Majordomi

Am revăzut zilele trecute un film excepţional – The Remains of the Day (Rămăşiţele zilei), cu Anthony Hopkins în rolul principal. Am avut şansa să urmăresc pelicula chiar la lansarea ei americană, într-un cinematograf arizonian. Era pentru prima oară cînd intram atunci – în toamna lui 1993 – într-un cinema theatre yankeu. În plus, citisem romanul The Remains of the Day, al japonezului anglicizat Kazuo Ishiguro, roman pe marginea căruia s-a făcut filmul, împrumutat, „pe sub mînă”, în anul apariţiei sale (1989), de la lectorul american, din Iaşi, la vremea respectivă, Sam Longmire. Eram student în anul al III-lea, la final de eon comunist, şi mi s-a părut că, prin lectură, conspiram cu lumea liberă. Acţiunea romanului/filmului este plasată în Anglia interbelică şi imediat postbelică, focalizîndu-se pe domeniul maiestuos al Lordului Darlington, membru de bază al aristocraţiei conservatoare britanice. Protagonistul e Mr. Stevens (Hopkins, în film), majordomul casei, adică butler, „valet” în traducerile noastre, însă, mai corect spus, un fel de administrator al moşiei, şef al armatei de servitori şi principal element în buna desfăşurare a mecanismelor domestice de pe uriaşa proprietate. Stevens vine din marea şcoală a servitorilor nobiliari. În debutul capitolului său despre Mateiu Caragiale (din Istoria literaturii române...), G. Călinescu scrie mai multe paragrafe memorabile despre aceşti valeţi tradiţionali. Citiţi-le, dacă nu aţi făcut-o deja, şi, vă asigur, nu veţi regreta! Ce pot să vă spun e că majordomul vechilor aristocraţi este, în esenţă, el însuşi un aristocrat, lucru confirmat pe deplin de personajul lui Ishiguro. Stilat pînă la pedanterie, sobru pînă la depersonalizare, rigid pînă la stoicism, diplomat pînă la perfecţiune şi atent pînă la obsesie, Mr. Stevens pare mai curînd absolventul unei academii militare de elită decît un simplu domestique. Pentru el nu există sentimente personale (îşi înăbuşă dragostea faţă de menajera Miss Kenton (Emma Thompson) sau durerea pricinuită de moartea tatălui, printr-un masochism neverosimil, similar transpersonalizărilor din filozofia lui Emerson), urmărind numai servirea ireproşabilă a stăpînului care capătă, ca atare, valenţe demiurgice.

Şi totuşi, Mr. Stevens nu este un inadaptat, mutilat sufleteşte de o meserie neconcesivă ori abrutizantă (o parte a interpreţilor romanului au mers pe această filieră). El doreşte doar şi reuşeşte, ultimativ, să fie un profesionist redutabil. Toate energiile lui sînt canalizate către îndeplinirea sarcinilor zilnice, nu din orgoliu personal, din teama pierderii poziţiei sau din vreo dorinţă patologică de înavuţire (exclusă din start în asemenea profesiuni), ci – voi spune un cuvînt preţios – dintr-o deontologie exemplară, construită pe palierele unei conştiinţe-model. Apropo de conştiinţa domnului Stevens, abia acum, la revederea filmului, am sesizat un detaliu pe care, în roman şi la premiera cinematografică, l-am scapat. Eroul e abonat la o revistă surprinzătoare, măcar prin titulatură: A Gentlemanʼs Gentleman. Adică, în traducere, Gentleman-ul altui gentleman. Un manifest al artei de a fi valet. Astfel, majordomul nu reprezintă un subordonat, ci o copie miniaturală a stăpînului. Numai un gentleman poate servi un alt gentleman. Profesionalismul lui Stevens este așadar robust, amintind de neclintirea stejarilor gigantici. El duce pe umeri un întreg univers, acoperind erorile şi inadvertenţele diletanţilor sau amatorilor. Nu întîmplător i-am amintit pe aceştia din urmă. Într-un episod major al intrigii (la castelul Lordului Darlington se ţine o conferinţă internaţională menită să salveze Europa de iminentul război mondial), Lewis, un emisar de pace al guvernului american, interpretat, în film, de Christopher Reeve, ţine un discurs fulminant în care îşi numeşte colegii de pe Vechiul Continent, îndeosebi pe cel francez şi pe cel englez, „amatori”. Raţiunile americanului sînt incontestabile: clasa politică europeană, cuprinsă de stereotipuri şi sentimentalisme, nu vede pericolul real constituit de Germania fascistă, fiind, într-un fel, complice la ascensiunea lui Hitler. Politica trebuie făcută de profesionişti, nu de diletanţi, afirmă, cu convingere, Lewis (cel care, simbolic, după război, va cumpăra domeniul Darlington). Venerabilii politicieni europeni rîd amuzaţi ori intrigaţi. Un singur om ascultă, plin de consideraţie, într-un colţ, nevăzut de nimeni. E majordomul, profesionistul veritabil Stevens. În acea clipă a filmului, am avut un vis, vorba lui Martin Luther King. Ce bine dacă și România actuală – nu doar Europa interbelică – ar fi (fost) condusă de majordomi. De astfel de majordomi.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Filozofia lucrurilor mici, Editura Junimea, 2020.