O femeie la FMI

Publicat în Dilema Veche nr. 381 din 2 - 8 iunie 2011
O femeie la FMI jpeg

De curînd, mi-a murit o (altă) idee greşită. Credeam că numai în administraţiile încă nesigure pe proceduri şi reguli personalitatea şefului contează. În fond, ce dacă ministrul/directorul X din ţara/instituţia occidentală Y este blond sau brunet, homo sau heterosexual, dacă este cinefil sau iubeşte pisicile? Sub el, în instituţia pe care o conduce vremelnic, lucrează „vieţaşii“, adică experţii, profesionişti bine pregătiţi. Şeful vine şi pleacă, în funcţie de alegeri. Experţii rămîn şi decid linia istoriei lungi a instituţiei respective. Numai la noi (ziceam eu), asemeni altor democraţii în maturizare, se răstoarnă tot ministerul (cu politicile de rigoare), în funcţie de personalitatea şefului.  Ăsta e motivul pentru care nu am dat mare atenţie arestării şi demisiei lui Strauss-Kahn. Nu am crezut nici o clipă că linia ideologică a Fondului Monetar sau hotărîrile privind Grecia, Portugalia sau Irlanda pot depinde în aşa mare măsură de cel aflat în fruntea organizaţiei. Nu îmi închipuiam că o instituţie de talia şi complexitatea Fondului Monetar poate fi atît de dependentă de persoana aflată la conducerea administrativă. Admit greşeala şi încerc să o îndrept, oferindu-vă informaţii care să vă ajute în a descifra viitoarea politică a FMI.

Aşadar, favorita cursei pentru succesiunea lui DS-K se numeşte Christine Lagarde. Fiind femeie, este puţin probabil să se repeadă cu pantalonii în vine spre cameriste de hotel. Dar dacă... Nu e. Are doi copii, deci nu e. Dar cu... Nici cu... De la divorţ, are un partener stabil, om de afaceri din Marsilia. Pînă aici e bine, din acest punct de vedere conducerea FMI va fi una stabilă. A fost sportivă de performanţă (înot sincron, echipa naţională a Franţei). Înseamnă că va sprijini amenajarea unei săli de gimnastică la subsolul sediului din Washington? Cunosc spaţiul acela şi nu cred că are loc pentru o piscină. Nu îmi vin în cap alte măsuri spectaculoase pe care să le prevăd din simpla lectură a biografiei doamnei Lagarde.

Lăsînd gluma la o parte, clar este că, după un bărbat, evreu, căsătorit cu o doamnă bogată, socialist şi flamboaiant, la conducerea FMI-ului va urma o femeie, catolică, divorţată de un domn bogat, de dreapta şi extrem de directă în argumentaţia publică. Înseamnă oare că FMI-ul îşi va schimba cu 180 de grade orientările strategice? M-aş mira. Mai degrabă, va fi un subiect ceva mai plicticos pentru presă, poziţie ceva mai potrivită unui organism financiar internaţional. Asta nu înseamnă că doamna Lagarde o fi vreo ilustră necunoscută pentru ziariştii de profil. Dimpotrivă, a fost o răsfăţată a acestora. Forbes a aşezat-o pe poziţia 17 în topul celor mai influente femei ale lumii, iar Financial Times a declarat-o cel mai bun ministru de Finanţe din toată zona euro. Spre deosebire de accentul şarmant-graseiat al lui DS-K, doamna Lagarde vorbeşte o englezească americană de cea mai bună calitate, deprinsă în cei aproximativ 20 de ani cît a lucrat la uriaşa firmă de avocatură Baker & Mackenzie (specializată în achiziţii şi fuziuni). A fost prima femeie care a ajuns preşedinte al renumitei firme, dar şi prima femeie care a devenit, în 2007, ministru de Finanţe în Franţa. Premiera era valabilă pentru oricare dintre cele 8 ţări cele mai dezvoltate ale lumii (prieteneşte cunoscute sub numele de G8). Cariera politică pare a o fi ostenit, din moment ce, în februarie anul acesta, se gîndea (public şi cu voce tare) să mai lase funcţiile de o parte şi să „se retragă spre frumoşii ei trandafiri de lîngă casa din Normandia“. Tot atunci, mîndră de eticheta „una dintre cele mai influente femei din lume“, considera că actuala criză economică a apărut din cauza „excesului de testosteron din sediile marilor bănci şi instituţii financiare“.  La mai puţin de trei luni distanţă, doamna Lagarde este gata să schimbe liniştea normandă pe balamucul negocierilor cu Grecia. În plus, excesul de testosteron din biroul şefului FMI va fi înlocuit cu discretul parfum (din trandafiri de Normandia) al marii burghezii franceze. Gentilomi şi francofoni, să-i urăm succes.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Sute de migranți au trecut din Maroc în enclava spaniolă Ceuta FOTO Profimedia
Criza din Ceuta a luat sfârșit. Aproape toți migranții au fost întorși în Maroc, niciunul nu a ajuns în Europa
Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Albares, a anunțat că aproape toți migranții care au ajuns în enclava spaniolă Ceuta s-au întors între timp în Maroc, apreciind că criza provocată de afluxul a aproximativ 50.000 de persoane este, practic, încheiată.
image png
Cutremur puternic lângă Napoli. 19 răniți și sute de oameni rămași în stradă
Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 4,7 produs vineri seară, 31 iulie, în zona Campi Flegrei, în apropiere de Napoli, a ajuns la 19 răniți, iar activitatea seismică continuă. Autoritățile italiene au înregistrat zeci de replici pe parcursul nopții, în timp ce sute de locuitori au rămas în stradă.
01 FCSB PETROLUL PLOIESTI, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (24 04 2026) jpg
Plecat de la FCSB, vara aceasta, Darius Olaru a câştigat primul său trofeu în Belgia
Fost jucător la FCSB, Darius Olaru a câştigat primul său trofeu cu echipa Union Saint-Gilloise, la care s-a transferat în această vară, Supercupa Belgiei la fotbal. Echipa lui a învins-o cu 5-4, la loviturile de departajare, pe FC Bruges.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețul motorinei a urcat la 10,68 lei în Capitală. Clujul, lovit de cele mai mari scumpiri
Prețurile la carburanți au continuat să crească sâmbătă, 1 august, în mai multe orașe din România. Cele mai mari majorări s-au înregistrat la motorină, care s-a scumpit cu până la 20 de bani pe litru, în timp ce benzina a crescut cu până la 15 bani.
8379756 jpg
Începutul lui august aduce surprize uriașe! Horoscopul general pentru toate zodiile
Ce îți rezervă astrele în viitorul apropiat? Care este zodia norocoasă a perioadei și ce aduc eclipsa de Soare și tranzitul lui Venus pentru toate zodiile.
Incendii Caras Severin 20226 Sursa ISU mp4 thumbnail png
Incendii de vegetație în Caraș-Severin. Un elicopter Black Hawk intervine de două zile
În vestul țării, pompierii intervin de două zile pentru stingerea mai multor incendii de vegetație izbucnite în Caraș-Severin, unde au fost trimise inclusiv un elicopter Black Hawk și echipe din județele învecinate.
Generalul Alexandru Cernat (© Arhivele Naționale ale României, Colecția Documente Fotografice, fotografia I 3481)
Deputatul Vasile Vlădoianu, rănit la cap în duelul cu Nicolae Cernat, fiul generalului Alexandru Cernat
În data de 26 iulie 1893, la ora 14.30, pe marginea șoselei dintre Slănic Moldova și Târgu Ocna a avut loc duelul dintre Nicolae Cernat, fiul generalului Alexandru Cernat, și Vasile Vlădoianu, deputat de Dolj.
caldura, foto shutterstock jpg
Prima zi de august aduce temperaturi sufocante. Temperaturile urcă până la 39 de grade, se anunță nopți tropicale
Luna august debutează cu un nou episod de caniculă, iar temperaturile vor ajunge până la 39 de grade în vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod portocaliu și cod galben pentru mai multe județe.
10438279 m jpg
Sindicatul mondial al fotbaliștilor, mesaj ferm pentru FIFA: „Deciziile nu se iau prin ultimatumuri!”
Sindicatul mondial al fotbaliștilor (FIFPRO) a avertizat Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) că deciziile de o asemenea importanță, precum deschiderea exploatării comerciale a unor competiții precum Cupa Mondială către investiții private, „trebuie luate printr-un proces autentic”.