De ce iubesc egalitatea

● Egalitatea e cea mai frumoasă convenţie inventată de societatea modernă. Egalitatea e hulită la dreapta. Eu sînt de dreapta şi nu înţeleg ce avem cu egalitatea. Egalitatea în faţa legii, egalitatea de şanse, egalitatea între cetăţeni. În nici un caz egalitatea economică, aia nu a fost şi nu va fi egalitate, ci sclavie faţă de birocraţi. E uimitor cum o societate ca a noastră, pe care comunismul a vrut să o egalizeze, este atît de inegală. Doar că sîntem inegali pe criterii aberante: prin legi şi birocraţie. Am scris că nu vreau pensii mari, speciale şi nemuncite pentru militari. Mi-au sărit în cap că sînt comunist, că vreau egalitate. Splendidă probă de lipsă de logică: nu vor egalitate cu mine, ci pe banii mei. Ei se simt speciali faţă de restul lumii, ci restul lumii trebuie să plătească pentru asta. 

● Evident că natura nu ne-a făcut egali. Unii sîntem mai înalţi, alţii mai mici. Unii sîntem mai deştepţi, alţii sînt mai proşti. Unii sînt mai atletici, alţii sîntem mai grăsuţi. Unii avem moşteniri, alţii nu ne avem decît pe noi. Nu sîntem egali. Dar avem obligaţia să ne tratăm ca şi cînd am fi. Fără egalitatea asta, meritul nu mai face doi bani. Cine e mai bun e mai în frunte. Cine munceşte mai mult e mai în frunte. Cine îşi doreşte mai mult e mai în frunte. Dar meritul nu poate funcţiona fără convenţia egalităţii, acea idee primară care ne aliniază pe toţi cînd vine vorba despre drepturile cetăţeneşti. Sîntem egali în calitate de cetăţeni. Egalitatea nu trebuie lăsată pe mîna stîngii. Oricum abuzează de ea, oricum nu ştie ce să facă cu ea. Egalitatea e o valoare de bază şi pentru dreapta. Nu orice egalitate e comunistă.  

● Egalitatea a făcut din armata romană cuceritoarea lumii, pentru că armata era singura instituţie care permitea talentelor să ardă barierele sociale. Bărbaţi băltind în acelaşi noroi – ei au făcut imperiul. Armatele care au adoptat convenţia egalităţii au fost mereu mai eficiente. Tocmai armata – instituţia ierarhiei şi a disciplinei. Ne supunem ierarhiei şi ordinelor, dar ştim clar de ce sînt unii în poziţia de a da ordine şi alţii în poziţia de a le executa. Nemţii care intrau în contact cu ofiţerii români, în marele război, erau şocaţi că aveau ordonanţe. Un fel de slugă personală asigurată de stat. Nu aveam tunuri şi puşti, dar aveam ordonanţe. O armată de aristocraţi perdanţi, ne-am salvat cu multă carne de tun dintre ţărani.  

● O discriminare despre care se vorbeşte prea puţin: cea socială. Culmea e că era cumplită în comunismul tîrziu şi se relaxează din ce în ce mai mult în capitalism. Sistemul de meditaţii pentru intrat la facultate în anii ’80 şi apoi ’90 te făcea dependent de reţeaua ta socială, de fapt a părinţilor. O cercetare care nu s-a făcut: cum au schimbat facultăţile private ierarhia socială din România. 

● Am găsit la un moment dat pe blogul lui Sorin Adam Matei o cifră care m-a şocat pînă şi pe mine: cică şansa de a ajunge la facultate, dacă nu ai părinţi cu facultate, e de şapte ori mai mică în România decît în  Marea Britanie. Societatea aia britanică, rigidă, aristocratică permite mobilitatea socială bazată pe merit, mult mai mult decît o societate remodelată de egalitarismul comunist. 

● Am luat mereu cruciada anti-moguli a lui Traian Băsescu ca pe o chemare la egalitate. Pentru că vreau să fiu egal cu Vîntu, Patriciu şi Voiculescu. OK, poate nu voi fi chiar egal în practică, pentru că oamenii nu vor trata niciodată la fel doi inşi dintre care pe unul scrie „două rate pe 30 de ani“ şi pe altul „1 miliard de euro cash“. Dar convenţia trebuie să existe, trebuie să ne prefacem că o respectăm. Şi dacă ne prefacem că o respectăm, chiar ajungem să o respectăm: sîntem cetăţeni egali. Statul e chiar convenţia asta în sine, el are obligaţia morală să mă trateze la fel, are obligaţia morală de a ne convinge că ne tratează la fel, că sîntem cetăţeni, că cine se apucă de scheme Ponzi merge la puşcărie, că te cheamă Ghinea sau Vîntu. Altfel nu sîntem egali. 

● Vreau egalitatea şi pentru boi, şi pentru căţei. Mai ales că eu personal sînt din ce în mai puţin căţel şi din ce în ce mai mult bou. Aaa, domnu’ Ghinea, poftiţi, cum să staţi la coadă?! (dumneavoastră, care apăreţi la televizor – se subînţelegea). Mi-a fost o ruşine să intru în pămînt faţă de oamenii din faţa mea. Îmi venea să îmi cer iertare de la fiecare în parte. Dar ei păreau a fi OK cu asta, li se părea ciudat că stătusem la coadă, doar apăream la televizor. Mi-a fost ruşine pentru ei. 

● Mă enervează mic-burghezii care sînt atît de fericiţi să aibă pe cineva mai jos decît ei. Tocmai eu, care propovăduiesc spiritul mic burghez în această rubrică. Radu Cosaşu m-a întrebat care e diferenţa între clasă de mijloc şi mic burghez. I-am zis că e una de stil. Ca între „a face dragoste“ şi „a penetra“. Pare acelaşi lucru, dar nu e. Adevăratul mic-burghez nu e un aristocrat ratat. Acel „mic“ chiar asta se şi vrea: putem fi cu toţii mic-burghezi. Dar e uimitor cît de puţin le trebuie unora pentru a se apuca de privit de sus spre alţii. Cînd discutam despre lansarea unui partid nou, cineva propunea să nu fie primiţi acolo cei fără studii. Cineva anonim, de pe net, nu Heidegger. Omul nu dovedise nimic în viaţă, el personal, dar avea deja gărgăunii inegalităţii superioare: avea studii, era special. I-am răspuns că nu mă bag în nici un partid în care bunica mea cu 4 clase şi mama mea cu 10 clase nu ar merita să intre. Nu sînt convins că a înţeles ideea. 

● Bun, dar ce îmi veni cu egalitatea? Iar mă face Gabi Giurgiu socialist. Păi, să vă dau nişte exemple. Cînd vom şti că sîntem egali.  n Sîntem egali pentru că refuzăm să scoatem legitimaţia de ziarist pentru a scăpa de amenda de la poliţia rutieră. Sîntem egali pentru că, dacă scoatem legitimaţia de ziarist pentru a scăpa de amenda de la poliţia rutieră, poliţistul rîde de noi şi ne arestează pentru trafic de influenţă.  n Sîntem egali pentru că, dacă cineva vrea să trîntească un bloc turn în cartierul nostru, chiar pe proprietatea sa privată, trebuie să ne ceară nouă vecinilor aprobarea, pentru că e cartierul tuturor, şi dacă nu votăm cum vrea el, atunci nu îl face. Punct. 

● Sîntem egali pentru că, dacă cineva îşi pune ecuson cu „Senatul României“ sau cu „Guvernul României“ în geam, poliţia tot îi dă amendă. Sîntem egali pentru că votăm o lege că nimeni nu are voie să aibă ecusoane d-astea în geam, cu excepţia celor fix două maşini blindate pe care le avem noi ca stat şi care îl vor duce pe Obama de la aeroport la palatul lui Ceauşescu. Atît. Sîntem egali pentru că Parlamentul e al tuturor, nu al fufelor angajate pe acolo şi care îşi pun rapid ecuson în geam. 

● Sîntem egali pentru că, dacă avem un trafic infernal, stăm cu toţii în el, indiferent de cine sîntem, pe cine cunoaştem şi ce marcă de maşină avem. Sîntem egali pentru că poliţistul din stradă dă imediat amendă celui care forţează intersecţia şi nu face discriminare în funcţie de cum arată maşina. Sîntem egali pentru că nu vom da niciodată autorizaţie de funcţionare unei firme care vrea să facă transport urban cu elicopterul, ca la Sao Paolo.  

● Sîntem egali pentru că cei mai mulţi dintre copiii deştepţi şi săraci ajung la facultate. Sîntem egali pentru că ăştia mici, odată ajunşi, nu îşi vor dori de la stat decît să-i trateze ca pe cetăţeni, nu să le dea pensii speciale. n Cînd vom fi atît de egali vom fi mai buni. Nu mai comunişti, nu mai capitalişti. Mai buni.