Cupola și monarhia

Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
Cupola și monarhia jpeg

În 1928, scriitorul catalan Eugenio d’Ors publica o broșură intitulată Las ideas y las formas, cu cîteva eseuri de istoria artei, între care unul sugestiv numit -„Cupula y monarquia“. Ideea sclipitoare a eseului consta în a descrie legătura dintre principala expresie politică a Renașterii, monarhia absolută, și principala expresie arhitectonică a aceleiași epoci, clădirile publice, în mod special biserici, acoperite cu o cupolă centrală. Eugenio d’Ors contrasta peisajul orașului medieval, o îngrămădire de case diverse punctată din cînd în cînd de cîte un ac (turnul-clopotniță cu vîrful ascuțit), dintre care se distingea de obicei un ac central și mai masiv al catedralei. Orașul renascentist este ordonat, planificat, rațional, cu mari deschideri, piețe centrale către care converg mari căi de acces, iar în centru domină o clădire al cărei centru este marcat de o impozantă cupolă. Eugenio d’Ors își exemplifică ideea în primul rînd cu creația de geniu a lui Brunelleschi, domul care încununează Catedrala Santa Maria del Fiore din Florența. Următorul exemplu este în mod firesc domul proiectat de Donato Bramante pentru catedrala renascentistă San Pietro din Roma. Este evident că monarhia pontificală renascentistă este cea mai elaborată formă de absolutism. Sub domul din San Pietro se află altarul central cu Catedra Petri, tronul episcopului Romei.

Istoricii de artă au continuat să exploreze această fascinantă legătură dintre ideologie, societate și artă, pînă cînd au constat că ea se aplică tuturor epocilor. Celebru a rămas de asemenea studiul lui Erwin Panofsky, care constata și descria legătura strînsă dintre gîndirea scolastică și arta gotică. O coincidență nu numai de timp și loc, 1140-1270 în regiunea din jurul Parisului, unde a funcționat centrul gîndirii scolastice, ci și o convergență de concepție despre Dumnezeu, om și societate.

Acest scurt rapel bibliografic îmi permite să propun o nuanță în enunțul general „arta este expresia societății dintr-o anumită epocă“, adică cum sînt oamenii, așa sînt și clădirile, așa este și estetica acelei epoci și societăți. Ne sare în ochi evaluarea proletcultismul ca expresie a violenței revoluționare, iar la noi Casa Poporului joacă bine rolul de estetică brutală și abuzivă a unui regim totalitar care s-a prăbușit în sînge. Dar, dincolo de metaforă, întrebarea pe care o pun acum este dacă putem distinge între un duh al epocii, Zeitgeist, care se imprimă asupra oamenilor și îi închide în universul mental al fragmentului de timp și spațiu, și acțiunea umană generatoare a ideilor și formelor unei epoci. Microistoria ar trebui să ne ducă pînă în acel mic laborator în care se generează ideile viitorului, apoi în alt mic laborator în care se realizează conexiunea între ideile viitorului și formele viitorului, pentru a reveni după o generație în spațiul public, unde ideile și formele se îngemănează într-o formă dominantă a epocii. Acest tip de microistorie ne va plasa pe rînd în fața generatorului de idei, în fața multiplicatorului unei idei, nu de puține ori un diletant de geniu, în cele din urmă în fața mulțimii de continuatori, de imitatori și în final de conformiști jubilatori. Forma este probabil cea mai persistentă expresie a conformismului. Îmi place ceea ce-mi place, fiindcă așa am fost învățat, de familie, de mediul profesional, de cel social, astăzi de cel informatic. Numai că aici apare complicația. Mediul este un mecanism foarte complex, cu sute, mii sau zeci de mii de actori de primă mărime, adică cei a căror acțiune chiar are un impact asupra celorlalți, iar rezultatul final este imprevizibil.

Restrîng acum puțin discuția la cazul arhitecturii de biserici, de aceea i-am invocat pe Eugenio d’Ors și Erwin Panofsky. Istoricul de artă Alexei Lidov a întrezărit în proiectarea spațiilor sacre existența unui personaj intermediar între comanditar (sau ctitor) și artist. Acesta are ca misiune să gîndească spațiul sacru, de aceea Alexei Lidov l-a numit hierotopist, autorul unei hierotopii, al configurării unui spațiu astfel încît el să exprime, prin forme, sacralitate. Abatele Suger este un caz de hierotopist cunoscut, adică cel a cărui gîndire și acțiune au produs nașterea goticului, fără a fi fost el artistul care a realizat opera. Însă, în cele mai multe cazuri, hierotopia este o rezultantă a interacțiunii dintre ctitor, artist și clerul care slujește în biserică. Astfel, pentru a distinge între Zeitgeist și acțiunea generatorului de idei, trebuie mai întîi să identificăm beneficiarul și gestionarul spațiului sacru.

Bisericile sînt fie gestionate, adică create și întreținute, de stat – exemplul cel mai la-ndemînă este Hagia Sophia, unde toate cheltuielile de întreținere și de deservire prin cler mare și mic de a lungul mileniului bizantin au fost suportate de trezoreria imperială –, fie sînt gestionate de comunitatea de credincioși – iar aici cel mai la n-demînă exemplu este cel al bisericilor de lemn sau din zidărie modestă, construite și întreținute de -mici comunități sătești. Am ales două exemple extreme pentru a înțelege mai ușor mecanismul social de producere a formei.

În cazul catedralei Sfînta Sophia, ea este o creație unică, destinată exprimării unei idei politico-religioase de mare anvergură, și anume că monarhia pămîntească (instituție unică și universală în aspirație) este o imagine a monarhiei cerești. Sfînta Sophia a fost concepută ca o scenă în care împăratul juca ritualic rolul unei icoane a universului spiritual invizibil. Înconjurat de gărzile imperiale, de cortegiul clerului slujitor și de popor, așa cum Dumnezeirea este înconjurată de cele nouă cete de îngeri, pătrunzînd procesional în interiorul catedralei, precum Hristos intrînd triumfal în Ierusalim, pentru a depune pe altar materia pentru jertfele nesîngeroase ale euharistiei. Împăratul depunea la fiecare intrare procesională pe altar, în mod foarte material, vase mari cu monezi de aur reprezentînd munificența cu care și divinitatea își revarsă bunăvoirea și purtarea de grijă asupra întregii creații. Hemisfera care acoperă partea centrală a bisericii este bolta cerului așezată pe un cub, simbol al pămîntului, format din patru -stîlpi masivi de zidărie. Nu intru în detalii aici. Legătura dintre ideea politică și forma arhitecturală este evidentă. Societatea imperială universală se exprimă în acel edificiu, iar împăratul Iustinian se așază într-o continuitate-competiție cu constructorii de astfel de case ale lui Dumnezeu, iar după cum relatează un cronicar bizantin, cînd ar fi intrat pentru prima oară în mod ceremonial în Sfînta Sophia ar fi exclamat: „Te-am învins, Solomone!“.

Dar mica biserică sătească de lemn sau de zidărie nu este mai puțin o oglindă a societății care a produs-o. Cu rîndurile și scaunele rezervate nominal și strict distribuite spațial, în față bărbaților venerabili, în spate femeilor și fetelor, iar afară sau într-un spațiu anex băieților, reprezintă un univers ierarhic, pentru care cheia succesului constă tocmai în faptul că fiecare individ își are locul lui, pe care îl acceptă și îl respectă. Preotul, cel mai venerabil dintre toți, este un delegat al corpului social către altarul, strict segregat, în care Dumnezeu și-a făcut casă. În paralel cu acest univers atît de minuțios organizat se află, la fel de ordonat spațial, lumea de dincolo, cimitirul.

În mod inevitabil, spațiul sacru este o expresie a societății. Pentru istoric, fiecare nouă formă cunoscută în trecut îi spune ceva despre societatea respectivă, însă pentru hierotopist o nouă formă este ocazia de a veni în întîmpinarea unei nevoi sociale sau ca o soluție a unei noi crize. Dacă formele sînt create de idei, nu sînt ele și purtătoare sau propagatoare ale acelor idei de care societatea are nevoie într-o anumită circumstanță?

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Secretele şi costurile unei case ecologice din paie. Este ca pe vremea bunicilor şi are consum de garsonieră
O familie din Botoşani îşi construieşte propria casă eco, din lut şi baloţi de paie, după modelul locuinţelor ţărăneşti de acum un secol. Avantajele sunt nenumărate, spune bărbatul, inclusiv costurile la utilităţi fiind comparabile cu cele ale unei garsoniere.
image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.