Muzeu de pus în ramă

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
Muzeu de pus în ramă jpeg

În aproape toate muzeele prin care am trecut am văzut plăcuțe pe care scrie „Nu atingeți exponatele!” sau „Nu vă apropiați!”. Nu și la Casa Muzeelor din Iași. Unde fiecare încăpere e un mic univers în care vizitatorii sînt invitați să interacționeze cu obiectele din jur. Muzeul Literaturii, în particular, e parcă special conceput să suscite curiozitatea celor care îl vizitează. O încercare rarisimă și lăudabilă de a-i împrieteni – mai ales pe tineri – cu mersul la muzeu și, pînă la urmă, cu literatura. Și nu e deloc întîmplător că acest muzeu apare tocmai la Iași: un oraș care și-a construit în ultimii ani un profil cultural puternic tocmai pornind de la îndelungata tradiție literară și, mai recent, muzeală. Clădirea care astăzi se numește Casa Muzeelor a fost construită în anul 1896 și a avut iniţial proprietari evrei (Joseph Leff, Leon Leff, Sofia Wechsman, N.E. Eisen), fiind apoi cumpărată, în 1914, de Societatea „Viaţa Românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. O vreme, edificiul a purtat denumirea de Palatul „Vieții Românești“. O vreme, a fost sediu de tipografie. Apoi, între 1932-1934, a găzduit expoziții. Achiziționat de Ministerul de Interne în 1934, a devenit sediu al Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și al Chesturii de Poliție. În 1941, curtea clădirii avea să devină scenă a masacrului miilor de evrei în Pogromul de la Iași. Istoria încărcată a clădirii și a Iașiului e expusă acum în cele șapte muzee găzduite de clădire: Muzeul Pogromului din Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Poezie(i), Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Literaturii Române.

Mai ales acesta din urmă e un muzeu viu care nu trăiește doar prin obiecte, ci și, mai ales, prin poveștile pe care le spun aceste obiecte. De pildă, într-o vitrină vedem un ceas de aur: Mihai Eminescu l-a primit în dar de la tatăl său. Un Breguet din gama de lux din care au purtat alți mai scriitori precum Stendhal, Pușkin sau Dumas. Eminescu însă a fost mereu sărac. Și-a amanetat ceasul de mai multe ori și doar cu greu l-a putut răscumpăra.

În încăperea dedicată lui Ion Creangă, pe lîngă cîteva obiecte personale se găsește și un document istoric: catalogul semestrial din clasa a II-a, Școala primară de băieți nr. 2 din cartierul Păcurari, condusă de institutorul Ion Creangă, anul școlar 1882-1883. Cu notele – nu foarte mari – acordate de Creangă însuși. De la I.L. Caragiale a rămas o oglindă. Iar în muzeu, oglinda e pusă pe o scenă, bine încadrată de cortina roșie, trasă ca pentru o deschidere de act. Poftim, admiră-ți chipul în oglinda în care s-a privit altădată Nenea Iancu! În încăperea dedicată Societății Junimea vedem o ușă mare, de lemn. Ușa e încuiată. Dar, dincolo de ea, parcă se aud niște zgomote. Ce se aude? Sînt membrii societății întruniți în ședință. E o înregistrare modernă, făcută de actorii de la Naționalul ieșean, după Amintirile de la Junimea ale lui George Panu. Vizitatorii sînt invitați să tragă cu urechea la o ședință istorică a Societății! O altă încăpere e destinată revistei Viața Românească. Cum spuneam, redacția s-a întrunit o vreme chiar în această clădire, așa că muzeografii au încercat o reconstituire. E atît de reușită că aproape simți prezența redactorilor. Și spiritul vremurilor. 

Ajungem și la „Rezervația de îngeri”, o încăpere denumită astfel după volumul de poeme al lui Emil Brumaru. A amenajat-o artistul vizual Felix Aftene. El ne propune nouă, celor care îl iubim pe poet, o experiență adresată simțurilor: ascultă vocea, adulmecă paginile de carte, atinge obiectele. Cîtă migală, cîtă sensibilitate, cîtă viziune să cuprinzi esențialul despre acest mare poet într-o cămăruță tapetată, de sus pînă jos, cu cărți deschise.

Mergem mai departe. Ajungem la Muzeul Poezie(i): trei încăperi amenajate de Ion Barbu. Artistul a adunat aici picto-poeme, instalații, objets trouvés și mici intervenții ludice care explică în cuvinte puține cine, cum și de ce scrie poezie. Instalația denumită „Sticle pentru minte, inimă și literatură” e, de fapt, o colecție de sticle care conțin cîte un poem scris de mînă și semnat de un autor contemporan. Sînt peste o sută de poeme trase în sticlă (și deja publicate într-o antologie) – e o manieră ingenioasă de a conserva documente rare și de a le expune. Autorii sînt din toate generațiile: de la încă tinerii Domnica Drumea, Ştefan Manasia, Claudiu Komartin, Marius Chivu, Andra Rotaru, Răzvan Ţupa, Teodor Dună, Teodora Coman pînă la Nora Iuga, Şerban Foarţă, Ana Blandiana sau Ion Mureşan. Avantajul cu poezia îmbuteliată e că poți consuma oricît: n-o să te doară capul.

Tot la Muzeul Poezie(i) e o colecție de pietre atent aranjate și expuse sub o vitrină. Zici că ai nimerit în altă parte, zici că ești la un muzeu de geologie! La o privire mai atentă îți dai seama că pietrele sînt vopsite și că o mînă atentă a gravat pe ele cuvinte: înșirate, una după alta, pietrele astfel însemnate spun versuri. Același insolit Ion Barbu a creat și o încăpere dedicată boemei ieșene. Pare că scriitorii acum s-au ridicat de la masă. Uite și halbele din care au băut bere, uite paharele din care au băut vin, uite ceștile de cafea! Uite și cîteva versuri scrijelite pe pereți. Și, pe fundal, se aude Cezar Ivănescu citind, cîntînd propriile poeme. O minunăție!

Foto: Muzeul Poezie(i), credit foto: M. Martin

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.