Clima și banii

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Evenimentul toamnei, unii ar spune al anului sau al unei generații, este întîlnirea șefilor de state și de guverne în cadrul summit-ului de la Glasgow privind schimbările climatice. Programată să se desfășoare pe parcursul a două săptămîni, întîlnirea COP (Conference of Parties) este la ediția a 26-a și vine însoțită de un cor de avertismente din ce în ce mai sobru-apocalitice. Nepăsarea față de impactul activității umane asupra mediului face deja victime și provoacă pagube uriașe. Europenii au putut constata această realitate la prima mînă, după incendiile din Grecia și inundațiile din Germania, Belgia, Olanda sau România.

Ceea ce se spune mai puțin este că, pentru statele în curs de dezvoltare, tranziția la energie verde e costisitoare, disruptivă și implică adesea costuri politice imposibil de suportat de către multe dintre guvernele presate să o implementeze. De aceea, cel puțin în debutul summit-ului, termenele de atingere a neutralității în privința emisiilor de carbon (emiterea unei cantități mai mici sau egale cu capacitatea mediului de a o absorbi) sînt sensibil diferite. Dacă Uniunea Europeană promite că va reuși acest lucru pînă în 2050, state ca India își asumă ca termen anul 2070. China, cel mai mare poluator al lumii, promite că va fi neutră din punct de vedere al emisiilor în 2060. La fel și Indonezia sau Rusia. 

La finalul lui 2020, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, atrăgea atenția, la cinci ani de la semnarea acordului de la Paris privind schimbările climatice, că promisiunile multor state sînt insuficiente, ba chiar, mai grav, nu sînt respectate. 

Vestea bună este că numărul celor care contestă știința din spatele deciziilor privind încălzirea globală scade vizibil. Vestea mai puțin bună este că nimeni nu a reușit pînă acum să găsească o soluție magică prin care state ale căror economii sînt dependente de combustibilii fosili să treacă la soluții mai puțin poluante fără să provoace șocuri majore. Chiar să fie animate numai de bune intenții, state ca Rusia, Nigeria sau Arabia Saudită ar trebui să treacă, în următorii 30 de ani, printr-o schimbare care să le facă irecognoscibile. Și, în plus, migrînd către o economie „verde”, să renunțe inclusiv la beneficiile politice care decurg din proprietatea asupra unui bun de care, deocamdată, are aproape toată lumea nevoie.

Închipuiți-vă un Vladimir Putin incapabil să șantajeze Ucraina, Moldova sau Europa întreagă cu oprirea livrărilor de gaz. Sau politica de alianțe a unui guvern saudit, confruntat cu inamici interni și externi foarte puternici, dar obligat să o facă fără a fi unul dintre principalii producători și exportatori de petrol. Foarte probabil, nu doar economia ar fi diferită, ci și politica internațională. 

În ceea ce privește statele mai sărace și care nu au neapărat ambiții geopolitice, acestea sînt, în general, cel mai grav afectate de schimbarea climei și cu cea mai slabă capacitate de a implementa schimbări. Atît din lipsa capacității instituționale, cît și din lipsa resurselor.

În urmă cu 12 ani, la Copenhaga, cu prilejul unui alt summit, la fel de sobru-apocaliptic, statele dezvoltate ale lumii promiteau alocarea, pînă în 2020, a 100 de miliarde de dolari pentru a ajuta „sudul global” să facă față efectelor unui mediu în schimbare. Același Antonio Guterres recunoștea că această promisiune a fost încălcată. Saleemul Huq, directorul Centrului Internațional pentru Dezvoltare și Schimbări Climatice, explică, în revista Nature, că suma respectivă este minusculă în raport cu nevoile reale. Însă ea avea cumva caracter de simbol privind seriozitatea cu care este tratată problema. Ca într-o partidă de poker în care toată lumea a decis să joace la cacealma, înainte de întîlnirea de la Glasgow au apărut o avalanșă de promisiuni din partea statelor dezvoltate privind finanțarea luptei pentru protejarea mediului. De la incapacitatea (sau refuzul) de a oferi 100 de miliarde în 12 ani s-a ajuns la estimări privind viitoare donații și împrumuturi de 100 de miliarde anual. E un pariu aproape sigur că aceste estimări sînt prea optimiste. 

Există și oarecari motive de optimism. Unul dintre ele vine din faptul că, din considerente etice sau din calcule banale de oportunitate, s-a născut și capătă tot mai multă putere o economie verde. Automobilele nepoluante sînt tot mai accesibile, reciclarea se face la scară tot mai largă, iar consumatorii devin cu fiecare zi care trece mai eco-conștienți. Sigur, toate lucrurile astea se întîmplă mai ales în statele dezvoltate, însă e de presupus că, la fel ca și în cazul altor tendințe mondiale, și aceasta va radia către statele mai sărace. Ritmul în care lucrul acesta se va întîmpla depinde de capacitatea Occidentului de a da substanță cuvîntului solidaritate. E foarte greu să ceri, spre exemplu, nigerienilor să renunțe la petrol, dacă nu poți oferi ceva în loc care să suplinească lipsa veniturilor din această sursă. La fel cum e greu să le ceri românilor sau polonezilor să renunțe peste noapte la cărbune într-o perioadă în care coșmarul inflației revine, iar prețurile la energie par scăpate total de sub control. Între a păstra un standard de viață (nici măcar nu menționez creșterea) și a-l scădea de dragul unei urgențe măsurate în zeci sau sute de ani, decizia e totuși dificilă.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Prințul William îl etichetează pe Regele Charles drept „incompetent” și prevede o revoluție regală când va urca pe tron
Se pare că Prințul William admiră felul cum bunica sa conducea regatul, dar crede că modul în care tatăl său o face nu se ridică la aceleași standarde.
image
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Românii care dețin case sau terenuri cu situație juridică neclară le pot pierde dacă nu se interesează de ele mai mult de trei ani. Acest lucru este posibil prin legea care permite notarea posesiei în cartea funciară și împroprietărirea după trei ani.
image
Fotografiile cu Cherecheș prins în Germania, subiect de glume: „Deci au dreptate vecinii mei care au zis că în Germania nu este ca în România”
Fotografiile apărute în presă și pe rețelele de socializare cu primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prins în Germania, au declanșat discuții aprinse printre internauți.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.