Microîntîmplări din secția mea de votare
La ora la care scriu (luni seară), alegerile s-au terminat și Dragnea e la Rahova. Votez de mai mulți ani la aceeași secție, undeva în centrul Bucureștiului. De fiecare dată, cohortele mele sociologice arătau la fel: o lume îmbătrînită, un amalgam de foști securiști pe care într-un fel îi citești imediat, doamne de București octogenare, din cele cu sprîncenele dispărute și făcute apoi cu un dermatograf puternic, negru, cîteva gulere albe de vîrstă mijlocie, cam atît.
În duminica asta a alegerilor, însă, străzile îmbătrînite ale cartierului meu luceau de viață. Lasă că lumea se revărsa din liceul unde votăm și curgea mult pe trotuar, dar coada arăta ca un șirag de mărgele colorate și nu ca o bucată ruptă dintr un colier pălit de marcasite cu apele grele. Mai nepoetic, era plin de puștani. Mileniali. Ei au fost cei care au umplut listele suplimentare. Studenți, tineri care muncesc aici și încă nu au acte de București. Ne măsuram unii pe alții din priviri și, cumva, lumea înțelegea imediat cu cine e fiecare.
În ciuda așteptării destul de lungi, atmosfera zbîrnîia a un fel de stare de bună anticipație. Chiar în fața mea, două bătrîne, vechi combatante din cartier, împreună cu un tip bărbos pe care îl cunoșteau de mic. Au evitat elegant, pe parcursul întregii conversații, să-și exprime opțiunile politice, mai ales că era clar cine cu cine și de ce. Cele două babe (folosesc termenul cu drăgălășenie) erau aproape caricaturale pentru un anume tip de cuconet de București. Coc elaborat cu grijă din puținele fire de păr rămase, tradiționalele sprîncene trasate în negru tremurat, cercei antici atîrnați de loburile urechii lungite nefiresc, niște pietre prețioase cu luminile stinse pe degetele deformate. „Am auzit că te-ai însurat“, zice una dintre ele către tipul cu barbă. „Daaa“, răspunde el, extrem de amabil, aplecat ușor spre cucoane. Îi vedeai brusc timiditatea de la 6-7 ani, pe cînd cele două se conversau probabil cu bunică-sa la o cafea și-i smotoceau obrajii durdulii. „Alina (sau Cristina)“, completează el. „Înțeleg că e o mare doctoriță, bravooo“, zice una dintre bătrîne. „Dar ea unde e?“, continuă aceeași doamnă cu un licăr interesat în voce. „Păi, acasă, eu votez aici și apoi o duc să voteze și ea în Militari.“ „Așaaa“, face a doua bătrînă. „Foarte bine, să votați, asta e bine. Uite și aici cît tineret, n-a mai fost așa ceva în secția noastră de cînd avem alegeri“, zice ea. Nu părea extraordinar de sinceră în bucuria ei că se umpluse secția – e cald, ea are picioarele umflate –, dar nici nu voia să-l antagonizeze pe bărbos.
Au mai discutat de una-alta, familie, cunoștințe comune, pînă cînd una dintre ele nu s-a mai putut stăpîni. Dincolo de opțiuni politice, alegeri, Dragnea sau ne-Dragnea, ceva rodea mai tare: „Auzi, dragule, zice, dar voi nu v-ați cununat civil?“ Pe mine mă năpădea rîsul în spate și așteptam cu interes reacția tipului. Omul a rămas impasibil: „Nu încă, dar e ca și cum“, zice. „Avem tot timpul, nu ne grăbim, sîntem bine.“ „Aaa, daa, desigur“, răspunde una dintre cucoane, total neconvinsă, dar în limitele grațioase ale unei conversații civilizate.
În rest, meritau poate văzute privirile pe care le aruncau moșii (cu aceeași drăgălășenie folosit) cartierului către figurile cu dread-uri, șepci și piercing-uri care ieșeau de la vot. Unii le zîmbeau sincer, mulți însă le aruncau privirea aia oblică, pe sub sprîncene, care prevestește mușcătura unui cîine obișnuit să te atace cînd ești cu spatele. Lumea asta nouă le stricase echilibrul. Lumea asta nouă nu stătea în granițele cunoscute. Putea fi și un Pokemon adevărat în locul lor, că totuna era.
Unul dintre ei se întreabă de ce e procedura așa greoaie și în ce logică sînt chemați doar oamenii de la o singură secție. Vorbește tare, dar e civilizat. Un jandarm vrea să-l amuțească, dar intervine imediat alt tînăr: „Asta-i bună, acum nici să vorbim nu ne dați voie?“ Cîteva zeci de perechi de ochi sclipicioși s-au întors spre jandarm. Ăla tace și rămîne într-o poziție dominatoare, cu brațele încrucișate. O tipă cu plăsuță din aia de pînză de la The New Yorker intră la vot. Coada e calmă.
