„My Brownies, God bless them!“

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
„My Brownies, God bless them!“ jpeg

În acea seară de noiembrie, Robert ­Louis, fiul lui Steven, și-a uitat paharul de vin pe masa verde cu sertar din bucătărie, lîngă solniță. Pînă să adoarmă, își aduse aminte. Și zîmbi, spunîndu‑și în timp ce se cufunda în somn: OK, nu pentru pisică, pentru brownie.

În Scoția natală exista credința că fiecare cămin posedă un brownie. Cei din vechime îi lăsau în fiecare seară cîte ceva de mîncare pe vatră, un pic de lapte, smîntînă ori un castronaș cu ­porridge. Mezinul familiei Stevenson auzise de asemenea basme de mic copil, cînd mama îi povestea înainte de culcare despre făpturile acelea pe jumătate bune la casa omului, pe jumătate răutăcioase, puse pe șotii. Treburile de peste zi rămase neterminate cădeau în grija lor, însă era vorba de niște ajutoare nocturne mai curînd meschine – gen măturat, curățat, nicidecum visat ori scenografiat povești, cum avea să fabuleze Robert mai tîrziu. În plus, trebuia să ai grijă, pentru că una-două se ofensau și apoi să te apere Dumnezeu Sfîntul de poznele pe care le născocesc, băiete! Un brownie va pedepsi servitorii leneși ciupindu-i în timp ce dorm, spărgînd sau mutînd obiectele din jur de la locul lor. Uneori fac zgomote sau lasă lucrurile în dezordine din simplu amuzament. Aceste ființe sînt aproape întotdeauna descrise ca niște creaturi solitare ce evită să fie zărite. De obicei, se spune că, ziua, brownie-ul asociat unei case ar sta într-un loc anume, cum ar fi o pivniță sau un pod. În orice caz, toate astea nu erau decît un folclor desuet, dar ce te faci cînd un folclor desuet întîlnește imaginația unui scriitor înfierbîntat în căutare de subiecte tari, ca un vin bun?

Adormi cu zîmbetul pe buze. Dincolo, în spatele unui surîs dezagreabil, domnul ascuns are statura unui pitic, dînd impresia unei diformități. Într-un sertar pe podea sub o masă, acoperit cu cearșaful, pe niște farfurioare de sticlă se înalță în cantități diferite grămăjoare dintr-un soi de sare albă; lîngă ele, o sticluță medicinală conținînd un lichid sîngeriu, extrem de înțepător la miros, poate fosfor sau ceva eter volatil. Bărbatul măsoară cîțiva milimetri din acea tinctură, adăugînd apoi unul dintre prafuri. Pe măsură ce se topesc toate cristalele, mixtura începe să se deschidă la culoare și scoate mici țîșnituri de abur. Cînd fierberea încetează, amestecul devine purpuriu, pe urmă de un verde smarald. Oaspetele de taină pune recipientul pe masă și, întors din senin către tine, privește cumva scrutător. Duce paharul la buze și bea dintr-o sorbitură. Țipă, se leagănă, gîfîie, cască ochii, trupul pare că i se extinde, trăsăturile se transformă: îl ai înaintea ochilor, palid și zdruncinat, pradă unui semileșin, bîj­bîind în aer cu mîinile ca smuls din ghearele unui ucigaș, pe celălalt. În clipa următoare, zvîcnești în picioare, te dai înapoi la perete, cu brațul ridicat, cu mintea cotropită de teroare. Auzi hîrșîit de mătură și un rîs înfundat.

În anul 1884, sănătatea lui Robert ­Louis, fiul lui Steven, a intrat într-un declin abrupt. Avea pe deasupra niște părinți tare anxioși care una-două se impacientau, așa că n-a durat mult pînă să fie întors pe insulă. I-au cumpărat o vilă în Bour­nemouth. Acolo, a început să lucreze la Răpit de pirați, ceea ce avea să devină faimoasa lui poveste despre aventurile lui David Balfour. În decembrie 1885, lucrarea i-a fost întreruptă de un vis, ce va da Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde. Fapt e că de multă vreme încercase să scrie o poveste despre dubla natură a ființelor umane. Dar subiectele nu vin de bunăvoie, și nu se ivesc întotdeauna la lumina candidă a zilei. După ce își asmuțise creierii pentru o intrigă satisfăcătoare, a visat pînă la urmă scena reprodusă mai sus, în care Hyde, urmărit pentru o crimă, ia pudra și se metamorfozează în prezența urmăritorilor săi.

Ceva mai tîrziu, Robert Louis Stevenson publică eseul „A Chapter on Dreams“ (1888), prin care închide gura multora și o sparge pe cea a tîrgului. Mărturisește cum că vede – ba chiar citește – povești în vis, apoi că visează încontinuu, a doua viață, paralelă; mai mult, că texte precum Straniul caz (1886) sau deja Ollala (1885) sînt la origine vise, completate și continuate sau configurate apoi, transformate într-o oniroficțiune. În același eseu, se referă in extenso la niște brownies personali ca fiind sursele inspirației sale. Aceștia sînt „omuleții care gestionează teatrul interior al omului“ și îi furnizează, sub forma viselor, subiecte pentru viitoarele opere. Mesagerii – și managerii – acestei vieți de noapte înlocuiesc/înlătură/mătură cît colo eul conștient / cogito-ul cartezian („locatarul glandei pineale, dacă nu cumva și-a schimbat reședința după Descartes“), îl activează ca povestitor.

În Cartea ființelor imaginare, Jorge Luis Borges avansează și el ideea că, în timp ce dormea, acei „colaboratori nevăzuți, […] încuiați în mansardă“ i-ar fi șoptit lui Stevenson subiecte fantastice, dintre cele mai stranii, la ureche. Printre ele se numără și decantarea, dezîngemănarea elementelor disjuncte din propria sa natură în două entități separate, întruchipînd binele și răul, persona respectabilă versus umbra detestabilă, sinonime cu numele Henry Jekyll & Edward Hyde. Nuvela în cauză a fost imaginată, concepută, structurată, scrisă, rescrisă, revisată, re-rescrisă – și tipărită în zece săptămîni. S-a bucurat de un succes răsunător, imediat. Oare de ce? Oare ce s-a recunoscut în ea, cîte crime închipuite la lumina pîlpîitoare a conștiinței, atunci cînd barierele voinței cad brusc la pămînt și se scufundă în el ca și cum n-ar fi existat niciodată…

În vise te transformi, fără să vrei, în celălalt. Pierzi controlul. Găselnița pudrei din text, artificiu la prima vedere facil, era un adjuvant: o poțiune magică, un drog, o doctorie, un elixir; ceva care să ajute la descătușarea inconștientului. O metaforă pentru visul însuși, acest concentrat de nebunie amenințîndu-i pe unii cu dependența. Dumneavoastră, cititori, de cîte înghițituri aveți nevoie ca să fiți buni?

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Foto: Robert Louis Stevenson, ©Wikipedia

Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.
Procese de onirință jpeg
Procese de onirință
Niciodată nu știi ce conduce la vis, pe cînd ce vine după aceea e mai limpede: rememorarea, reluarea lui în gînd pînă la dispariție.
Din jurnalul unui om cu „o mic” jpeg
Din jurnalul unui om cu „o mic”
Respectul diferă de politețe, atît în categoriile etice, cît și la locul de muncă.
O dilemă morală a fiecărei zile jpeg
O dilemă morală a fiecărei zile
La nivelul societății noastre întîlnim mulți oameni care funcționează în rol de victimă, e mai simplu să plasăm responsabilitatea în exteriorul nostru decît să ne asumăm alegerile.
Vise la feminin jpeg
Vise la feminin
Hélène Cixous reordonează material dintr-un jurnal de vise imens, mărturisind că n-a modificat nimic din eboșa inițială.
Sovietizarea selectivă a capitalismului american jpeg
Sovietizarea selectivă a capitalismului american
Tesla și alte afaceri „nou îmbogățite“ se bazează adesea pe finanțări externe, nu pe profituri.
Adaptați pentru viitor  Etica și estetica fericirii postmoderne jpeg
Adaptați pentru viitor. Etica și estetica fericirii postmoderne
Fericirea ne arată cum să devenim eroi ai propriei noastre vieți, ce înseamnă și cum să fim cu adevărat niște eroi buni și frumoși.
Traducătorul orchestră – interviu cu Andrei VIERU jpeg
Dragă domnule Andrei Cornea
Un om despre care nu sîntem siguri că a existat vreodată – de exemplu, Arjuna din Bhagavad-Gita – face parte din umanitate sau nu?
„Unde ni s entuziaștii, visătorii“ jpeg
„Unde ni-s entuziaștii, visătorii“
Oniriștii nu pornesc de la visele lor nocturne, inventînd hiperlucid altele, diurne.
De ce a murit macroeconomia? jpeg
De ce a murit macroeconomia?
Pînă cînd economiștii nu vor recunoaște existența unei incertitudini inevitabile, nu se va putea vorbi de o teorie macroeconomică, ci doar de măsuri de prevenire pentru situații de urgență.
Contabilitatea schimbărilor climatice jpeg
Contabilitatea schimbărilor climatice
„COP26”, Conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, a adus o importantă mutare de accent de la responsabilitatea guvernelor la puterea sectorului privat.
Visele de apoi jpeg
Visele de apoi
Cîți nu ne trezim, în veghea imediat următoare unui coșmar, cu veșnica analogie dintre spațiul oniric și viața de apoi?
Imagine, iconoclasm, icoană jpeg
Imagine, iconoclasm, icoană
Imaginea e liberă de orice cenzură, de orice limită tehnologică.
O afacere bună jpeg
O afacere bună
Militarii nu sînt mai deștepți decît alți oameni, dar se pricep de minune să stoarcă din fiecare soldat maximum de efort în minimum de timp.
Antinomiile istorice ale ortodoxiei jpeg
Rămîne Dumnezeu dator?
Vorbăria care consumă viața chiar și în preajma morții arată cel mai bine inconsistența caracterelor.
Dileme auctoriale jpeg
Dileme auctoriale
Atunci cînd lectura devine boală, lucru destul de frecvent, leacul vindecării trebuie căutat în altă parte: cartea nu mai e medicament, iar biblioteca nu mai e farmacie.
Făt Frumos de Magheru jpeg
Făt-Frumos de Magheru
Cum stăteam noi așa, prin gangul care făcea legătura cu trotuarul a apărut o arătare cu copite.
Trei pactizanți cu visul jpeg
Trei pactizanți cu visul
Odată calea deschisă, bolnavul ajunge să comunice cu presupusa lume a spiritelor încă din stare de veghe.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.