic! Măcar pîine să avem”.
E cool să postești jpeg
8 secunde
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
p 20 Muzeul Taranului Roman WC jpg
Caietul de desene al Ioanei Bătrânu
Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.
Theodor Pallady jpeg
Miracolul mirării
Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic
974 21 2 jpg
Școala de arhitectură, ca o citadelă...
Se spune despre arhitectură că reușește să surprindă cu cea mai mare acuratețe spiritul unei epoci
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cu alte cuvinte, dacă Grinch există, există cu siguranță și Moș Crăciun.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.

Adevarul.ro

image
Dieta care o ajută pe Loredana Groza să fie wow. „E o muncă foarte grea să arăți bine!”
Loredana Groza, una dintre cele mai îndrăgite artiste, are un secret atunci când vine vorba despre talie trasă ca prin inel. Vedeta ține o dietă-minune de câte ori dorește să topească din kilogramele acumulate.
image
Supraviețuitoarea tragediei de pe DN1 a murit. Familia de spanioli se afla în vizită la fiica studentă în România
Patru membri ai unei familii din Spania au murit în urma unui accident produs pe o șosea din România. Șoferul a fost arestat preventiv, iar organele victimelor au fost donate cu acceptul rudelor.
image
Tempest, avionul de luptă care citește gândurile. Trei țări colaborează pentru dezvoltarea unei arme invincibile | FOTO VIDEO
Rishi Sunak a anunțat o colaborare între Marea Britanie, Italia și Japonia pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă care utilizează inteligența artificială.

HIstoria.ro

image
Arestarea Mariei Tănase: Reținută și anchetată de germani
Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre
image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.