prof, viața mea

Basmele nu au murit în trecutul cultural ancestral al umanității. Ele continuă să se regenereze ca narațiuni în felurite formule artistice și în zilele noastre, păstrîndu-și același potențial formativ.

În programa școlară pentru gimnaziu se vorbește despre valori. Despre valori promovate de școală, despre valori culturale promovate în textele scriitorilor români din diferite perioade istorice, despre valori promovate prin obiceiuri și tradiții, despre valori etice, valori naționale, valori comunitare etc.

Profesorii au avut ocazia să învețe cum să se desprindă de utilizarea exclusivă a manualului tipărit și a tablei negre.

Oamenii aceștia, care comentează cu satisfacție și cu ură, sînt și ei măsura libertății noastre.

Ne luptăm prin educație, prin artă, prin literatură să devenim mai umani, mai buni. Și nu reușim.

Sînt zile cu orizontul întunecat de sînge și de lacrimi, cum nu credeam că voi prinde în viață, cum poate mulți nu credeam că vom prinde, obișnuiți să trăim într-o lume în care pacea părea ordinea firească.

În zilele noastre, nu este reglementată obligativitatea planurilor de lecții pentru toate orele pînă la obținerea definitivatului.

Cu texte care se studiau în gimnaziu nu aduceai elevii în arena lecturii de plăcere.

Proful cutare e nebun, îl auzi pe cîte unul, pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau acasă, dacă elevul e copilul tău.

Fără note sau calificative intermediare, ci cu fișe de progres și cu acest calificativ final, însoțit de o justificare a sa pe baza unor descriptori de performanță pentru fiecare clasă și materie.

Experiența aceasta, care în momentul în care am fost obligați să ne retragem a avut o încărcătură dramatică mare, a fost, privind ulterior înapoi, una benefică.

Pentru a deveni un reper pentru ceilalți trebuie să te desprinzi de pluton.

Vianu spune că un obiect de artă poate fi recunoscut ca valoros, chiar dacă ție, receptor, nu-ți place în mod deosebit.

Te confrunți cu părinții care au devenit din ce în ce mai invazivi în viața școlii.

Educativul extracurricular era, probabil, în această perioadă a anului mai viu decît în orice altă perioadă.

Nu sînt adeptul unor discipline noi pentru diversele tipuri de educație (sexuală, media, financiară etc.), ci mai degrabă sînt adeptul infuzării disciplinelor de bază cu elemente ale acestora și, cum dădeam exemplul cu secolul al XVIII-lea de la început, cred că se poate.

Întreaga formulă de evaluare a elevilor la noi este învechită, ținînd de o etapă a pedagogiei care începe să devină muzeală.

Aș vedea alocate fonduri prin care fiecare școală din țara asta să poată invita pe parcursul unui an școlar trei-patru-cinci scriitori la întîlniri cu elevii.

Adesea deschid o lecție la liceu cu lectura unei poezii a unui scriitor contemporan, de la care ajung apoi la studiul textului clasic al vreunui scriitor din literatura contemporană.

Am fost uneori criticat prin comentarii de cititori, pentru că am îndrăznit să mai critic și eu profesori.

Nu-mi aduc aminte exact primele contexte de interacțiune cu directoarea, doar atmosfera generală a școlii, aerul oarecum tihnit și cald al unui loc în care am știut din primele momente că mă voi simți bine.

Sînt cel puțin rezervat față de intruziunea în mediul școlar formal a diverselor ONG-uri.

Un învățămînt care stă sub semnul reflecției poate genera teamă, pentru că reflecția este greu de evaluat normativ.

Ajungem să punem pe piedestal o comoditate în care, de fapt, facilităm aparențele, falsul, lipsa autenticității în relațiile interumane.

Nu există ore sau discipline mai importante sau mai puțin importante, implicit nu există nici profesori mai importanți sau mai puțin importanți prin prisma disciplinei pe care o predau.

Acuzată de aroganță, de instabilitate psihică, de egoism chiar, Naomi a rămas însă fidelă discursului său frust, asumat.

Se pierde mai ales incredibila și de necontestat energie pe care prezența fizică o implică și care constituie un procent semnificativ din actul educațional.

Paradoxal, deși afirmă că dorește să construiască, cel atacat de sindrom nu face decît să distrugă constant.

Cine afirmă că a fi profesor este ușor, că se muncește puțin, nu știe despre ce vorbește.

Ștefănescu are un elev care..., Panait are un elev care..., Săraru are un elev care... etc.

Presa se îmbulzea însă să-l scoată în evidență pe jucătorul-vedetă care nu și-a dat examenul, nu pe jucătorul care îl promovase strălucit.

Am rămas uimit și neplăcut surprins în momentul în care am observat printre colegii noștri, profesori asistenți, veniți la examen pentru a-și supraveghea colegii în timpul probei, cînd am observat, așadar, unii pregătiți parcă să meargă la plajă.

Literatura în școală trebuie să fie pretext pentru dezvoltarea unor mecanisme de reziliență în raport cu sinele și cu alteritatea.

Dimensiunea aceasta a ierarhizării pare să ne obsedeze încă în plan educațional, deși vorbim de mulți ani despre un învățămînt formativ, centrat pe competențe, pe dezvoltare personală.

Sîntem atît de obsedați de conținuturi formale încît uităm să formăm competențe.

Sînt ani, puși cap la cap, pierduți din viață, cei în care mi-am bătut capul cu toate aceste materii care nu mi se potriveau și cu care nu am făcut nimic apoi.

Acum, cînd citiți acest articol, unii dintre voi vă aflați în primele ore ale dimineții, poate cu o cafea alături...

Efortul nu trebuie orientat doar înspre dezvoltarea mecanismelor de reziliență, ci și înspre atenuarea celor care pot duce la satisfacerea propriei plăceri prin violență, de orice fel ar fi ea.

Sistemul nostru de învățămînt este unul care cultivă teama de eșec, evitarea acestuia.

Le-am propus un scenariu: să presupună că ar fi ales iubirea. Cum ar fi decurs lucrurile?

Doamnă/Domnule profesor, vreți să spuneți că nu poți fi fericit fără să citești literatură?

Ce găsești în general în școală este fie despre lăcomia generată de patima banului și efectele ei devastatoare, fie despre nocivitatea relațiilor de tip capitalist, care generează competiții acerbe, inumane, sortite tragicului.

Deprinderile de exprimare corectă țin de primele cicluri, atunci se învață, iar adăugarea de conținut în acest bagaj pe parcursul liceului înseamnă doar a aglomera o programă.

Văd paradigma curriculară a dezvoltării personale ca o ieșire din fascinația în sine pe care o provoacă un text sau universul unui scriitor, înspre o calibrare a sinelui, prin coordonarea profesorului.

O mare chestie este să îți depășești lenea pentru a-ți urmări scopul în acord cu propria autenticitate.

Dacă faci din valorile-mijloace valori-scopuri, rămîi la un nivel de reprezentare a vieții destul de precar și care te poate secătui.

O altă manieră de interpretare, în acord cu o paradigmă a dezvoltării personale.

M-am gîndit la ipostazele profesorilor, cum apar aceștia în fața elevilor și ce efecte provoacă.

În multe școli, primăvara se stabilea săptămîna Școala altfel.

Omul nu poate fi înlocuit de un ecran pe care zîmbește omul și căruia oricînd îi poți închide sonorul și imaginea, dîndu-i un fel de block.

O educație media consistentă, serioasă și empatică, atentă la factorul uman și la sănătatea socială.

Nu mă consider expert, dacă asta face lucrurile mai puțin dificile. Uneori sînt consultat, în diverse probleme.

Vocile lor sînt adesea puternice și influente, dar aduc deservicii principiilor educației consistente și coerente, echitabile.

Ironia, caterinca, bășcălia sînt instrumente sociale, fără îndoială, au un rol important în funcționarea acesteia și în evoluția ei.

Pentru acești copii, nu e suficientă întoarcerea la școală față în față. Îi vedem acum, prin aceste cifre îngrijorătoare, cît sînt de mulți.

Un director slab sau interesat este la mîna părinților influenți și a acestor cadre didactice – vedete – dumnezei.

Avem nevoie de un alt sistem de evaluare și am senzația că acum este un moment potrivit pentru a se demara un proces al acestei schimbări.

În școală, promovarea de către unii profesori a mesajelor de tip conspiraționist, a mesajelor care promovează frica în fața progreselor științifice, mi se pare inadmisibilă.

În debutul acestui an școlar s-a demarat procesul constituirii unui corp național de evaluatori care să corecteze la examenele naționale.

Vrînd-nevrînd, s-a început un amplu proces de digitalizare a sistemului de învățămînt.