Stai

Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Invizibilii jpeg

Ia oprește-te un pic. Respiră. Dă-mi să mă uit puțin în ochii tăi, albaștri-verzi odinioară, cenușii acum. Mă întreb de ceva timp unde ai plecat deja, deși ești încă aici, între noi, bem un vin împreună, dar tu ai dat prezentul în spate cu vreo patruzeci de ani și crezi că sînt încă un copil. În mintea ta sînt încă dependentă de tine, de banii de buzunar, deși nu înțelegi unde dispar atîta timp și nu ții minte unde plec.

Încă îmi iei mîna mea în mîna ta, ca atunci cînd eram mică. Mîna ta e acum fragilă și foarte moale, cu pielea fină ca pergamentul, îți simt oasele sub carnea împuținată, le simți și tu pe ale mele, sînt vii și vibrează, ale tale s-au cumințit, miros a moarte, băi, bunicule. Îmi pipăi palma, degetele – distala, mediala, proximala –, apoi ne măsurăm mușchii bicepșilor și ne lăudăm unul pe celălalt – ca în copilărie. Uite, zici, și încordezi un braț slab pe care se ridică gîlma mică, funiile înnodate lax ale cărnii tale obosite. „Ooo“, zic eu, a admirație, și pipăi cu două degete, arătătorul și opozabilul, „ooo“, zic admirativ și tu mă crezi.

Mă întreb, ori de cîte ori ne vedem, unde naiba pleci. Căci de fiecare dată te găsesc mai departe. Cum poți să pleci în halul ăsta în timp ce stai între noi, mă întreb. Conversațiile noastre zgomotoase nici măcar nu mai ajung la tine, stai acolo și zîmbești enigmatic și nu mai înțelegi nimic. Amesteci trecutul cu tot ce se întîmplă acum, soft-ul tău e prăjit, nu mai știi exact cine ce a făcut, dar ții să povestești uneori, iar ai tăi te ascultă cu deferență și uneori cu atîta tristețe.

Mă trimiți violent într-un trecut în care tu erai în putere și eu eram un copil. Mă faci să-mi dau seama că m-ați asasinat cu grija voastră, cu delicatețea, cu măsluitul realităților în așa fel încît, atunci cînd am scăpat de dragostea voastră imediată, m-a copleșit lumea. Am muncit de trei-patru-opt ori mai mult să înghit ca un haplea și să procesez tristeți, nedreptăți, relații, beții, aventuri și trădări pentru care n-am fost pregătită. Am crescut în ghetoul sentimental al dragostei voastre și m-am rupt în zece mii de bucăți imediat ce am scăpat de acolo.

Păi, ce facem, băi, bunicule? Ce mai poți să faci atunci cînd ne vedem, în afară de a-mi arunca în poală lucrările mele de la artimetică din clasa întîi? „Uite, aici ți-a dat învățătoarea minus zece, că ai scris 8 și apoi ai corectat peste și ai scris 9 atît de apăsat, că s-a găurit foaia.“ Sau compunerile dintr-a cincea? Pe care le păstrezi îngălbenite în biblioteca aia anacronică a ta care stă să crape sub greutatea dicționarelor, a lui Coteanu și a lui Solomon Marcus? Și să mă lauzi că eram deșteaptă și fină ca un arc minuscul de ceas? Nu mai sînt de mult așa, dar cuvintele tale îmi plac. Atunci cînd stăm pur și simplu unul lîngă celălalt facem literatură doar cu prezența noastră, bunicule.

Mă întreb unde ți se întunecă mintea atunci cînd stai cu orele și te uiți într-un punct fix, pe lîngă tine curge lume vie și te văd cufundat în smîrcuri din ce în ce mai tulburi. Noi sîntem aici, tu deja acolo și asta doare mai tare ca atunci cînd ți-a murit motanul ăla portocaliu. Era bătrîn, ca tine. Privea și el în gol ca tine, mînca minimal și foarte încet, ca tine. Iubeai motanul ăla bătrîn și urduros, iar moartea lui eu am luat-o personal, să știi. Nu știu și nu vreau să știu ce ai făcut tu și ce o fi însemnat asta pentru tine. Dar te văd acceptînd cu delicatețea ta decrepită motanul ăstălalt proaspăt, negru ca tăciunele, care umple de viață casa voastră încremenită. Are blana lucioasă ca focile, e numai mușchi și nerv și fibră, te mușcă de degetele de la picioare la cinci dimineața și tu îl accepți ca pe un ghiveci nou cu mușcate, ca pe o vrăbiuță din cele pe care le iubești atît, ca pe o fatalitate simpatică.

Mă întreb unde aluneci așa neîncetat și de ce; atunci cînd sîntem împreună, am întotdeauna 10 ani. Mă văd prin ochii tăi cenușii și mă iubesc deja. Nu mă iubesc acum, mă iubesc atunci, dar tot e un pas înainte. Nu știu, mai stai puțin pe aici, căci poate o să înaintăm împreună spre 15-20-30-40 de ani, poate uităm de motanul ăla portocaliu care ne-a frînt inimile, poate, fir-ar al naibii, întinerim. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.