Viața e în altă parte? Posibil

Publicat în Dilema Veche nr. 791 din 18-24 aprilie 2019
Viața e în altă parte? Posibil jpeg

De vreo două săptămîni locuiesc la Gherla, un orășel din Ardeal, facem un film documentar în zonă și am luat hotărîrea să ne mutăm aici pentru o scurtă perioadă de timp, ca să fim mai aproape de subiectul nostru. De pe terasa apartamentului pe care l-am închiriat se vede de sus tot orașul, pe care îl poți străbate la pas într-o jumătate de oră, cu o frumoasă catedrală armeano-catolică exact în mijloc, unde un vigilent clopotar se încăpățînează să tragă clopotele din oră în oră sau cînd i se năzare, se vede și gara părăginită, cu o pasarelă în descompunere, pe aici trec, tot din oră în oră, trenurile regionale fără călători, pentru că oamenii preferă să se deplaseze pe distanțe scurte cu microbuze sau cu mașini personale. Gara în sine pare o relicvă din alte timpuri, e aproape inutilă, însă dă un ritm orașului amorțit. Am ajuns să învăț aproape pe de rost mersul trenurilor locale – mai întîi e o voce de femeie care anunță cu lentoare ce tren vine și încotro se îndreaptă, apoi se aude repetat un clinchet de la barieră, care atenționează șoferii de pe drumul județean să oprească, în sfîrșit, din depărtare, un șuier de locomotivă, urmat de țăcănitul roților și de un scîrțîit prelung, pînă cînd trenul încremenește în gară pentru vreo două minute. Toate acestea pînă tîrziu în noapte, atunci cînd luminile orașului s-au stins, iar eu am senzația că am adormit pe o bancă, pe un peron, în așteptare, e o întreagă poezie aici pe care o știam, dar o uitasem. Și recunosc că de mult n-am mai dormit atît de bine, trenurile au rol terapeutic. Tot de pe terasa apartamentului mă mai uit seara cum apune soarele în spatele unor dealuri, umbrele încep să se lase, pe cer se văd dîrele lăsate de avioanele care decolează sau aterizează de pe aeroportul din Cluj și, pentru că sînt pe pămînt, în siguranță, într-un loc departe de spaime profunde și de conflicte, simt așa, vorba lui Kundera, o ușurătate a ființei. Din spatele blocului începe pădurea abia înfrunzită, la început de aprilie, se aud păsări necunoscute pentru mine, cum ar fi, de pildă, pasărea care face precum un telefon care se descarcă, dar și triluri de mierle și, în mod constant, disciplinata ciocănitoare. În zilele de -week-end, localnicii ies la picnic la marginea crîngului, fac jogging sau își plimbă cîinii pe drumul forestier care se vede de pe fereastra de la bucătărie, în fiecare zi îmi propun să „folosesc“ pădurea la ceva, orice, doar pentru că acasă, la București, n am parte de una și probabil că, în orașul acela, nici nu voi avea parte vreodată, însă n-am reușit. În schimb, cobor și urc dealul pînă în oraș de cîteva ori pe zi, trec pasarela care mai are un pic și se prăbușește, în primele zile abia reușeam să-mi reglez respirația, mă simțeam ca la 80 de ani, pentru că acasă n-am dealuri și nici pasarele, acum m-am obișnuit, e floare la ureche, totul ține de exercițiu, de mult nu m-am mai simțit atît de în formă. Ajung în oraș, unde am început să cunosc magazinele, știu unde mezelurile sînt proaspete, care e cea mai ieftină farmacie, de la ce aprozar să iau fructe, unde pot găsi bere mai acatării, nu doar la pet, unde-s plăcintele: palaneț cu varză sau cu brînză și cu cozi de ceapă.

Dar și magazinele, respectiv vînzătoarele, au început să mă cunoască pe mine, toată lumea îmi zîmbește, zîmbesc la rîndul meu, spun „Mulțumesc“, mi se răspunde „Cu drag!“, totul mi se pare atît de firesc, de parcă lumea ar fi fost mereu astfel alcătuită. Magazinele mici ale producătorilor locali nu au fost încă înghițite de hipermarket-uri (deși există două, mai la marginea orașului), un butic non-stop este în același timp și dispecerat de taxi, avem chiar și un mic „KFC“ reinventat, adică o altă afacere locală cu crispy stripes și aripioare picante, și mai avem și un bistro ca-n Italia pentru că proprietarul a lucrat la Roma mai bine de douăzeci de ani, s-a întors acasă cu un know-how și gătește la inspirație, în fiecare zi altceva, de la „tort de vinete“ (de fapt, vinete al forno cu mozzarela absolut demențiale, cred că nici în Italia n-am mîncat ceva asemănător) la fructe de mare, vin oameni din Dej și din Cluj ca să mănînce la el, în meniu sînt peste douăzeci de sortimente de pizza. În puținul timp pe care l-am petrecut aici (îl pun la socoteală și pe cel din toamnă, cînd am stat la o pensiune), aș ști de unde să iau un instalator bun, un taximetrist, un electrician, chiar și un zidar priceput, o coafeză, un mecanic auto, dar și un doctor orelist, de pildă, în care să am încredere și care să nu mă trateze ca pe un „alt pacient“, alt număr de ordine. În București, după douăzeci de ani de viață adultă, nu știu, mă simt singură și debusolată într-un oraș cu mii de prestatori de servicii, mi-e frică de „țepe“, odată s-a stricat un robinet în baie, duminica, țîșnea apa ca la balamuc, în disperare de cauză am chemat pe unii de pe net la întîmplare, cu „situații de urgență“, mi-au luat 300 de lei ca să schimbe un robinet. Le-am povestit celor de aici și au rîs.

Așadar, ca să fac un mic rezumat: de cînd „locuiesc“ la Gherla n-am mai făcut atacuri de panică, n-am mai luat nici măcar o jumătate de Xanax, dorm bine, mănînc ca-n Italia, sînt într-o formă fizică bună, chiar dacă n-am apucat încă să alerg prin pădure. Mai mult decît atît, mă simt un pic într-o altă țară, departe de tot ce se întîmplă la București, umbrele și frustrările politice nu se întind pînă aici, nu vorbește nimeni despre Dragnea, mai degrabă despre Boc, centrul regional e mai aproape, aud zilnic discuții despre ce a făcut Boc și mai ales despre ce va face Boc, ceea ce e de bine. Am văzut pe Recorder reportajul cu mitingul PSD de la Craiova, dacă aș fi fost la București mi-ar fi venit să plîng, ca de obicei, să cred că nu există nici o speranță, că sîntem pierduți, de aici mai degrabă m-am amuzat, m-am uitat la reportaj cu detașare, mi-am dat seama că n-ar avea curajul să organizeze așa ceva în Ardeal, dar și că țara asta e ruptă în mai multe bucăți, totul ține de oameni și de modul în care își locuiesc bucata de țară. Și eu mă simt cumva ruptă de tot ce se întîmplă, ceea ce face bine la cap, tot ce mai aflu e de pe Facebook și doar pentru că prietenii mei virtuali sînt din București, dacă aș locui aici aș avea prieteni gherleni sau clujeni, probabil că n-aș mai ști nimic, aș fi cu totul în altă parte. Mă gîndesc cîteodată cît de mult rău mi-a făcut orașul în care m-am născut, oraș pe care l-am detestat multă vreme și cu care în cele din urmă m-am obișnuit așa cum te obișnuiești cu o mîncare care nu-ți place, o înghiți în silă pentru ți-e foame. Și că viața e, de fapt, în altă parte. Apoi îmi dau seama că bietul București n-are de fapt nici o vină, e un oraș urgisit. Și îmi mai dau seama că n-aș putea locui la Gherla la infinit, cu toată inocența lui, e doar o pauză, o respirație. Din nou, viața e în altă parte… dar unde? Aproape toți tinerii de aici se plictisesc, prea multă liniște ajunge să te epuizeze și vor să plece, cei mai mulți fac deja neveta la Cluj și vor să se mute în orașul mai mare și cu salarii mai bune de peste deal. Alții visează la Anglia sau Germania și probabil că vor pleca ca zidari, instalatori, taximetriști, coafeze. Și pentru ei viața e în altă parte ca și pentru mine, nu mai contează de unde vii și unde ai trăit pînă acum, important e să încerci să te împaci cu propriii tăi demoni. Zilnic, prin Gherla trec trenuri goale, nu le așteaptă nimeni.

Foto: A. Popescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

Anamaria Prodan si fiica ei Sarah Dumitrescu FOTO Facebook
Fiica Anamariei Prodan, dezvăluiri după divorțul impresarei de Reghecampf: „Când o văd plângând, mă rupe”
Sarah Dumitrescu Prodan, fiica din prima căsătorie a impresarei cu baschetbalistul Tibi Dumitrescu, a mărturisit în cadrul unei emisiuni online cât de afectată este mama sa după divorțul de antrenorul Laurențiu Reghecampf.
Soldati ucraineni in transee FOTO Captura Twitter jpg
Imagini incredibile din tranșeele ucrainene. Asemănarea dintre situația de acum și cea din Primul Război Mondial
Soldații au ajuns să doarmă în tranșee unde apa e până la glezne sau chiar mai rău, fiind improvizate paturi din diferite obiecte. Mai mult, temperaturile au scăzut drastic.
Qatar 2022 poster FOTO Shutterstock jpg
Fanii englezi au trecut prin momente incredibile la conacul unui milionar qatarez: „Vă așteaptă o mașină afară”
Un grup de susținători ai naționalei Angliei au trecut printr-o situație surprinzătoare în Qatar, acolo unde au mers să vadă mai multe meciuri de la Campionatul Mondial.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.