Lumea de jos

Publicat în Dilema Veche nr. 791 din 18-24 aprilie 2019
Invizibilii jpeg

Sînt pe una dintre scările rulante de la metrou, pe partea asta sînt două care urcă în măruntaiele întortocheate, strîmte și joase care leagă Unirii 1 de 2. Mi-am ales direcția de urmat, iar valul de oameni oricum mă duce încet acolo unde trebuie să ajung. „Ia uite“, mă gîndesc, „sînt probabil unul dintre cei mai conștiincioși călători pe aici pe subpămîntul ăsta, ce mega-invenție urbană mai e și metroul, nu l-aș da pe nici o mașină, pe nimic, aș continua să umblu prin burta orașului, cu lunile, cu anii, într-o buclă neîntreruptă, din ce în ce mai albă la față, ca viermii de pămînt, cu părul crescut lung, în lațe, și cu hainele din ce în ce mai zdrențuite, ca domnișoara Havisham, în direcția Preciziei, m-ar uita lumea cu totul, iar eu aș umbla fantomatic, din ce în ce mai descompusă, tranca-tranca în vagoanele astea înțesate și atît de goale…“

Hîîrș-hîrrrș, hîîș-hîîș, zgomotele mă scot din transa asta dementă, mă uit să văd de unde vin. Vin chiar din fața mea pe scara rulantă în spinarea căreia stăm ca boabele de mazăre îmbrăcate în geci de fîș. În fața mea un nene își freacă pe rînd pantofii noroiți de periile alea laterale care mărginesc scara. Sînt niște fîșii înguste negre, un soi de perii, cum spuneam, care se află de-a stînga și de-a dreapta scării, jos, la trepte. Omul era purtat de rulantă și pur și simplu își punea cîte un pantof în dreptul periilor ca să și-l curețe. E prima oară cînd văd metoda asta. O știam doar pe aia clasică, în care persoana intră într-o baltă cu încălțările și încearcă să și le curețe acolo, la concurență cu porumbeii și vrăbiile înfoiate ale orașului. „Ia uite, domnule, ce imaginație“, mă gîndesc, „data viitoare poate pune niște cremă pe încălțările alea și, pînă ajunge sus, e ca nou.“

Dar la metrou se fac atîtea alte chestii interesante. Mai nou, habar n-am de ce, lumea vorbește la telefon pe speaker. Nu-mi dau seama care e explicația din spatele acestui gest, dar ai toate șansele să asculți clar o convorbire la două capete despre chestiuni cît se poate de intime, de gospodărești, bîrfe între rude și prieteni, și altele asemenea. Am aflat așa de necazurile uneia cu o cumnată clevetitoare care, a naibii femeie cu două fețe, picura otravă în urechile soțului, „chiar la mine la masă, mă Steluțo, îți dai seama?“. Doi liceeni pun și ei pe speaker o fată de care, chipurile, fac mișto, și-și dau coate și întîlnire pe la șase la Romană, altădată aflu care mai e prețul la kilul de porc în nu știu ce comună de pe lîngă București. O mamă își bate copilul la cap să încălzească și să mănînce mîncărica de mazăre, că ajunge și ea în două ore acasă. Sînt un ochi și o ureche mare care înghite avid toate frînturile astea de viață, care caută într un os nu carnea, ci zgîrciurile, tendoanele, legăturile de gelatină, nimicul gustos scos din crevase.

În metrou se mănîncă pufuleți, merdenele, sticksuri, Mac. Se bea cafea, apă și Cola. Se doarme cu capul în piept și cu sacoșele între picioare. Se citește din cărți, telefoane și Kindle-uri. Se ascultă muzică, uneori tare. Se face muzică. Un tip cu o chitară, îl știu de ceva vreme, un Sinatra de „Urmează stația Timpuri Noi, cu peronul pe partea dreaptă“, cu o voce nici măcar rea, cîntă din tot sufletul „Oameeeeni, oaaahameeeni“, iar noi, ăștilalți, ne uităm cu ochi goi la fețele noastre reflectate în geamurile negre.

Ultima apariție între artiști am remarcat-o săptămîna trecută. M aș fi așteptat la orice, pentru că am văzut în metrou și în preajma metroului oameni cîntînd la fluiere, la acordeon, la harpă, e și tipul ăla de la Romană care lovește cu degetele în nu știu cum le zice, un soi de tingiri răsturnate care scot niște sunete incredibil de melodioase, în fine. M-aș fi așteptat la orice, ziceam, dar nu la un nene mai în vîrstă care cînta din frunză. Frunză. Țiuia și zbîrnîia din ea de ne săltau șepcile pe cap. Frunza era una de iederă, că m-am uitat cu atenție. Un zugrav ieșit de la lucrare, pe care colegii îl strigau „Cîine“, s-a scobit în pantalonii pătați de var și i-a dat un leu. Eu încă sînt în metrou în tura asta nesfîrșită, din ce în ce mai palidă, probabil că n-o să mai ies vreodată la suprafață. Feriți-vă. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.