⬆
EDITORIALE ȘI OPINII
Pagina 180
Vizite prin vecini (II)
Mi-au trebuit o anchetă de o lună şi ajutorul a patru prieteni ca să pot continua identificarea caselor de pe strada numită odinioară a Cometei (din care comuniştii au făcut „Căderea Bastiliei“, după ce, cîţiva ani, se chemase „Lord Thomson de Cardington“ în amintirea acelui ofiţer britanic drag Marthei Bibescu, care a murit ca ministru al Aerului într-un groaznic accident aviatic).
Palatul Wesselényi din Hodod
Localitatea Hodod, azi o comună în judeţul Satu Mare, a fost multă vreme leagănul ramurii de Hodod a familiei nobiliare Wesselényi. Mărturie stau azi cele două reşedinţe nobiliare somptuoase pe care le-au construit şi care, după naţionalizare, au devenit clădiri de interes public, tratate ca atare de-a lungul ultimelor decenii.
Listă selectivă a unor brambureli care-ți trec prin minte
Sînt dimineţi în care te trezeşti cu un singur nume în minte: Carabagiac.
Sînt alte dimineţi cu un Bulat Okudjava intens şi Călătoria diletanţilor săi în amor care, deodată, se bifurcă spre confidenţa unui prieten deloc intim: „M-am îndrăgostit... cui s-o spun, dacă nu ţie?“.
Chestii despre care ar trebui să știm
Și nu ştim. De ce nu ştim? Habar n-am. Poate pentru că aşa e croită lumea. Poate pentru că nu ne interesează. Sau poate pentru că, deşi ne-ar interesa, n-avem de unde să aflăm. Există şi o altă variantă. Ar putea să ne intereseze, am avea de unde să aflăm, dacă am face un efort, dar, în cele din urmă, fiind la capătul ţării, zicem că nu merită.
Pe un teren frumos
Dincolo de un stadion şi un antrenor reînnoit, e cu putinţă ceva nou în jocul echipei naţionale?
„Speranţa mea este stadionul, mai vedem cu echipa“, a spus Victor Piţurcă la o cafea, în redacţia Gazetei Sporturilor. Ne îndeamnă să nu subestimăm, aşadar, forţa civilizatorie a unui stadion.
Ce caută cehu-n Birmania?
Acum vreo patru luni mă pomenesc cu un e-mail: două doamne, una din Cehia, una din Birmania, vor să se vadă cu mine ca să discutăm despre situaţia din Birmania şi despre ce cred eu că ar trebui să facă România în legătură cu asta. M-am văzut deci cu Wai Hnin şi cu Eva Homolkova.
Englezii pe care îi cunosc
„D-aia l-au bătut ăştia pe Hitler, uită-te la ei“, îmi zice medicul din Eforie Nord. Era pe vremea lui Ceauşescu, prin ’87, la Nunta Zamfirei. El prezenta concursul de Căluşari, eu eram ghid. În seara aia eram cu un grup de redegişti, destul de supăraţi pe englezii care dădeau tîrcoale nemţoaicelor şi le tot invitau la dans. Englezii cu pricina erau echipa naţională de rugby a Angliei, juniori sub 19 ani.
Indicații prețioase
Recunosc: mă uit pe forum-uri. Întîi că sînt o fire mai comunicativă decît se crede. Adică vreau să ştiu şi eu, mă-nţelegi, ce mai gîndesc compatrioţii, cu ce-i supăr, cu ce i-aş mai putea sluji. Apoi pentru că mi se pare un spectacol foarte distractiv, un fel de ciné-vérité, plin de sosul inefabil al imediatului, cu trivialităţile şi sublimităţile lui, cu înţelepciunea şi ţicneala lui, cu proşti volubili şi ţîfnoşi, dar şi cu oameni cuviincioşi a căror prezenţă e consolatoare.
Cu sau fără euro
Ce frumos şi optimist suna totul acum cîţiva ani, deşi încă nu eram în UE (sau poate tocmai de-aia)! Părea că progresul, bunăoară, e ceva care curge perpetuu, că ne îndreptăm la sigur către un „mai bine“ care nicicum n-are cum să fie „duşmanul binelui“. În timp ce bifam, rînd pe rînd, cerinţele acquis-ului comunitar, începea să ne preocupe şi „pasul 2“, adică adoptarea monedei unice europene.
Spre Sudanul de Sud se abate furtuna
Acum, că generalul Ratko Mladic se află în boxa de la Haga pentru acuzaţii legate de atrocităţile comise de trupele sale în timpul războiului bosniac, ceea ce se petrece în Sudanul de Sud apare într-un contrast teribil. Guvernul sudanez condus de preşedintele Omar al-Bashir a redeschis joaca de-a războiul, după modelul Darfur, de data aceasta atacînd civilii şi proprietăţile din zona de frontieră Abyei, o regiune în dispută cu Sudanul de Sud – stat a cărui secesiune legală va intra în vigoare de
Relativism și democrație
Relativismul este trăsătura esenţială a gîndirii occidentale actuale. Unii, precum Biserica Catolică, cred că e o boală a epocii (vezi celebra enciclică papală „Veritatis Splendor“ din 1993, dar şi repetatele intervenţii publice ale papei Benedict al XVI-lea pe această temă). Alţii cred că e o binecuvîntare, precum cred cei mai mulţi dintre filozofii moderni şi postmoderni.
Un colț din altă lume
Era la sfîrşit de iunie şi campionatul mondial de fotbal din Germania trecuse deja de faza grupelor. Ziua în care Franţa juca cu Spania. Tocmai vizitasem castelul Chambord de pe valea Loarei, care ni se păruse prost întreţinut (într-un stil aproape românesc) de către statul francez proprietar. Unele ferestre la care se spărseseră geamurile erau acoperite de cartoane puse strîmb.
Rătăcit printre obiecte
Ce arunci şi ce păstrezi? Şi, măcar din cînd în cînd, nu poţi să nu te întrebi şi de ce? De ce să arunc o parte din mine, de ce să păstrez ce nu mai are nici un sens pentru mine? Dar ce sens?... Cînd toate obiectele care te-au înconjurat ani şi ani de-a rîndul devin o viaţă într-un camion, mutatul capătă dimensiuni ontologice.
Crime în serie
Orice li s-ar spune şi de către oricine, demolatorii sînt hotărîţi să nu mai lase în picioare nici una dintre casele care făceau tot farmecul vechiului oraş.
Oradea împachetată
Christo este numele sub care cuplul de artişti contemporani Christo Vladimiroff Javacheff şi Jeanne-Claude Denat de Guillebon şi-au semnat opera comună. Operă care constă în propunerea unor percepţii noi şi insolite a unor peisaje şi edificii, uneori unele foarte cunoscute.
Note informative ca exerciții de concizie
Tîrziu a observat că vanitatea îi este mult mai dezvoltată decît inteligenţa. Putea fi, uneori, atît de demn încît îl lua frica şi renunţa. Nu a cunoscut niciodată hazul lucrurilor şi totuşi orice frază o începea cu „eu“. Nu a suferit niciodată de oportunism fiindcă întotdeauna a fost de partea majorităţii. Nu a înţeles niciodată ce înseamnă să nu poţi lăsa o carte din mînă.
Zvîcnetul
Dacă vi se întîmplă să călătoriţi cu maşina prin România, şi dacă aveţi ghinionul să daţi peste un drum în lucru, la care se circulă pe un singur sens, fiţi atenţi la ce se întîmplă, cîtă vreme staţi la coadă. S-ar putea să aveţi suficient timp încît să observaţi că pe marginea drumului zac dune de gunoaie. Asta dacă nu sînt rigole, care s-au umplut deja, cu aceleaşi gunoaie.
De săpat în grămadă
Nu ştiu cît de tare s-a săturat mulţimea de fotbal, dar e limpede că pasiunea nu e o ecuaţie cu rezultat constant. Cum ar zice ostaşul sovietic: niet votki, niet liubov – adică unde nu-i cultură, vai de pasiune.
De ce iubesc capitalismul
Şi aici vine partea în care intrăm în măruntaiele capitalismului. Deci, fac rost de număr, sun la celebra fabrică de biciclete Metropolis. Răspunde o voce groasă, vreţi bicicletă?, staţi aşa să-l chem pe şefu’. Domn’ Vasileeee? Domnu’ Vasile e amabil. Îmi zice că mi-o trimite prin curier. Dacă o vreau azi, pot veni să o iau, ei sînt în Chitila. Deja suna fabulos: celebrele biciclete Metropolis se produc în Chitila.
Ale lumii două fețe
Pe scurt: ieri – lumină, azi – întuneric. Comunismul era uman, multietnic, etic şi echitabil, capitalismul e injust, etnicist, lipsit de suflet. Am stat de vorbă cu una dintre producătoarele filmului. Simte că lumea în care trăim nu e bună.
Maxi-județe fără nume
A venit şi vremea regionalizării... Se ştie de mult că actuala împărţire teritorială e ineficientă, comentatorii serioşi şi cîteva ONG-uri au argumentat necesitatea unei noi structuri administrative încă dinainte de aderarea la UE, iar struţo-cămila „regiunilor de dezvoltare“ pentru a absorbi fonduri europene s-a dovedit doar o invenţie birocratică în plus (deşi, s-o recunoaştem, fără ea ar fi fost şi mai complicat să beneficiem de bani europeni).
Aventura castravetelui comunitar
Am avut, de cîteva ori, plăcuta sarcină de a vorbi colegilor ziarişti despre frumuseţea scrierii pe teme europene. Printre multele argumente pe care le foloseam, aveam un exemplu preferat: norma privind dimensiunea castravetelui. Circa 20 de ani, numita legumă comunitară era împărţită pe categorii de calitate, în funcţie de… curbură.
Cine l-a creat pe Ratko Mladici?
Era 5,30, în dimineaţa zilei de 26 mai, dar un bătrîn din Lazarevo, Serbia, era deja treaz şi gata să părăsească locuinţa. Cu o seară înainte îşi adunase toate documentele şi medicamentele şi le pusese într-o pungă de plastic. Ştia că, acolo unde mergea el, nu va mai avea nevoie de ele. A sărit peste micul dejun şi s-a aşezat, aşteptînd.
Din Jurnal
Psihologii tot mai încearcă să desfacă ghemul de emoţie şi raţiune din noi. Hume a spus-o acum cîteva secole: raţiunea e sclava emoţiilor. Acum, toate cercetările par să-i dea dreptate. Dintr-un complex de teste pe care docenţii marilor universităţi le aplică, extrag unul care m-a impresionat. Un grup de oameni este pus în faţa următoarei situaţii: Un tramvai a scăpat complet de sub control şi goneşte nebuneşte.
Vechi monede și întîmplări
Revin la vremurile cînd fiecare naţie europeană îşi avea moneda ei proprie. Vorbeam despre francii francezi cu bancnote mari şi flamboaiante şi cu centime mici şi zornăitoare. Spre deosebire de ei, schillingii austrieci şi micuţii lor groschen erau nişte bani mai discreţi, tot aşa cum discret a fost la început şi negustorul arab din faţa unei tarabe de tras la tir, din parcul Prater.
Micul București
N-am mai fost de mult prin lipscănărie. Nu-mi place, ca să fiu sincer. Urmez însă acum, de la distanţă, grupul de ziarişti preumblaţi de Eugen Istodor cu Ghidul turistic şi de chefuri al Lipscanilor în mînă, pe urmele plimbărilor sale de documentare.
Un vechi proiect pentru sistematizarea Bucureștilor
O broşură cu acest titlu a fost publicată în 1935 de Institutul Urbanistic al României (exista o instituţie cu aceste preocupări, cu sediul în str. N. Filipescu, 23, şi a scos zeci de lucrări din „Biblioteca Urbanistica“). Autorul, Gh. Vîrtosu, inginer, a fost probabil frate cu istoricii Emil şi Ion, primul fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, iar al doilea, pentru cîtva timp, arhivist la Biblioteca Academiei. Broşura poartă o dedicaţie: „Domnului Arh. O. Doicescu, în semn de deosebită
Iași: Tristețea Palatului Braunstein
Aproape că nu există om care să vină în Iaşi, iar privirea să nu-i alunece pe Palatul Braunstein: într-unul dintre colţurile Pieţei Unirii, la 200 de metri de Hotel Traian, la unul dintre capetele renumitei străzi Cuza-Vodă. Impunător şi unic prin fruntea maiestuoasă de metal, Palatul s-a transformat, în timp, într-un pericol pentru cei care trec prin vecinătatea-i.
Imposibil plictisul cu Cioran
Îl citesc pe Cioran – cu creionul în mînă – fără urmă de plictis. Cu intense bucurii şi iritări, da. Cu poftă şi refuz, cu irespect şi brusc entuziasm – niciodată cu plictis; l-am pus printre talentele exorbitante ale neamului, un nabab în talent care nu avea de ce să facă roman, poezie, teatru, fiindcă făcea literatură la un nivel de unde o putea dispreţui, sincer sau ipocrit – nu mă interesa.
Click, Screen, Flash
Oriunde te-ai întoarce, dai peste cîte un aparat de fotografiat, o cameră video mai mică decît săpuniera lui Pinocchio, sau un telefon ultrasofisticat care, deşi ar încăpea lejer în buzunarul lui Neghiniţă, filmează HD şi face poze. Nimic nu mai rămîne nefotografiat, nefilmat, nepus pe Facebook, nearătat lumii.
Vine Hagi la echipa naţională?
Iată întrebarea supremă în fotbalul românesc, de vreme ce ea include binomul de maximă notorietate: Hagi şi echipa tuturor suporterilor. Aiurea! Cinstit vorbind, nu e deloc aşa. Dar deloc!
De ce iubesc egalitatea
Egalitatea e cea mai frumoasă convenţie inventată de societatea modernă. Egalitatea e hulită la dreapta. Eu sînt de dreapta şi nu înţeleg ce avem cu egalitatea. Egalitatea în faţa legii, egalitatea de şanse, egalitatea între cetăţeni. În nici un caz egalitatea economică, aia nu a fost şi nu va fi egalitate, ci sclavie faţă de birocraţi. E uimitor cum o societate ca a noastră, pe care comunismul a vrut să o egalizeze, este atît de inegală.
Moarte și rating
Un sunet nou, din punctul meu de vedere, se face auzit în multicolorul concert mediatic al patriei: sunetul morţii. Că moartea este, publicistic vorbind, un subiect „rentabil“ o ştie toată lumea. Iar supralicitarea funebrului e pe piaţă de mult, cu sprijinul tabloidelor, dar şi al ziarelor cu pretenţii.
Uniunea Europeană a bacteriilor
Dacă n-ar fi dramatic, ar fi de tot rîsul: un microorganism pune sub semnul întrebării instituţiile şi mecanismele Uniunii Europene. Tot continentul a fost cuprins de panică din cauza infectărilor cu o variantă pînă acum necunoscută a unei bacterii. Paradoxul este că, pe măsură ce se comunică mai mult şi mai transparent (cel puţin în aparenţă), panica sporeşte – în ciuda asigurărilor date de tot felul de oficiali – la toate nivelurile – local, regional, naţional şi european.
„O politică care...”
Păi, cum să încerci să îmbunătăţeşti o politică care, deliberat, ignoră cu nonşalanţă principiul competitivităţii, interesele consumatorilor şi propriul titlu?
Procesul de pace și Primăvara arabă
Discursul preşedintelui Barack Obama despre revoltele populare care au loc în Orientul Mijlociu, urmat de vizita la Washington a prim-ministrului israelian Beniamin Netaniahu, a urmărit să demareze un nou efort de resuscitare a procesului de pace israelo-palestinian.
Trei bancuri mistice
Cînd noaptea însăşi obosise de atîta ruletă, Jucătorul a constatat că mai are doar un chip de 100 de dolari de jucat. Pierduse tot, tot, tot. Se simţea golit, jalnic şi trist. Cînd a împins chip-ul pe masa de joc, intenţionînd să-l lase undeva, la întîmplare, dar neapărat „în interior“, pe numere, căci aşa juca mereu, cu un fel de demnitate iraţională la care ţinea fără să poată spune de ce, a auzit o voce baritonală, venind de sus, care i-a spus: „Pune pe 0!“.
Răul de înălțime
Idiotul, de Feodor Mihailovici Dostoievski. Un roman din topul absolut al hiturilor literaturii universale, în viziunea scenică a lituanianului Eimuntas Nekroˇsius, unul dintre cei mai la modă regizori de teatru din ultimii douăzeci-treizeci de ani.
Recucerirea cetății Rîșnov
Au trecut mai bine de trei ani de cînd scriam cum autorităţile locale din Rîşnov şi cele judeţene din Braşov se luptă să ia înapoi Cetatea Rîşnov, care fusese concesionată unei firme conduse de un italian. Povestea e destul de cunoscută. Din anul 2000, Alberto Drera începuse să renoveze cetatea în care pînă atunci păşteau oile.
O autopropunere
aflu din surse nu doar secrete, dar şi autorizate, că în curînd va avea loc un concurs pentru ocuparea unui post de documentarist în Serviciile dumneavoastră. Avînd oroare de sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), visînd de mult la un asemenea post – după epuizarea inevitabilă a zăcămintelor mele de imaginaţie – mă simt în stare, şi nu cred că sînt impertinent, să mă înscriu la vedere şi să vă prezint o mostră de notă documentară (conform viziunii mele) în cazul că voi obţine acest post.
Semnalizări, trafic și societate
Traficul continuă să fie unul dintre principalele ofuri ale bucureştenilor. Mai larg, ceea ce se întîmplă în stradă, de la curăţenie la cîini comunitari şi de la starea drumurilor la trafic, se află pe primele locuri în ierarhia nemulţumirilor locuitorilor Capitalei, aşa cum rezultă din noua ediţie a „cartografierii sociale a Bucureştiului“, realizată la SNSPA de către colegul meu Alfred Bulai.
Ce Primărie am avut!
Zilele astea, cînd ne pregătim pentru referendumul care va stabili cum să fie condusă Capitala, mi s-a părut că ar merita să se ştie cum funcţiona la început Primăria, care a apărut printr-o lege a lui Cuza din 1864. De aceea am vrut să văd Desbatterile consiliului communal din Bucuresci urmate în şedinţele ţinute de la 14 apriliu pînă la 23 iuniu 1866 – o carte de peste 300 de pagini, publicată în 1866.
Descoperite pe net
Pentru foarte mulţi dintre noi, numele localităţii nu spune nimic. Asta şi pentru că satul, situat la graniţa de astăzi cu Ucraina, s-a numit pînă la colectivizare Hilişeu-Curt. Marele Dicţionar Geografic afirmă că familia Curt avea moşii aici încă din 1759, că şcoala a fost făcută, probabil pe la jumătatea secolului al XIX-lea, „de către Alecu Curt (...)“.
Golul din Liga I
E şut, dar fîsîit. Dacă se trăgea cu sete, cădea aproape tot zidul de fum al Ligii. Atenţie mare însă că se pregăteşte contraatacul! Să nu se ducă Timişoara în cupele europene, primesc, dar să nu retrogradeze, şi nici Bistriţa. Să rămînem cu toţii strînşi la focul călduţ al Ligii.
Sclavu' lu' Ceașcă
Ceauşescu credea sincer că economia României se poate dezvolta numai prin investiţii masive şi în industria grea, pe care creditorii străini nu le acceptau atunci cînd negociau cu românii reeşalonarea datoriei (România a fost aproape de încetarea de plăţi la începutul anilor ’80, ca şi Polonia şi alte state comuniste, şi a renegociat cu creditorii anumite condiţii).
Din presa germană
În Badische Zeitung, Emil Cioran e „demascat“: e un fel de Heidegger mai brutal, un „duşman al omului“. George Bernard Shaw a fost ceva mai norocos. Nimeni nu l-a trecut la rubrica „bad guys“, în ciuda articolelor lui în favoarea lui Hitler, sau a apelului adresat, în 1934, către chimişti, cărora le cerea să inventeze un „gaz“, apt să ucidă fără dureri pe cei care parazitează comunitatea.
O prostie în limba română
Se plimbă prin Parlament, de ceva vreme, un proiect de lege care cere ca minorităţile să studieze istoria şi geografia în limba română. La Camera Deputaţilor, a fost „adoptat tacit“, pentru că îi trecuse termenul în care trebuia supus dezbaterii în plen. Acum ar trebui discutat în Senat, unde coaliţia guvernamentală are doar un vot în plus.
O femeie la FMI
De curînd, mi-a murit o (altă) idee greşită. Credeam că numai în administraţiile încă nesigure pe proceduri şi reguli personalitatea şefului contează. În fond, ce dacă ministrul/directorul X din ţara/instituţia occidentală Y este blond sau brunet, homo sau heterosexual, dacă este cinefil sau iubeşte pisicile?
Cînd e mai bine să previi, decît să consolezi
Cînd în luna martie Japonia a fost lovită mai întîi de cutremur, apoi de tsunami, Brian Tucker se afla în Padang, Indonezia. Tucker lucra împreună cu un coleg la proiectarea unui refugiu care ar fi putut salva mii de vieţi în cazul în care un tsunami indentic celui format în Oceanul Indian în 1797, la o depărtare de cca 1000 de kilometri sud-est de locul unde s-a format şi tsunami-ul asiatic din 2004, ar putea lovi din nou.
La ce bun să citesc Cioran?
Cînd, la începutul anului, cineva mi-a spus că se împlineşte secolul Cioran, am zîmbit imediat gîndindu-mă cum anume s-ar putea aniversa aşa ceva. Sigur, instituţiile de cultură execută ritualul ştiut în asemenea ocazii: simpozioane, conferinţe, concursuri de eseuri şi altele asemenea. Primăriile care se simt vizate vor face şi ele ceva. Nu în ultimul rînd, revistele de cultură vor găzdui texte de toate felurile despre Emil Cioran.