„O politică care...”
Păi, cum să încerci să îmbunătăţeşti o politică care, deliberat, ignoră cu nonşalanţă principiul competitivităţii, interesele consumatorilor şi propriul titlu? Este vorba despre celebra, faimoasa, unica Politică Agricolă Comună. E „o politică care“, aplicată numai în ţări cu economii de piaţă concurenţiale, orientate spre client, reuşeşte să ignore piaţa (pentru că distorsionează mecanismul reglării preţului prin cerere şi ofertă), principiul concurenţei (pentru că oferă stimulente unora, dezavantajînd pe alţii) şi îi defavorizează pe clienţi (adică pe consumatori, promovînd politici ale preţurilor înalte, convenabile producătorilor). Îşi ignoră pînă şi propriul nume, atîta vreme cît se plătesc subvenţii directe pentru terenuri de golf, aeroporturi, staţiuni turistice, mici plantatori suedezi de canabis (acum doi ani, fix 2500 de euro) sau mari proprietari (miliardari) de terenuri de vînătoare. De aia, zic, politica care se numeşte Politica Agricolă Comună este o mare cacofonie în sine.
Să te apuci – precum Cristian Ghinea şi Lucian Luca (am trimis cuvenita erată la 10 minute după articol, mama ei de tipografie...) – să îmbunătăţeşti CAP-ul european (CAP vine de la Common Agricultural Policy, îmi place mai tare acronimul ăsta), prin măsuri de genul decuplării subvenţiei de proprietate şi introducerii unei cereri multianuale seamănă cu încercarea lui Gorbaciov de a reforma URSS-ul, păstrînd intact regimul politic. Astfel încît, introduc cuvenita nuanţă. Socot încercarea respectivă drept socialistă de rit gorbaciovist. Nu seamănă a Che Guevara (apropo, am auzit că barul din Bruxelles cu respectivul nume a dat faliment, ducă-se!), nu seamănă a Troţki, şi nici a Stalin. Este doar simpatic-gorbaciovistă.
Să reiau argumentaţia la care nu am primit contraargumente. Dacă se decuplează subvenţia directă de suprafaţă, adică se va plăti, şi dacă proprietarul îşi vinde terenul, în scopul formării de suprafeţe mai mari, deci mai profitabile, ce crede Cristi Ghinea că se va întîmpla? Nu cumva o să crească oferta şi o să scadă cererea (terenul fiind vîndut fără subvenţia adiacentă...)? Oare ce se întîmplă în economii de piaţă (în pieţele în care nu se aplică Politica Agricolă Comună, evident), atunci cînd scade cererea şi creşte oferta? Din ce ştiu eu, preţul scade. Scade, carevasăzică, exact preţul pămîntului. Cu alte cuvinte, amărîtul/amărîta cu pînă la 10 hectare proprietate se va pomeni că deţine un bun mai puţin valoros decît înainte. Va mai fi interesat(ă) să vîndă? În opinia mea, nu prea. „La preţul ăsta, de ce să-l vînd, lasă-l acolo, că nu cere de mîncare“ este o replică des auzită la ţară, mai ales în condiţiile în care „foncirea“ pe terenul agricol nu reprezintă, în România, o avere. Altfel spus, autorii propunerii constată că ţăranii români nu prea vînd pămîntul la preţurile de acum. Apoi, îşi închipuie că, introducînd o măsură care, în opinia mea, va scădea preţurile terenurilor, ţăranii români o să se înghesuie să vîndă.
Cea de-a doua parte a propunerii lui Lucian şi a lui Cristi vine din simpatia faţă de micul proprietar nevoit „să facă drumuri lungi şi dese la oraş“ pentru a căpăta subvenţia. Să definim „dese“. „Dese“ înseamnă, în acest caz, o dată pe an! O dată pe an, la cel mai apropiat centru APIA. Sincer, nu cred că este un efort supraomenesc. „Cel mai apropiat centru APIA“ nu înseamnă neapărat „la oraş“. O simplă căutare pe site-ul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va arăta că locuri precum Comana, Valea Plopilor, Hotarele şi Bolintin Vale (am luat exemplul judeţului Giurgiu, la întîmplare...) nu sînt chiar „oraşe depărtate“, în care micul proprietar nu ar călca decît urgisit de o birocraţie asupritoare care îl obligă samavolnic să depună o cerere pe an (pentru a primi banii altora, apropos). Orice judeţ are cel puţin cinci centre APIA. Întreţinute şi plătite şi ele din bani publici, orice s-ar zice.
În final, dragii mei prieteni Cristian şi Lucian: să încerci să cîrpeşti o politică care ia de la consumator şi dă producătorului reprezintă, orice s-ar spune, un gest uşor excentric, în cazul în care eşti un om care crede că economia de piaţă funcţionează mai bine decît cea controlată de stat.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
