Oraşul de praf

Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Oraşul de praf jpeg

În fiecare primăvară, Bucureştiul se umple de praf. După ce iarna oferă iluzia curăţeniei, acoperind cu zăpadă, pentru perioade din ce în ce mai scurte, străzile, trotuarele şi casele, iar copiii se bucură şi adulţii nu, urmează topirea sau marea fleşcăială. Soarele se ridică voios, prinde puteri şi începe întîi să dezgheţe acoperişurile, apoi să arunce în capul trecătorilor ţurţurii, ţiglele şi spoiala caselor. Pe trotuare devine riscant să circuli, pe muri apar hîrtii care informează că o să cadă tencuiala, proprietarii responsabili sau instituţiile înşiră bandă între stîlpi pentru a limita accesul în zonele potenţial periculoase. Circulaţia pietonilor pe stradă nu este mai puţin lipsită de pericole, căci maşinile trebuie să circule şi ele. Cizmele devin o necesitate, sloiurile moi înfundă colectoarele, iar apa creşte ca într-o lagună betonată. Pe un trotuar, un francez exasperat înjură de mama focului în limba lui Voltaire, încercînd să avanseze cît de puţin, ceea ce este cu desăvîrşire imposibil, avînd în vedere precaritatea echipamentului său urban de iarnă. „Merde, c’est une ville de merde!“, îşi varsă francezul năduful, iar un amic mai mucalit îi răspunde: „C’est vrai, mais nous sommes fiers d’être francophones!“. Atunci cînd, în numai cîteva zile, trotuarele îşi revin la culoarea obişnuită, indigo, ravagiile iernii devin vizibile. Gropi, desfundături, mizerie nemăturată de cînd a dat prima zăpadă, tencuieli şi stucaturi amestecate cu gunoaie aruncate de oameni şi astupate de omăt, cu mizerii animale şi tot felul de putregaiuri le aţin trecătorilor calea la tot pasul, aşa că tot strada îngustă rămîne baza circulaţiei pietonale.

Uneori, după dezgheţ, vin ploile care, şi ele, înfundă colectoarele. Plouă prin acoperişuri, plouă prin subsoluri, iar oraşul se umple pînă la refuz de umbrele metalizate echipate cu volan, una mai mare decît cealaltă, pentru că nu este moment mai rău de a fi pieton în Bucureşti decît pe ploaie. Traversînd orice stradă, poţi intra în apă pînă la glezne şi, uneori, chiar şi pînă la genunchi. O doamnă şi-a pierdut un pantof la trecerea de pietoni, pentru că tocul i s-a blocat în gura de canal ascunsă vederii. S-a aplecat şi l a căutat în apele întunecate, cu irizaţii petroliere, în timp ce valurile produse de maşini îi urcau pînă la ceafă, dar, cînd l-a recuperat, tocul era rupt şi a fost nevoită să şontîcăie pînă acasă, lăsînd în urmă o dîră luminoasă, fascinantă… Trecînd cu maşina şcolii pe sub un pod, şiroaie grele se scurg pe parbriz, iar unul dintre copii exclamă: „În acest oraş, plouă pînă şi sub poduri“. Vocea sa curată, cu timbru clar, sună ca o sentinţă: aici n-ai unde te ascunde, nici podurile nu te protejează.

Dar ploile nu ţin mult în Bucureşti şi, orice-ar fi, zefirul începe să împrăştie norii, iar soarele începe să usuce oraşul, vestind canicula care nu o să întîrzie mai mult de o lună. Șantierele pornesc în forţă producţia de praf a sezonului cald. Vîntul de la vest şi soarele mărunţesc mizeria de peste iarnă, transformînd-o în praf, un praf care a fost, odinioară, acoperişuri, stucaturi, cornişe, socluri, borduri şi pavaje. Un praf care a fost oameni, cîini, pisici, porumbei, şobolani, plante, ramuri, gard viu, pomi retezaţi. Un praf în care se amestecă, deja, polenurile diferitelor flori apărute cine ştie cum, direct de sub mormanele de zăpadă înnegrită.

Vîrtejurile înalţă nori denşi de praf, iar oamenii îşi apleacă feţele şi îşi feresc ochii, pentru că nimic din acest praf irespirabil nu face bine la sănătate. Cel mai eficace mod de a te feri de praful bucureştean este să nu te dai jos din maşină decît acasă, la muncă sau la mall, recirculînd aerul din habitaclu pe tot traseul, iar bucureştenii care îşi permit acest lux cultural îi privesc cu o compasiune distantă pe cei care se chinuie pe trotuare. Primăvara, ştergătoarele de parbriz folosesc la înlăturarea prafului aşternut peste noapte pe maşini, iar teama cea mai mare a automobiliştilor este acea ploaie scurtă, cu cîţiva stropi, acea iluzorie scuturare de nori care ţine cinci minute şi acoperă maşina cu o peliculă maronie, adesea lipicioasă de la polenuri şi compuşi petrolieri. La început de mai începe o nouă ninsoare, combustibilă, cu puf de plop, iubit de copii, dar nu şi de părinţii lor. Cabinetele alergologilor dau pe dinafară de pacienţi, iar programările sînt făcute pînă în iulie.

Acelaşi praf pătrunde în case prin spaţiile minuscule dintre ferestre, prin uşile şi geamurile deschise, devastînd psihic bucureştenii care şi-ar dori să piardă mai puţină vreme aspirînd şi dînd cu mopul, pentru a respira şi altceva decît praf. În ciuda oricăror eforturi, atunci cînd lumina piezişă a dimineţii inundă camera, realizezi cu disperare că trăieşti într-un nor de praf, cu atît mai vorace cu cît te mişti mai mult.

Bucureşteanului care îşi fereşte ochii şi gura îi este cu desăvîrşire imposibil să observe, în vîrtejurile şi turbioanele de praf care mătură oraşul, un alt oraş, fărîmiţat în miliarde de particule, care încearcă în zadar să se agrege, să prindă viaţă, din nou, cu frontoanele şi cornişele şi stucaturile şi soclurile, cu cîinii şi pisicile şi şobolanii şi buruienile şi florile sale. Un oraş care, murind peste iarnă, nu-şi acceptă destinul şi bîntuie între două lumi, pînă cînd canicula verii va ucide orice mişcare a aerului, iar oraşul mort peste iarnă va încremeni definitiv, sub lumina tăioasă a soarelui de pe cerul bucureştean albastru, nemişcat, lipsit de nori şi de amintiri. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: flickr

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.