Ofertă proastă
Dacă ai o casă cotată pe piață cu 300.000 de euro și o scoți pe piață la vînzare, te aștepți să negociezi poate puțin. Ești dispus să lași ceva de la tine, pentru a o vinde. Dacă însă vine cineva și îți oferă 100.000 de euro, cu siguranță vei crede că își bate joc de tine și, firește, îl vei refuza. Ai putea să o dai cu 100.000 ? Da, căci este a ta și dispui cum vrei de ea. Dar vei refuza, pentru că știi că valorează mai mult. 100.000 de euro este, pentru ceea ce scoți tu pe piață, o ofertă proastă. Te-ar împuțina la buzunar, dar, probabil, și la demintate.
În situația descrisă mai sus, ai opțiunea refuzului unei oferte proaste. Știi ce deții, ce valoare are, nu accepți mai puțin. Ești îndreptățit să procedezi așa.
Să ne întoarcem acum puțin spre elevi, spre profesori, spre școală. Elevii aflați acum în clasa a IX-a au parcurs ciclurile primar și gimnazial în conformitate cu o nouă programă școlară. Serios modificată față de cele anterioare, ca viziune de ansamblu. Nimic din aceasta nu mai corespunde viziunii programelor vechi, de gimnaziu și de liceu. În momentul în care au terminat clasa a VIII-a, era firesc să continue acea viziune cu o nouă programă de liceu. Meritau asta, pentru că o programă școlară nu este doar o înșiruire de conținuturi, ci un fel de ghid despre cum se parcurg pașii spre un profil dorit al absolventului, conform unei viziuni care să corespundă celei a societății timpului. Meritau asta. Ceea ce meritau era să li se ofere ceva actual, prețul corect. N-au primit-o. Au primit tot vechea programă de liceu și niște ghiduri, altfel serios concepute, de adaptare a programei vechi la viziunea programei de gimnaziu. Meritau o programă nouă, dar au primit doar niște ghiduri de adaptare a celei vechi. Meritau, deci, un preț, dar au primit o treime din el. Fără să poată refuza.
Zilele acestea s-a tot vorbit despre teze. Amînarea lor, apoi reducerea lor, sistarea lor la unele materii, datorită condițiilor pandemice și noii structuri a anului școlar. Au rămas mai puține. S-a vorbit chiar și despre posibilitatea tezelor unice. Concepte total învechite, anacronice, disfuncționale. De ce nu sînt bune tezele unice? Nici nu trebuie să dezvolt mult: pentru că anulează total autonomia profesorului și libertatea lui de a parcurge un demers personalizat în funcție de propriile opțiuni și de profilul elevilor săi. Pentru că presupun șablonizare. De ce unele materii trebuie să aibă teze și altele nu? Sînt unele mai importante decît altele? Dar de ce trebuie să existe teze? Și despre asta am mai scris. O formulă de evaluare sumativă vetustă, obsoletă. O formulă care mizează pe dubla evaluare. Dar întreaga formulă de evaluare a elevilor la noi este învechită, ținînd de o etapă a pedagogiei care începe să devină muzeală. Elevii zilelor noastre ar merita o formulă nouă, în acord și ea cu viziunile noi asupra educației și formării unui profil al absolventului în concordanță cu competențele-cheie ale cadrului european. O formulă versatilă, care să vizeze procesualitatea și transdisciplinaritatea, care să marcheze progresul realizat, nu etapele, și să o facă prin observarea globală a acestuia, nu prin notarea unor momente. Elevii ar merita o astfel de nouă perspectivă asupra evaluării lor, dar sînt notați în continuare după un model învechit, patinat. Ar merita, deci, un preț, dar primesc o treime din el. Fără să poată refuza.
Ne zbatem de ceva ani cu problematica digitalizării. Am vrea o școală digitalizată, „ca afară”. Visăm întreaga documentație a școlii mutată în online, platforme virtuale, săli cu table interactive, Internet cu viteză, laptop-uri, tablete peste tot. Cînd te uiți la buget, îți ajunge pentru două clase, poate. Sau pentru n școli. Și descoperi că multe școli din medii mai izolate nu au Internet, nu au profesori care să opereze cu dexteritate în mediul online, că nu ai resurse de nici unele pentru a pune în practică visul măreț. Te mulțumești cu puținul, deși ai merita mult. Tu, elev de la școala din vîrful dealului. Tu, profesor de la școala din capătul uliței din deal. Tu, școală de pe harta Europei. Ați merita o updatare serioasă la realitatea timpului prezent, dar funcționați în parte după modele vechi, cu resurse uzate sau nefuncționale, cu limitări pe care nu le puteți respinge. Ați merita un preț, dar primiți doar o parte din el. Fără să-l puteți refuza.
Voi, profesorii. Stați aproape tot timpul conectați la job-ul vostru. Faceți formări după-amiezele și în week-end-uri, fără să mai știți cînd să vă alocați timp pentru voi, pentru familiile voastre, pentru prieteni și relaxare. Lucrați pînă la ore tîrzii în noapte să concepeți lecții, să proiectați activități, să corectați teme sau teste sau teze. Sau, dacă sînteți directori, concepeți planuri de online sau de hibrid la ore tîrzii, vinerea, sîmbăta, duminica. Din gîndurile voastre nu lipsește niciodată preocuparea legată de școală, de ceea ce mai aveți de făcut urgent, de ceea ce ar mai trebui să gestionați. Niciodată nu puteți încheia ziua de muncă la ora 16 sau 17 sau 18, cînd să spuneți gata, pînă mîine nu mai am vreo preocupare în direcția job-ului. Ați merita o recunoaștere din partea societății. Nu doar sub formă de bani, ci sub formă de încredere și de recunoaștere. Ați merita o recunoaștere și a statutului vostru de oameni, nu de roboți. Primiți, în schimb, multe acuze de lene, de neprofesionalism, toți se pricep mai bine decît voi la ce aveți de făcut, toți ar face mai bine treaba și vă învață cum să o faceți. Ați merita un preț, dar primiți doar o parte din el.
Sînt oferte bune și oferte proaste. Ofertele bune sînt de nerefuzat. Dar e trist cînd cele proaste sînt de nerefuzat, pentru că cele bune nu există. Ele te împuținează la buzunar, la demnitate, în fond la propria ta șansă de creștere, de dezvoltare, de valorificare a potențialului tău de a fi.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
