O noapte prin tablouri însorite

Publicat în Dilema Veche nr. 807 din 8-14 august 2019
O noapte prin tablouri însorite jpeg

Nu avem nici o dovadă că Vincent van Gogh și-ar fi pictat visele. Nopțile lui erau albastre, insomniace. „Printr-un tablou îmi place să spun ceva consolator, ca o bucată muzicală… Să exprim speranță printr-o stea“ – îi scrie acesta fratelui său Theo la 3 septembrie 1888, cu referință directă, parcă, la Noapte înstelată, pictată nouă luni mai tîrziu.

Însă pînzele sale au ajuns obiect de visare pentru mulți artiști vizuali. În 2019, există nu mai puțin de trei locuri în Europa unde ne putem scufunda în peisajele vangoghiene, revisîndu-le astfel cu ochii deschiși. Pentru început, avem instalația Van Gogh Dreams de la muzeul din Amsterdam ce poartă numele artistului, dedicată șederii acestuia în sudul Franței; pe urmă, expoziția imersivă La nuit étoilée, de văzut fie la Carrières de Lumières din Les Baux de Provence, fie la Atelier des Lumières din Paris, în care tablourile maestrului sînt proiectate la o scară gigantică pe 7.000 m² de perete. Să ne amintim de asemenea că, în 2017, la capătul a cîțiva ani de muncă asiduă, a avut loc premiera peliculei Loving Vincent (Cu drag, Van Gogh), un film de colecție cu fiecare dintre cele 65.000 de cadre pictat în ulei, după tehnica folosită de Van -Gogh însuși – acolo, un tînăr sosește în Arles pentru a-i investiga ultimele zile din viață.

Toate aceste exerciții de imersiune captivante își au originea într-un segment din Yume, sau Visele lui Akira Kurosawa (1990), o bijuterie cinematografică inspirată din opt vise recurente ale cineastului japonez. De departe, cel mai frumos – în sensul atît de uitat și de plin al cuvîntului – rămîne cel cu Van Gogh, al cincilea, subintitulat „Ciori“. În zece minute, un omagiu adus pictorului olandez.

Prima scenă înfățișează un Autoportret ce pare că se uită la noi dintr-o oglindă (cum au fost de altfel toate executate – acesta, chiar printre ultimele, la ospiciul din Saint-Rémy în august 1889). Din dreapta apare un tînăr, de fapt un alter ego pentru regizorul însuși, în ipostază intraonirică. Ne aflăm într-un muzeu de artă. Camera se îndreaptă lin spre stînga. Urmează celebra Noapte înstelată, o variantă a Florilor-soarelui pe fundal intens albastru și Lanul de grîu cu ciori, acum vizitatorul se oprește, se așază pe canapea pentru o perspectivă extinsă, cu Noaptea în poziție central-hipnotică, își recuperează uneltele de pictor, se ridică, ia la rînd cele trei pînze dinaintea Autoportretului, și anume Scaunul lui Vincent, Podul Langlois din Arles cu femeie spălînd, respectiv Dormitorul din Arles (toate din 1888), se întoarce la Pod cu mapa la subraț, își pune pălăria lui Akira pe cap și, brusc, avem în față imaginea pictată reprodusă invers ad litteram, pentru cîteva secunde nemișcată, apoi însuflețindu-se cît se poate de natural. Pe muzica lui Chopin, deocamdată senină, tînărul intră în cadru din stînga. Femeile spală pe mal, în timp ce căruța cu coviltir trece podul. Aflînd ușor cam unde ar putea fi, studentul pornește în căutarea lui Van Gogh pe cîmpurile însorite din împrejurimi. Pătrundem astfel împreună cu el în imaginarul vangoghian. Recunoaștem tonurile.

În februarie 1888, bolnav și căzut în mrejele depresiei, descurajat, Vincent părăsise friguroasa iarnă pariziană pentru a se muta în Provența, în căutarea luminii, căldurii și culorilor Sudului. Aici, vreme de șaisprezece luni, va lucra fără preget pentru a-și urmări visul de a crea o artă nouă.

În episodul din film, e găsit luînd schițe pe un lan secerat, singur printre baloturi, bandajat la urechi pe sub clopul de pai. Avem un Van Gogh interpretat magistral de Martin Scorsese, inclusiv într un scurt monolog revelator: „Un peisaj ce arată ca un tablou nu este un tablou. Dacă privești îndeaproape în tihnă, toată natura își are propria ei frumusețe. Cînd această frumusețe naturală se ivește, mă pierd pur și simplu în ea. Și apoi, ca într-un vis, peisajul se pictează singur pentru mine. Da, consum acest cadru natural, îl devorez complet și pe tot! Iar apoi, cînd termin, imaginea apare înaintea ochilor mei întreagă. Dar e atît de greu să o țin înăuntru…“ Devenit sclavul ei, lucrează ca o locomotivă cu aburi, într-o metaforă pe care o vizualizăm întocmai, pe notele aceluiași Frédéric – partea mediană, lugubră, din preludiul „Picături de ploaie“ (care, dacă e să îi dăm crezare lui George Sand, pare să fi fost la rîndul său inspirat de un vis treaz cu aer de coșmar opresiv, în care Chopin se vede plutind înecat pe suprafața unui lac, în timp ce picăturile grele de apă înghețată îi cad insistent, în ritm de basso ostinato, pe piept). Vincent îi spune apoi tînărului de ce și-a tăiat urechea: pentru că nu îi ieșea nicicum în timp ce finaliza un autoportret. După care visătorul pleacă buimac sub razele soarelui atotputernic.

Urmează partea spectaculoasă. Pe aceleași note neiertătoare, cutreierăm tablouri, vedem case, flori de consistența cărnii celei mai vii, chiparoși în tușe groase aburcîndu-se ca niște flame spre cer, văzduhuri amenințînd să fie incendiate, și visul se termină cu reproducerea imaginii surprinse de Van Gogh în ceea ce se consideră a fi ultima sa lucrare. Vincent urcă și trece linia orizontului, nu înainte ca un cîrd de păsări să se năpustească și să mînjească totul cu dîre de negru. Dintre toate picturile sale, în Lan de grîu cu ciori au fost văzute cele mai multe premoniții: cerul învolburat plin de corvide și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții iminente. Se pare că, în acea zi fatidică de 27 iulie 1890, pictorul ar fi împrumutat de la un fermier pistolul pentru a speria ciorile. Într-o mișcare simetrică, studentul iese din imaginar și se întoarce în camera de muzeu, în fața tabloului spînzurat fără scăpare acolo. Își poate da jos pălăria.

Fascinația pentru Van Gogh marșează pe ideea visului împărtășit. La fel cum se cufunda și peisajul în el, consumîndu-l. Pentru că, numai astfel, picturile pot dobîndi o viață înfricoșătoare. Îți vei lua rolul în cele mai vii tablouri. Să fie într-un vis bun! 

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.