Tradiții, repetiții și utopii

Publicat în Dilema Veche nr. 793 din 2-8 mai 2019
Tradiții, repetiții și utopii jpeg

Mai ales în perioadele de sărbători și vacanțe, repetarea acelorași gesturi e mai evidentă, devii mai conștient de un pattern în parametrii căruia te miști. Cu atît mai mult dacă ți-ai petrecut mai întreaga viață în același loc, ca într-o suită de repetiții pînă la formidabila premieră care nu se mai întrevede.

Toate astea de bunăvoie și nesilit de nimeni. Cel puțin în ce mă privește: de cînd mă știu, nu mi-am putut concepe existența decît în locurile în care m-am nimerit de la început. Și aici nu mă refer neapărat la România sau la București, pentru că pe vremea aceea nici nu le perecepeam așa, clar numite și circumscrise: ci ca pe singurul „acasă“, ca pe spațiul în care îmi găseam locul, firesc. Toți cei pe care îi iubeam, în mijlocul cărora venisem pe lume, erau acolo, mereu aveam ceva de făcut cu ei, pentru ei sau prin jurul lor – încît nu-mi rămîneau nici timp și nici disponibilitate să văd mai departe de granițele zonei Giurgiului-Tineretului, și apoi Universitate-Romană, în care se întîmplase să adăst, darămite de cele bucureștene ori românești. Pe vremea aceea eram prea mică să percep grozăvia perioadei în care mă trezisem pe lume. Nu înțelegeam cine știe ce nici lipsa libertăților, și nici faptul că eram, practic, închiși între granițele Republicii Socialiste România. Precum eroul lui Jim Carrey din Truman Show (Peter Weir, 1998), nu realizam faptul că eram unul dintre mulții cobai ai unui Big Brother la scară mare, prea neînsemnat pentru a fi observat în mod special, dar, destul de însemnat pentru a fi supravegheat la grămadă cu alții și sancționat dacă ar fi ridicat capul din gloată (precum șoarecii din jocul cu ciocanul de pe la mall-uri, la-nceput de ani 2000).

Pentru că ai mei, părinți și bunici, precum și lumea din jurul lor, m-au iubit prea mult, aș zice, și s-au străduit să-mi creeze o utopie asemănătoare celei pe care tatăl, interpretat de Roberto Benigni în La vita è bella (Roberto Benigni, 1997) i-o prezenta fiului său pentru a-l ajuta să reziste în lagărul nazist. O utopie atît de puternică încît am crezut-o cam în totalitate. Comparația cu lagărul nazist nu mi se pare deloc exagerată: lagărul comunist era la fel (sau alt fel) de rău, doar că (sau cu atît mai mult pentru că) nu conștientizasem, cel puțin pînă la o vîrstă, că eram prizonieri. Ne comportam aproape normal (în limitele posibile), ca și cum am fi fost liberi.

În ce consta utopia asta, pe care părinții mei și prietenii lor au reușit s-o păstreze și s-o cultive aproape de-a lungul întregii perioade, pînă ne-a lovit 1989 și am înțeles, abia atunci, ce ni se-ntîmplase, de fapt? În a ne strădui să supraviețuim ca și cum am fi fost într-o lume în care valorile corecte contau și se respectau (pe atunci, aceasta nu era deloc puțin lucru!). În a iubi și a avea prieteni. În a avea acces la cultură, a citi, scrie, asculta muzică, desena, visa și pe atunci. La Dumnezeu nu prea aveam acces, dar aveam, pe alte căi, la un alt fel de viață spirituală, care nu înlocuia religia și credința, dar o compensa oarecum. Și în tot acest du-te vino, cu eforturi din partea adulților care au ales să nu accepte compromisuri și cu participarea inconștientă, dar fericită, a copiilor, aproape reușeam să nu ne dăm seama de granițele reale care ne apăsau și, de fapt, ne sufocau: ne agitam suficient în interiorul lor, era mereu ceva de făcut. În loc să ne extindem spre exterior, am învățat s-o facem în interior: în adîncimi, protejați de cercurile concentrice de cunoscuți, în care știam că e safe.

Exteriorul, ca imagine, exista și el. Erau oameni, din cercurile astea, care avuseseră curajul să le străpungă și să migreze în lumea miraculoasă din exterior. Nașa mea Zizi, de pildă, a fost prima din jurul meu care a făcut lucrul ăsta: a plecat mai întîi în Austria, și apoi în Germania, pe cînd aveam vreo 4-5 ani, cred. Cu ocazia asta am înțeles că exista ceva și dincolo de lumea mea. Un soi de paradis, din care veneau minuni, de la Ursuleții Haribo la blugi trei-sferturi și bluze cu volane. A plecat, de altfel, și prietenul meu din copilărie, născut cu o zi după mine, cam prin aceeași perioadă, de astă dată în America: de acolo veneau vederi cu Mickey și Pluto în Disneyland. Tot ce sosea de acolo nu făcea decît să-mi întărească ideea că lumea adevărată era aici, pe cînd dincolo se întindea un soi de Tărîm al Făgăduinței la care nu puteam avea decît acces indirect și care se înrudea, pe lîngă personajele lui Disney, cu Samantha din Bewitched și cu maimuța Judy din Daktari.

Am devenit, treptat, un soi de însărcinat al familiei, pe de o parte, cu relațiile cu exteriorul (care pe atunci se manifestau strict sub forma scrisorilor, telefoanele erau un lux și vizitele în general imposibile) și, pe de alta, cu un fel de perpetuare, simbolică, dar și reală, a vieții de familie cvasi-utopice, și cu cronicile ei. Un cronicar al ei și păstrător al tradițiilor. Pe vremea aceea, vegheat de membrii mai vîrstnici ai familiei. Acum, cam solitar. Dar despre asta cu altă ocazie.

Foto: cadru din serialul Bewitched 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.
Ivana Knoll FOTO Instagram png
Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO
Una dintre cele mai provocatoare fane de la Mondialul din Qatar a fost Ivana Knoll, fotomodelul care a fost Miss Croația reușind să întoarcă privirile a mii de suporteri.
femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.