Sonata îngerului căzut

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
Sonata îngerului căzut jpeg

Avusese o zi agitată. Îl chinuia de alte cîteva un gînd. Îl încerca. Îi dădea tîrcoale, ca un cărăbuș neastîmpărat. Înainte de culcare, se privi în oglinda venețiană de lîngă pian. Parcă ieri îi mijiseră doar cele dintîi tuleie de barbă. Își cercetă trupul, din creștet în tălpi. Îl găsea bine proporționat, o compoziție urmînd regulile numărului de aur, o sculptură de Praxiteles încă nedescoperită. În spate se vedea un candelabru cu două lumînări aprinse, ca și cum, pe nepusă masă, i-ar fi crescut cornițe. De la prea multă frămîntare a creierilor, cu urechile suflecate. În penumbra camerei, sticla de vin răsturnată pe masă îi forma prin reflexie un fel de coadă care, pe măsură ce soarele apunea, creștea văzînd cu ochii. Aripi, ferestrele deschise. O răbufnire de vînt. Amurgul zilei, al zeilor tinereții.

Din lipsă de altceva, compozitorașul în devenire luă pe el cămașa de noapte și se întinse pe pat. Își trecu mîna prin părul bogat, scărpinîndu-și îndelung pielea capului. Ce să facă? Îi trecuse prin minte chiar și un pact cu diavolul, să i dea gata pe toți, să aibă succesul atît de rîvnit încît și-ar fi putut vinde mama, nu sufletul. Avea neverosimila vîrstă de 21 de ani, la care, peste aproape un secol, compatriotul său Niccolò începea să compună Capriciile pentru vioară solo, și de asemenea a lui Adrian Leverkühn, eroul lui Thomas Mann de peste încă o sută de ani din aceeași singurătate. Alți nenorociți urmînd să putrezească la nesfîrșit în ținuturile întunecate și fără verdeață.

Giuseppe dorea să compună o operă nemuritoare, o mărturie a timpului ce apasă pe piept. Își frămîntase întreaga ființă în după-amiezile din urmă pentru a găsi tonalitatea potrivită, cadențarea mai justă. Culcat încă o dată fără sorți de izbîndă, după cîteva ore de somn chinuit, se vede bătrîn, cu scufie, artist emerit, în patul de fiece noapte. Are o lumînare înaltă la căpătîi, stinsă și ea de un clopoțel cu toartă dintr-un metal fin, poate argint. Îi apare dintr-odată un diavol, în toată splendoarea și goliciunea, și înariparea, apucînd vioara pentru a-i cînta la picioarele patului, cu un farmec de dincolo de orice închipuire, cel mai sfîșietor cîntec, smuls din străfundurile iadului. Făptura pare desprinsă din viziunile lui Bosch, în loc de arcuș mînuiește o lungă bucată de carne, o fascie, un mușchi zvîcnind amețitor de jur împrejurul carcasei instrumentului, rotit cu vîrfurile acelor falange împielițate ce nu cunoscuseră nicicînd vreo urmă de mîngîiere. Ca scos dintr-o teacă, încordat la maximum, arcușul se freacă frenetic de coardele viorii, aidoma unei săgeți îmbibate care pătrunde, pătrunde în carne și iese în du-te-vino, adînc, tot mai adînc, de sute și mii de ori, pentru a regăsi de fiecare dată impetuozitatea arcului. Astfel posedat de arcașul încornorat, din coastele căruia notele țîșnesc în neștire ca niște efluvii de ambră sau poate de ambrozie, Giuseppe inspiră, e nesătul, în extaz, ba chiar începe să plutească încet, înălțat spre un cer de pucioasă.

Apoi, ca un făcut, se trezi. Lac de sudoare, cu un surîs lasciv pe buzele care încă îi fremătau, tînărul visător fu ață la masa din colț, un arc îi plesnea în privire, luă pana și copie din memorie fantastica bucată ce îl izbise în vis. Cîrcotașii vor spune: atît de mult și-o dorise încît o săvîrșise crezînd că o aude. Își amintea însă numai frînturi, încerca să le reunească, mai teșind podurile de legătură, mai aplatizînd trecerile dintre galopuri. Abia după ultimele măsuri înscrise și-a dat seama că sudoarea lui are consistența mierii, că se simte istovit ca și cum și-ar fi deșertat întreg trupul, ca și cum și-ar fi golit sufletul, vîndut pentru totdeauna. Îi luă mai puțin de un sfert de ceas pînă să nu-și mai amintească nimic. La sfîrșitul zilei, după alte cîteva tentative, se dădu pînă la urmă bătut.

Într-o anecdotă devenită rapid legendară, Giuseppe Tartini i-ar fi relatat astronomului Jérôme Lalande geneza celei mai cunoscute opere a sa, sonata pentru vioară în sol minor, supranumită „A Trilurilor Diavolului“ (povestea e spusă cu limba de moarte a lui Tartini însuși, în cartea lui Lalande Călătoria unui francez în Italia):

„Într-o noapte (prin 1713), spunea el, visam că făcusem un pact și că Diavolul era la cheremul meu. Îmi ieșeau toate în voia dorințelor, iar noul meu servitor venea mereu în întîmpinarea a ceea ce voiam. Mi-am imaginat că îi dau vioara mea, să văd dacă reușește să-mi cînte niște melodii frumoase; ce mare mi-a fost însă mirarea cînd am auzit o sonată atît de neobișnuit de frumoasă, executată cu atîta artă și inteligență încît nici măcar nu mi-am putut închipui ceva care să poată fi socotit asemănător. M-a încercat o așa de mare uimire, încîntare și desfătare, că am rămas fără suflu. Am fost trezit de nestăpînita senzație. Mi am -luat numaidecît vioara, în speranța că voi regăsi o parte din ceea ce tocmai auzisem; zadarnic. Piesa pe care o compuneam atunci este, ce-i drept, cea mai bună pe care am scris-o vreodată, și o numesc și acum Sonata Diavolului; dar e atît de inferioară celei care mă emoționase așa de tare, încît mi-aș fi zdrobit vioara și aș fi renunțat pentru totdeauna la muzică dacă mi-ar fi fost posibil să mă lipsesc de plăcerile pe care mi le stîrnește.“

Nu cunoaștem azi decît ce putem auzi – rarisim – cînd vreun virtuoz pune sonata pe cap de afiș într un recital. O putem asculta pe YouTube în execuția angelică a lui David Garett, sau tenebros à la Nemanja Radulovic. Nici unul nu ajunge la perfecțiunea scînteietoare din visul originar, decît asimptotic, la fel cum visul însuși se apropia de realitatea acelui început de mai, cînd Giuseppe și-a pierdut inocența. Dintr-o eternitate ne-au rămas 15 minute. Dintr-un vis de-o vioiciune extremă, cu imaginația întinzîndu-și corzile ca un trup arcuit în lună la miezul nopții, a rămas bănuiala că uneori poți avea orgasm de unul singur, neștiut, în timp ce asculți ceva nelumesc, atunci cînd aureola din jurul capului se rotește cum are ea chef. Într-un vis așa bun, mai rar. 

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Foto: statuia lui Giuseppe Tartini din Padua, wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

putin anexare regiuni ucrainene 30 sept 2022 epa efe
Scena bizară de la finalul ceremoniei organizate la Kremlin pentru oficializarea anexării unor noi teritorii ucrainene VIDEO
Într-o scenă bizară și penibilă deopotrivă, Vladimir Putin și liderii separatiști ai celor patru regiuni ucrainene anexate vineri de Rusia și-au strâns mâinile la finalul ceremoniei de oficializare a noului rapt teritorial și au strigat în cor „Rusia”.
telefon imagine ilustrativa foto Daniel Guță jpg
Profesor de liceu din Hunedoara, în ipostaze obscene. Imaginile cu el au stârnit revolta părinților
Un profesor care predă elevilor din două licee din Hunedoara va fi cercetat disciplinar. În mediul online au apărut imagini video în care el se arată în ipostaze obscene.
soldati rusi siloz cereale melitopol EPA EFE
Ce s-ar putea întâmpla în Ucraina după anexarea teritoriilor ocupate de Rusia
Dara Massicot, o cercetătoare de la unul dintre cele mai mari think tank-uri militare din lume, RAND Corporation, evaluează ce ar putea urma pentru Ucraina după anexarea teritoriilor sale de către Rusia.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.