Liber, măcar puțin, la patriotism

Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
Liber, măcar puțin, la patriotism jpeg

De mică am fost învățată că termenul ăsta de „patriotism“ are ceva nelalocul lui, ostentativ, fals, desuet. Desigur, ne aflam în perioada comunistă, în care, din păcate, chiar avea toate conotațiile astea. În care era folosit în discursuri mincinoase și gonflate menite să acrediteze măgăriile regimului de atunci.

Asta se întîmpla și pentru că la școală eram învățați să folosim în mod automat cuvîntul „patriotism“ în diverse compuneri care făceau, de asemenea, referință la „vitejia de veacuri a poporului român“, care a stat „neclintit ca o stîncă în calea năvălitorilor“. Utilizat obligatoriu în contexte grandilocvente, devenise o vocabulă goală de sens.

Și, totuși, în 1989, cînd lucrurile deveniseră tot mai rele, ne-am trezit, deodată, mai mult decît patrioți. Felul în care oamenii au ieșit la revoluție, au stat în stradă, au luptat și au murit pentru căderea dictaturii și pentru o lume mai liberă, în care, oricît am fi de cîrcotași, acum trăim, a fost o eroică și neașteptată formă de patriotism. Da, știu, cuvîntul „revoluție“ nu e potrivit, a fost lovitură de stat, un complot pus la cale de ceva timp de opozanți ai regimului tot din interior, dar dintr-un eșalon mai îndepărtat… Și totuși, independent de asta, a fost și revoluție: oamenii au ieșit spontan să se revolte împotriva unui regim care devenise insuportabil, și destui și-au dat viața pentru asta.

Ai fi zis că „patriotismul“ a fost reabilitat după momentul 1989. Dar nu s-a întîmplat așa. Au ieșit la iveală, la început de ani ’90, tarele înfiorătoare ale societății românești, precum copiii cu probleme, care prizau aurolac prin canale, adopțiile ilegale, condițiile din spitalele de psihiatrie, orfelinate și aziluri, grozăviile avorturilor ilegale, ororile din închisorile comuniste, turnătoriile… Pe scurt, o imagine care nu ne prea lăsa să fim patrioți. Nu ne permitea să vorbim prea bine despre noi ca neam (deși, oricum, generalizările sînt restrictive și înșelătoare) cînd ne duceam, de pildă, la primele burse post-revoluționare prin Occident. Ne mai salva chestia cu ospialitatea tradițională a poporului român, care, slavă Domnului, chiar era și mai e, sper, valabilă.

Da, a fost Piața Universității, unde am trăit, practic, în aprilie, mai și o parte din iunie 1990. Am trăit și ne-am exorcizat, am alungat, cel puțin la modul simbolic, reziduurile comunismului din noi și din jurul nostru. Înălțător și, iarăși, patriotic ce s-a întîmplat acolo, de n-ar fi fost umbrit de sfîrșitul tragic: venirea minerilor, orchestrați de Puterea de atunci, care au terorizat populația bucureșteană și care i-au bătut crunt pe concetățenii noștri, inclusiv pe cîțiva prieteni și colegi de facultate care au ajuns la spital cu leziuni serioase.

Tot patriotism a fost atunci cînd lumea s-a mobilizat și l-a votat pe Emil Constantinescu, în 1996. Țin minte valul de emoție și entuziasm care a pus stăpînire pe toți cei din jurul meu cînd s-a întîmplat asta. Și cu atît mai mult pe mine, cu cît în anul acela mi se născuse copilul. Și odată cu el părea că începe o lume mai bună, adevărată.

N-a fost decît parțial așa, dar și atunci am trăit sentimentul ăsta pe care nu știu cum altfel să-l numesc decît patriotism. Ca și atunci cînd l-am ales și a ieșit președinte Traian Băsescu, prima dată. De fiecare dată se întrevedea cîte un nou început. De fiecare dată unele lucruri s au făcut, chiar dacă sistemul în întregul lui a rămas bolnav și toxic.

Totuși, mentalitățile, măcar pe alocuri, au început să se schimbe. Dacă nu de la centru, care, în general, a cam rămas putred, măcar de prin diverse părți cîte o scînteie a pătruns și s-a extins pe porțiuni inițial disparate, dar apoi tot mai legate între ele. Au contribuit la asta, din plin, societatea civilă tot mai stăpînă pe ea și contactele cu străinătatea: diverșii bursieri și studenți, dar și mai mult numărul mare de oameni plecați la muncă în alte părți (cu dramele lor familiale adiacente la pachet).

Ceea ce s-a văzut cu precădere la alegerile prezidențiale din 2014, cînd, deși mulți nu se mai așteptau, românii, mulți din străinătate, dar și destui de aici, au votat pentru Klaus Iohannis. Dovedind, iarăși, zic vorbă mare, patriotism. Tot patriotism cred că au dovedit la stupidul referendum inițiat, în octombrie 2018, de Coaliția pentru Familie: cei mai mulți au înțeles că nu e nevoie să se prezinte la vot.

În toată perioada din urmă, din 2017 încoace, am trăit mai intens sentimentul ăsta mai mult decît oriunde la mitingurile din Piața Victoriei. Era ceva acolo, în aer, de cîte ori te duceai, care, pentru mine, rezonează cu ideea de patriotism: un sentiment de solidaritate amestecată cu hotărîre, dar ambele venind firesc, de la sine înțeles, cu bucurie.

Evident că ultima dovadă a existenței acestui concept și sentiment sînt rezultatele referendumului și alegerilor de acum: „românii“ (oricît urăsc substantivele astea colective), cei mai mulți dintre ei, au făcut, pur și simplu, cînd trebuia, ce trebuia.

Foto: Andrei Ivan

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.