EDITORIALE ȘI OPINII

Pagina 28
Bătălia cu giganții jpeg
Germania după alegeri. Echilibrul regăsit?
FDP susține disciplina bugetară și promite o reechilibrare a conturilor publice pînă în 2023.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Sîntem cei mai evlavioși dintre creștini, sîntem daci și i-am învățat latinește pe romani.
Frica lui Putin jpeg
Medicul și retorul
Rezultatul: un număr disproporționat de mare de morți la milionul de locuitori, în raport cu restul țărilor din Uniunea Europeană.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Între neofilie și neofobie
Neofil e și bărbatul care ar vrea tot timpul o altă femeie, una mai „nouă“, o mașină mai „bengoasă“.
Bradul ascuns de la Casa Albă jpeg
Bradul ascuns de la Casa Albă
De ce nu o fi avut familia Roosevelt, cu șase copii, un brad de Crăciun?
Coaliția, două săbii în aceeași teacă jpeg
Coaliția, două săbii în aceeași teacă
Creșterea salariului minim este un mod netransparent de a crește și salariile din administrație.
Iconofobie jpeg
O alegorie somnolentă
Nu întîmplarea în sine şochează în primul rînd, ci jocul ei, acel lanţ aparent absurd, plin de verigi ilogice, de „cauze” şi „efecte” ce duc, ultimativ, la stranietatea împrejurării miraculoase.
„Cu bule“ jpeg
„Scapă de bibliotecă!”
Titlul-îndemn oferă o soluție pentru o problemă, se pare, gravă, pe care autorii (anonimi) ai articolului au identificat-o.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Ce fotografii păstrăm în memoria noastră afectivă?
Educativul extracurricular era, probabil, în această perioadă a anului mai viu decît în orice altă perioadă.
Un sport la Răsărit jpeg
Mutu la națională?
Unii mizează pe Edi Iordănescu, alţii pe Mutu. Se presupune că de aici încolo nu se vor mai lovi de un „Nu, mulţumesc”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum ajungi „sir” din „tovarăș”
Procesul psihologic de „trezire” prin care a trecut Gordievski pare extrem de interesant, cu atît mai mult cu cît e povestit de el însuși.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Rusia-Ucraina, scorul la pauză
Va fi Ucraina invadată? Răspunsul experților e mai degrabă prudent.
Bătălia cu giganții jpeg
Primiți cu renegocierea?
Liderii politici nu se înghesuie să repună în discuție aderarea la Uniunea Europeană. Și au dreptate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Calități politice
„Poporul” și „țara” sînt simple fente retorice, nevoia urgentă de soluție și stilistica unei cooperări eficiente sînt simplă materie primă pentru calcule private, pentru autopromovări lucrative.
Frica lui Putin jpeg
Religia antivaccinistă
Degeaba le spui că raționează fals, le arăți statistici, date relative ale mortalității și incidenței.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Brătianism și pesedism
E întîlnirea între expresia politică cea mai fidelă a sufletului nostru colectiv și stilul cel mai eficient posibil de guvernare în pace socială a țării.
Un parc românesc jpeg
Un parc românesc
În 1901 a început construcția propriu-zisă, iar în septembrie 1903 a avut loc inaugurarea parcului Romanescu din Craiova, care se întinde pe o suprafață de aproape 100 de hectare.
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevăr judiciar și adevăr obiectiv
Adevărul nu este doar o valoare epistemică, ci și una morală.
Iconofobie jpeg
Politicienii și „fulița”
Din păcate, „amatorii” României actuale nu mai sînt doar „de literatură”, ci s-au „specializat”, dezvăluindu-se „polivalenţi” şi „interdisciplinari”.
„Cu bule“ jpeg
Proliferări
Una dintre mai vechile tendințe ale limbii române face ca anumite verbe împrumutate să înceapă să fie construite cu un pronume reflexiv cu rol de simplă componentă lexicală, fără valoare sintactică propriu-zisă.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Ce faci cînd ți se înfundă chakrele?
Nu sînt adeptul unor discipline noi pentru diversele tipuri de educație (sexuală, media, financiară etc.), ci mai degrabă sînt adeptul infuzării disciplinelor de bază cu elemente ale acestora și, cum dădeam exemplul cu secolul al XVIII-lea de la început, cred că se poate.
„Pandora Papers” și periclitarea democrației jpeg
„Pandora Papers” și periclitarea democrației
Pentru a da în vileag aceste mașinații, a fost nevoie de mai mult de șase sute de jurnaliști din întreaga lume, care și-au riscat adesea propria siguranță și viitorul profesional.
Un sport la Răsărit jpeg
Neymar calcă pe urmele lui Tamaș?
Tamaş, spre deosebire de bon viveur-ul Neymar Junior, face parte din tagma pe cale de dispariţie a celor nebuni, dar nu parşivi.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Butonul simplu
Am ajuns să trăim într-o lume a parolelor, a codurilor, a username-urilor și a deslușirii graficelor care să demonstreze că „nu sînt robot”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Carantină, imigranți, rachete…
În total, aproximativ două milioane de austrieci vor rămîne blocați în case pentru minimum zece zile.
Bătălia cu giganții jpeg
Cea mai coruptă țară europeană alege anticorupția
Dacă unii analiști văd în angajamentul anticorupție al bulgarilor confirmarea unei tendințe în Europa de Est, e bine să ne temperăm așteptările.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
„Familia bună” ca stigmat...
Am fost emoționat să stau de vorbă cu un om al cărui destin dramatic nu părea să fi lăsat asupra comportamentului și chipului său nici o urmă retorică.
Frica lui Putin jpeg
Salvarea prin minciună
Cea mai mare rată de supraviețuire în lagărele naziste au avut-o comuniștii și sectanții.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
De musai, ca de voie bună!
Nu-ți poți căuta salvarea nici într-o realitate paralelă (un metavers) și nici în amintiri cu necesitate trandafirii („pe vremea mea“).
Jackie Kennedy, rochia de mireasă și țeava spartă jpeg
Jackie Kennedy, rochia de mireasă și țeava spartă
Atunci cînd buclucul este legat de o nuntă, mai exact de rochia de mireasă, povestea capătă în mod clar valențe alarmante.
De ce trimit băncile străine banii acasă jpeg
De ce trimit băncile străine banii acasă
Sînt destui „experți“ care preferă să moară capra vecinului pentru ca ograda să-i rămînă goală.
Iconofobie jpeg
De la Dl Goe citire
„Şcoalele sînt mai mult fabrici de funcţionari, de salariaţi şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere.“
„Cu bule“ jpeg
„Niște foto”
Dintre dicționarele actuale, doar DEXI a înregistrat substantivul foto, atît în uzul său adjectival, cît și ca substantiv.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Despre o notă de rafinament
Școala trebuie să impună balansul corect între ceea ce înseamnă educație culturală și educație sportivă.
Un sport la Răsărit jpeg
Poate fi verosimil ca Nadia Comăneci să aibă 60 de ani?
Nadia e istoria noastră. Avem cu toţii 60 de ani, aşa, în mare, dintre care jumătate lăsaţi să rătăcim şi încă nu ne-am întîlnit cu noi înşine.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Vincent
Cazul său este cel al tuturor marilor mistici, al tuturor eroilor Cunoașterii.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Bomba cu imigranți
Statele din UE riscă să pice în capcana unui concurs de brutalitate.
Bătălia cu giganții jpeg
Stabil, dar nu optimal
Politicianismul s-a amestecat cu prostia și, poate, cu hoția pentru a genera cel mai mare dezastru economic al Germaniei moderne.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Politicieni fără politică
O mai jenantă inconsistență ca acelea la care asistăm, de ceva timp, cu un amestec de perplexitate, furie și tristețe nu cred să mai fi trăit pe scena publică autohtonă de după dictatură.
Frica lui Putin jpeg
Refacerea unității naționale
Societatea românească are, se pare, acum un numitor comun: supărarea, indignarea pe cîțiva guvernanți.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Zeani – Fellini
Stabilită în Italia în 1946, Zeani a debutat în 1948, iar zece ani mai tîrziu era o celebritate lirică internaţională.
Prima femeie de afaceri din Rusia: Anna Dostoievskaia jpeg
Prima femeie de afaceri din Rusia: Anna Dostoievskaia
De la prînz pînă spre seară, Anna era prezentă la biroul lui Dostoievski notînd ce îi dicta acesta.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dileme și decizii, erori și corecții
În politică, amînarea sau refuzul deciziei are chiar semnificația unei decizii.
Iconofobie jpeg
Majordomi
Majordomul vechilor aristocraţi este, în esenţă, el însuşi un aristocrat.
„Cu bule“ jpeg
Fazan
„Fazan” este în general cunoscut și folosit – chiar dacă nu foarte frecvent –, în publicistica și în comentariile online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Ofertă proastă
Întreaga formulă de evaluare a elevilor la noi este învechită, ținînd de o etapă a pedagogiei care începe să devină muzeală.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Acul
Este mult mai interesant să trăiești fără să cunoşti decît să ai răspunsuri care ar putea fi greșite.
Un sport la Răsărit jpeg
Vaccinare versus neparticipare la competiţii?
În sport, ca în orice, unii cred în ştiinţă, alţii în neştiinţă.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Clima și banii
Pentru statele în curs de dezvoltare, tranziția la energie verde e costisitoare, disruptivă și implică adesea costuri politice imposibil de suportat de către multe dintre guvernele presate să o implementeze.
Muzeu de pus în ramă jpeg
Muzeu de pus în ramă
O încercare rarisimă și lăudabilă de a-i împrieteni – mai ales pe tineri – cu mersul la muzeu și, pînă la urmă, cu literatura.