Salvarea prin minciună

Publicat în Dilema Veche nr. 919 din 18 – 24 noiembrie 2021
Frica lui Putin jpeg

Conform unui recent sondaj de opinie (INSCOP), circa 47% din români declară că s-au vaccinat anti-COVID-19. Numai că cifrele reale din săptămîna respectivă sînt considerabil mai modeste: nu mai mult de 40% se vaccinaseră în fapt. Rezultă că un număr considerabil de oameni mint cînd declară că s-au vaccinat. Tot umflate probabil că sînt și alte procentaje de acest tip la care sondajul cerea răspunsuri: de exemplu, al celor care „nu cred în COVID”, al celor care nu cred că se moare de COVID etc. Discrepanța nu e neașteptată și a mai fost observată atunci cînd oamenii au opinii (mai ales electorale) în contradicție cu ceea ce ei cred a fi curentul dominant sau majoritar, intens susținut de presă sau de propaganda guvernamentală.

Cazul COVID e cumva mai aparte. Vedem că există destui concetățeni care se tem mult mai puțin de efectele bolii, la care sînt expuși complet fiind nevaccinați, decît de o presupusă și, de fapt, inexistentă amenințare care ar veni din partea autorităților. Probabil că mulți dintre ei sînt conspiraționiști, convinși că „puterile oculte” au inventat vaccinul și, poate, și boala pentru a controla populația. Deși datele sondajului sînt anonime, ei cred pesemne că cei nevaccinați sînt urmăriți și „vînați”. Pe de altă parte, dacă e așa, te întrebi de ce nu se tem că minciuna lor ar putea fi descoperită și să aibă necazuri. Firește, s-ar putea ca o parte dintre ei, de fapt, să nu-și facă prea multe calcule, ci pur și simplu, întrebați fiind la telefon de un operator dacă s-au vaccinat sau nu, să răspundă rapid prin afirmativă, fiind prea intimidați sau rușinați ca să admită că n-au făcut-o.

Presupun că, în asemenea cazuri, cel mai preocupant nu e faptul că oamenii îi mint pe sociologi și că distorsionează datele statistice; nici faptul că mint eventualele autorități nu-i foarte dramatic. Important cu adevărat este că oamenii aceștia se mint pe ei înșiși, convingîndu-se mai întîi că boala nu e periculoasă, apoi că pericolul vine de la vaccin și așa mai departe, sfîrșind prin a se convinge că trăiesc într-o lume pe care ei o cred adevărată, dar care e o ficțiune, un „metavers”, pentru a da puțin alt sens conceptului inventat recent de Mark Zuckerberg.

Unii ar putea crede că a te minți pe tine însuți e foarte periculos. Și chiar este de obicei periculos, la modul concret, așa cum o arată istoria cu vaccinarea. Atunci de ce vedem atît de des acest tip de minciună? Fiindcă, de multe ori în istorie, o mare minciună, mai ales cînd e colectivă și susținută de o infrastructură socială și chiar uneori instituțională, a oferit un mare confort sufletesc. A crede în propriile noastre născociri nu ne face deloc imuni la viruși, dar ne-a făcut, dacă nu imuni, măcar ceva mai rezistenți în fața disperării, a suferințelor, a mizeriilor vieții și, totodată, mai solidari (cu cei care gîndesc la fel ca noi) și, în consecință, mai apți pentru o acțiune colectivă eficientă.

Am citit cîndva un studiu din care rezulta că, dintre diferitele grupuri sociale, religioase, etnice etc., cea mai mare rată de supraviețuire în lagărele naziste au avut-o comuniștii și sectanții, adică acele grupuri care, mai mult decît toți ceilalți, trăiau în „metaversul” propriu, uniți într-o mare autoamăgire colectivă. Motivul e simplu: dintre toți deținuții, aparținătorii acestor două grupuri erau cei mai solidari, se întrajutorau cel mai mult, pînă la sacrificiul de sine, aveau valori comune și credeau ferm în cauza lor, fiind scutiți de disperarea care îi copleșea pe ceilalți. Contrar spusei celebre, dacă la final au scăpat, nu adevărul i-a mîntuit, ci minciuna.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

cuplu care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
Cele două cuvinte pe care trebuie să le eviți când te cerți cu partenerul de viață. Pot amplifica tensiunile
În timpul certurilor de cuplu, alegerea cuvintelor poate influența modul în care evoluează discuția. Atunci când emoțiile sunt puternice, reproșurile apar cu ușurință.
andreea popescu
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Una dintre cele mai recente apariții ale Andreei Popescu i-a îngrijorat pe fanii acesteia. Influencerița s-a afișat pe rețelele de socializare, așa cum obișnuiește să facă în fiecare zi, însă de această dată modul în care a apărut a stârnit numeroase întrebări. Vedeta a apărut cu mai multe urme vizi
interviu bbc jpg
Au trecut 9 ani de la momentul viral! Cum arată acum copiii care au întrerupt celebrul interviu BBC
Au trecut nouă ani de când profesorul Robert Kelly a devenit involuntar protagonistul unuia dintre cele mai cunoscute momente virale ale internetului.
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Horoscop joi, 1 octombrie. Balanțele au parte de tensiuni, iar Peștii vor intra în noi conflicte
Horoscopul zilei de joi, 1 octombrie 2026, pune la dispoziție noi informații pentru fiecare zodie în parte. Astăzi, Balanțele au parte de tensiuni în familie și la locul de muncă, iar Peștii vor intra în noi conflicte.
Gazon întreținut cu o mașină de tuns iarba Foto Better Homes & Gardens Australia jpg
Ce nu ai voie să faci în propria curte. Situația în care vecinul te poate obliga să iei măsuri
Mulți români care locuiesc la casă își plantează pomi și arbori în curte fără să se gândească prea mult la distanța față de proprietatea vecină. Tocmai de aceea, de la o situație aparent banală, mulți ajung să se certe cu vecinii în instanță.
IMG 20260730 092559893 HDR jpg
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate pitorești și 25°C în septembrie
O țară europeană extinde programul prin care oferă până la 10.000 de euro persoanelor și familiilor care își mută definitiv domiciliul în regiuni afectate de depopulare. Noi zone vor fi incluse în schemă, iar înscrierile sunt așteptate să înceapă în luna octombrie.
PHOTO 2026 09 30 13 39 23 (1) jpg
Cazinoul din Constanța este finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
Muzeul Cazinoului din Constanța a ajuns în finala European Museum Academy Awards 2026, instituție europeană dedicată dezvoltării și promovării cercetării, inovației și bunelor practici în domeniul muzeologiei, care a avut loc în data de 26 septembrie, la MARQ – Museo Arqueológico Provincial de ...
Raiffeisen Bank Bucharest Marathon
Bucureștiul aleargă din nou: cea de-a 19-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon aduce sportul, comunitatea și energia orașului în prim-plan
Capitala se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului: cea de-a 19-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, care va avea loc în perioada 10–11 octombrie 2026.
cocaina FOTO www.pressalert.ro
Breșă gravă de securitate la un tribunal: 40 kg de cocaină, înlocuite cu făină în camera de probe
Un incident bizar a pus în alertă autoritățile din Fiji, iar o anchetă de proporții a fost demarată. Nu mai puțin de 40 de kilograme de cocaină ținute în clădirea unui tribunal, care serveau ca dovadă într-un caz uriaș de trafic de droguri, au dispărut.