Neymar calcă pe urmele lui Tamaș?
Tamaş, Gabi, e fotbalistul care a trăit (trăieşte?) viaţa cu frînele suspendate. Toate ocaziile sînt bune pentru a face meciuri mari şi băute legendare. Tamaş, sau alcoolul care îl locuia, a intrat prin spargere de uşă în scara unui bloc, se spune că a închis baruri în Braşov dînd consumatorii afară (probabil pentru că nu puteau ţine pasul cu el) şi, zic unii, ocazional ar fi consumat nu doar conţinutul paharelor, dar şi paharele la propriu. Tamaş – susţin un număr de mucenici din biserica fotbalului în care el fluieră adesea şi cu sîrg – e un „băiat de aur, bun de pus la rană, un suflet mare”. Etc. Dacă e aşa, toate acestea se manifestă într-o discreţie de confesional. Pentru că, în public, nemuritorul fundaş, omul cu ficat de fier-beton, arată imaginea unui tip mereu gata să muşte nu numai din adversari, ci şi din reporteri sau oricine nu încape în încălţările gîndirii lui. Poate că e caz de dublă personalitate, de taica Jekyll şi nenea Hyde, n-ar fi de mirare. Tamaş e un om care merge pe drumul lui şi păzea dacă te bagi pe carosabilul ăsta!
Dar Tamaş nu e din acelaşi film cu Neymar. Nu pentru că nu are anvergura mondială a starului brazilian, banii lui, cota lui, numărul său de urmăritori şi mai ales de urmăritoare. Neymar s-a dat accidentat pentru un meci al Braziliei, icoană fotbalistică a unei bune părţi de umanitate, pentru ca imediat să fie văzut dansînd de parcă i s-ar fi făcut un transplant muscular. Ei, asta pe zurbagiul, neastîmpăratul, setosul Găbiţă nu îl vezi făcînd! Tamaş – şi aici sînt martori – poate să soarbă o noapte întreagă şi a doua zi să fie cel mai activ la antrenament în aşa fel încît coechipierii să se întrebe dacă nu cumva e vorba despre o sosie. Tamaş, spre deosebire de bon viveur-ul Neymar Junior (dar senior la escapade), face parte din tagma pe cale de dispariţie a celor nebuni, dar nu parşivi. Cei care nu fac glume de copii răzgîiaţi, nu îşi lasă partenerii la greu, ba chiar sînt gata să facă deranj mare în apărarea lor, cu asupra de măsură îndeobşte. Nu e bine nici aşa, dar nu atît de rău încît pentru un şpriţ sau o tanga să-ţi laşi ţara după care, chipurile, ai muri în ghete. Neymar e un petrecăreţ de modă nouă, 2.0, 3.0 sau cît o fi, care ştie că orice prostie îl creşte şi că oricum oamenii, şi ei de modă nouă, sînt morţi după el orice ar face. Tamaş n-are fiţe d-astea. Tamaş cel clasic bea şi joacă fără admiratori. Nu-i pasă decît de gaşca lui, pe cînd gaşca lui Neymar e formată din el şi el însuşi. Deci nu, Neymar nu-i calcă pe urme lui Tamaş. S-ar rătăci printre ele.
